Textul poate cel mai important, avand in vedere tema sa, din volumul Ilenei Malancioiu „Exercitii de supravietuire“ este conferinta „Vina tragica“, tinuta la Teatrul National din Bucuresti in fata unui auditoriu avizat si urmata de raspunsuri la intrebarile celor care au urmarit-o. Un discurs ce ii poate interesa chiar si pe cunoscatorii eseului autoarei „Vina tragica (tragicii greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka)“, acel tratat sui generis de estetica tragicului, publicat intr-o a doua editie la Polirom, in 2001. Produs asa-zicand pe viu, el este si singurul text nescris din toata cartea. Ileana Malancioiu face precizarea ca din punctul sau de vedere „exista o diferenta de netrecut intre scris si oral“, motiv pentru care nu a inclus in volum interviuri acordate „unor realizatori radio sau tv de valoare…“
Dialogul cel mai consistent – alaturi de convorbirea cu Marta Petreu – , dar si mult mai amplu, este cel cu poeta si experimentata jurnalista Lucia Negoita, admirabila mea fosta colega de gazetarie culturala radiofonica. Pe nu mai putin de 121 de pagini sunt evocate momente din biografia, inclusiv cea a operei Ilenei Malancioiu – unele inedite, altele stiute din „Recurs la memorie“ sau „Calatorie spre mine insami“, vazute insa din alte unghiuri si gasindu-si aici locul in mod firesc – si sunt exprimate opinii, observatii privind viata literara, literatura fata cu istoria ori destinul unor mari poeti ai lumii etc. Copilaria in satul natal care, constata Poeta, te maturizeaza mai repede (confirm ca unul ce am aceeasi experienta) ii provoaca acum nostalgii in plus. Vremea a trecut si paradisul pierdut e tot mai indepartat. Confesiunea are acea gravitate recognoscibila cu care ne-a obisnuit autoarea „Liniei vietii“ si a „Arderii de tot“, reflectiile, formularile fiind nu o data memorabile: „Lumea satului meu era fabuloasa doar daca vedeai fantasticul banalitatii din ea. Daca nu, putea sa ti se para plicticoasa si trista. Pentru mine avea un farmec anume pentru ca eram integrata trup si suflet in ea s…t Acum, cand sunt instiintata de cineva ca au dat hotii iama prin odaile pustii in care ne jucam cand eram copii pana rasturnam totul cu susul in jos si eram pedepsite ca n-am fost cuminti, ma gandesc ca nimic nu este mai trist decat casa parinteasca ramasa fara parinti“.
Subliniind ca „personalitatea puternica a poetei a facut casa buna cu originalitatea artistica“, Lucia Negoita o intreaba: „Cum te intelegi cu poeta care te locuieste si te pune la atatea incercari ale cuvantului?“ Raspunsul e pe masura intrebarii pe care cred ca numai un poet putea sa o formuleze: „Destul de bine, fiindca nu ma gandesc sa fiu in poezie altfel decat in realitate, ci dimpotriva. Dar stradania de a descoperi Cuvantul care sa ma exprime cu adevarat n-a incetat niciodata si ma cutremur la gandul ca vine o vreme in care criza acestuia duce vrand-nevrand spre tacerea definitiva. Dumnezeu nu-ti pune la nesfarsit mana in cap. Intai fiindca mai asteapta si altii la rand, apoi fiindca mai are si altceva de facut“.
Ileana Malancioiu a scris si a vorbit adeseori despre marii poeti care ii sunt aproape in cuget si simtire: Eminescu, Poe, Bacovia („Poezia este Bacovia“ este propozitia ce exprima una din fecundele sale revelatii) si altii. Lucia Negoita aduce inspirat in discutie faptul ca interlocutoarea ei s-a referit mai putin la marile poete ale lumii, in general la literatura scrisa de femei. Explicatiile m-au interesat in mod deosebit, cu atat mai mult cu cat nu vad in Ileana Malancioiu o feminista in sensul „corect politic“ al termenului. In opinia sa, marile poete ale lumii „de cele mai multe ori, au fost si niste mituri, iar asta a constituit, in aceeasi masura, un avantaj si un dezavantaj. Fiindca, in cele din urma, le-a fost comentata mai mult biografia decat poezia, chiar si atunci cand aceasta era in mod cert de valoare“. Unul dintre exemplele prin care isi sustine asertiunea este Marina Tvetaeva: „La noi s-a pus accentul pe dramele prin care a trecut familia sa din cauza Revolutiei, pe viata dusa in vremea emigratiei, pe relatiile cu Boris Pasternak si cu alti scriitori de elita, pe intoarcerea in URSS pentru a-si urma sotul, care fusese alb-gardist si a devenit pro-sovietic, pe arestarea acestuia si pe deportarea fiicei lor, dar mai ales pe sfarsitul ei tragic. Comentariile din editiile frantuzesti pun accentul si pe natura ei duala, care o face sa nu renunte la familie, dar sa caute fericirea in relatii extraconjugale“. E adevarat, sunt toate acestea fapte pe care se poate construi un mit greu de atins. Cred insa ca nu intotdeauna mitul distrage atentia de la opera si cu atat mai putin o poate umbri. Se intampla chiar sa suscite mai mult interesul pentru opera unui mare artist, a unui mare scriitor. Ceea ce nu inseamna ca Ileana Malancioiu nu are totusi dreptate pe fond, ca sa folosesc un cliseu al timpului nostru. O marturisire a sa spune totul despre ceea ce as numi comunicarea „la varf“ ale celor doua mari poete: „Daca as fi stiut limba rusa, mi-ar fi placut sa o traduc pe Tvetaeva si sa-mi insusesc astfel un poem al sau ca si cum ar fi al meu“.
Un alt mit este cel al Sylviei Plath: „La el au contribuit atat automarginalizarea si frustrarile de sorginte freudiana ale autoarei, care transpar in poemul «Taticul», cat si in sinuciderea ei. Intr-un fel, e pacat, fiindca ar fi meritat sa intre in atentia comentatorilor chiar pentru Poezia sa. Versiunea romaneasca, semnata de M. Ivanescu, e foarte buna si a influentat poezia de la noi. Angela Marinescu a luat din ea cat a putut, dar cred ca obsesiile cu privire la sex o indeparteaza de model. Cand spun asta nu am in vedere doar cartile ei din ultimii ani, ci si declaratiile politice facute in interviul aparut in revista „22“, in care atinge si marea problema a virilitatii presedintelui Basescu“.
Tot un mit, eu as risca sa zic si un caz, a fost, n-am cunostinta daca si in ce masura mai este, Nelly Sachs. Ileana Malancioiu ii rezuma in cateva date biografia: fiica a unui industrias german, s-a autoexilat in timpul nazismului in Suedia, ajutata fiind de Selma Lagerloff. S-a afirmat ca poeta tarziu, la varsta de 50 de ani. Tema ei predilecta este holocaustul. In 1965 i se acorda, la Frankfurt, Premiul Pacii, iar in 1966, Nobelul pentru literatura. Aprecierea poetei noastre e ca ceea ce a contat in primul rand in afirmarea sa a fost nu atat talentul, cat tematica si – observatie acuta – „complexul de vinovatie al compatriotilor sai pentru ororile savarsite pe vremea lui Hitler“.
Pe o alta mare poeta, Birgitta Trotzig, tradusa in romaneste de Gabriela Melinescu, se bucura ca a cunoscut-o, asta si fiindca „desi e membru al Academiei suedeze, e de o modestie rar intalnita si de o sensibilitate care dovedeste ca inainte de toate e o poeta adevarata. Faptul ca a facut parte din juriul Premiului Nobel n-a avantajat-o, ci dimpotriva. In pofida valorii sale, n-a putut concura pentru el, nici acum, cand s-a retras din cauza varstei si a problemelor de sanatate legate de ea. Dar eu am citit-o si o voi citi ca si cum l-ar fi luat. Asa cum pe Herta Müller o voi citi ca si cum nu l-ar fi luat. Adica nici mai mult, dar nici mai putin decat pana acum. Pentru ca nu pot sa-mi schimb peste noapte parerea despre proza si despre poezia ei in functie de aceasta intamplare, care a depins de atatea motivatii extraliterare“.
Fara indoiala, un subiect pasionant. Tratarea lui cu atata aplicatie de catre Ileana Malancioiu este implicit si o pledoarie pentru luciditate si masura in judecarea si ierarhizarea valorilor, dincolo de euforiile de conjunctura si de faptele si evenimentele ce tin de biografia scriitorului. Nu cum s-a intamplat la noi, cand Hertei Müller i s-a acordat Premiul Nobel si cand, luati de valul entuziasmului, elitele recunoscute sau autoproclamate, dar mai ales unii critici si publicisti – ca sa nu mai vorbim de cohortele de gazetari inculti si agramati care se vedea de la o posta ca nu citisera nici o pagina din literatura laureatei, altminteri toata scrisa in limba germana – ignorau pana si faptul ca pe lista de propuneri pe anul respectiv erau inscrise nume celebre ale unor scriitori „globali“. Ei insa amestecau planurile, confundau punctele de vedere si politizau excesiv, ca si cum mai era nevoie de vreo politizare in acest caz…
„Exercitii de supravietuire“ este, nici nu putea fi altfel, o carte cu multe accente polemice. Lectura ei, captivanta, atesta o data in plus ca, asa cum scria Nicolae Manolescu intr-o prezentare la volumul „Calatorie spre mine insami“, Ileana Malancioiu este „una dintre cele mai puternice personalitati din intreaga literatura romana“.