Sari la conținut
Autor: MIHAI IOVĂNEL
Apărut în nr. 499

Ultimul Houellebecq

    Michel Houellebecq urmează să publice un roman, Soumission, distopie în genul political fiction în care imaginează alegerea unui preşedinte musulman în Franţa anului 2022. Cum Houellebecq atacase Islamul într-un roman mai vechi, Platforma (e drept, prin intermediul unui personaj), cartea sa a fost aşteptată cu veselia amorsată de iminenţa unui scandal. Scriitorul a pregătit terenul dând un interviu în The Paris Review, în care recunoaşte că a citit în sfârşit Coranul şi că acesta „s-a dovedit mult mai bun decât credeam înainte să-l recitesc – sau mai bine zis să-l citesc. Concluzia cea mai evidentă e că jihadiştii sunt răi musulmani. Desigur, cum se întâmplă cu toate textele religioase, există ambiguităţi interpretabile, dar o lectură cinstită va conchide că nu războiul sfânt de agresiune este promovat în Coran, ci calea rugăciunii”.
    Între timp, romanul scăpase pe net într-o variantă piratată. Nu că aş vrea să insinuez că era nevoie de romanul în sine pentru a-l discuta. Dimpotrivă, o nelectură avizată nu poate să nu constate următoarele lucruri. 1. Tot ce a scris Houellebecq ca proză după Extinderea domeniului luptei şi Particulele elementare (două capodopere – presupun cã vor fi singurul lucru selectat de viitor din secolul francez post-Proust, alături de Louis-Ferdinand Céline şi Albert Camus) este inferior şi plictisitor; deci probabil că nici de la Soumission nu trebuie aşteptat prea mare lucru. 2. În ce priveşte alibiul narator-autor după care Houellebecq şi-a ascuns şi îşi va mai ascunde unele petarde, sunt de acord că în general acest alibi poate fi manipulat vicios; dar, pe de altă parte, acesta e şi chichirezul literaturii: că poate să proiecteze scenarii disconfortante, incorecte politic, chiar odioase şi repugnante moral, politic etc.: dacă îi retragem dreptul ăsta (de bufon, la rigoare) şi tratăm totul drept eseu şi autodemascare, nu vom întârzia la întâlnirea cu un scenariu de tip Fahrenheit 451, în care toate cărţile au fost arse pentru ca nimeni să nu fie ofensat. Marca lui Michel Houellebecq era, totuşi, că urăşte pe toată lumea, ca Swift; de ce ar face o excepţie pentru musulmani? Dimpotrivă, ce mi se pare îngrijorător din interviul citat e că Houellebecq trage către o religiozitate de tip Auguste Comte şi că afişează un ecumenism cam sans dents. E bine să fie bine, vorba unui clasic, şi să ne iubim ca fraţii, dar, totuşi, lui Michel Houellebecq îi cumpăram cărţile din cu totul alte motive.