O călătorie în leagănul umanităţii şi al civilizaţiei reprezintă o şansă de cunoaştere şi de înţelegere a tradiţiilor ancestrale, o experienţă unică şi, până la urmă, un întreg proces de revelare a naturii şi a esenţei umane.
În urmă cu 16.000 de ani, într-o zonă întinsă din nord-estul Africii, triburile Homo Sapiens luptau pentru obţinerea hranei, apărându-şi teritoriul cu dinţii. Un teritoriu muntos, bătut de o climă blândă, oferea sălaş celor ce aveau să fie strămoşii civilizaţiei moderne. Este vorba de teritoriul care astăzi se numeşte Etiopia, cu o populaţie de peste nouăzeci şi unu de milioane de locuitori şi douăsprezece grupuri etnice. De aici triburile Homo Sapiens s-au împrăştiat în întreaga lume. Unele au dispărut, unele au evoluat, altele au rămas neschimbate în tradiţii şi obiceiuri, trăind în desişurile junglei exotice după reguli conservate de mii de ani, reguli ce sunt de neclintit, întrucât tradiţia este mai presus de orice. Esenţa şi puritatea umană există în jungle, munţi, păduri sau deşert în diverse forme ce alcătuiesc o lume în care dreptatea, onoarea şi tradiţia sunt primordiale, pe când contactul cu lumea civilizată este nefast, ducând la pierderea identităţii şi a valorilor.
Valea Omo, unul dintre cele mai fascinante locuri din Africa şi din întreaga lume, un peisaj fermecător şi neobişnuit, în care sălăşluiesc peste douăzeci de triburi, fiecare cu ritualuri şi tradiţii unele mai ciudate ca altele, oferă, prin diversitatea culturală şi animală, un spectacol de neuitat. Situată în partea de sud a Etiopiei, valea ferită de civilizaţie este un loc al spectacolului tribal, al ritualurilor împotriva bolii sau al catastrofelor ce destramă tribul, dar, mai ales, al supravieţuirii. Un loc în care lipsa veşmintelor nu este o ruşine, unde animalele sunt sacrificate şi supuse unor ritualuri de mare însemnătate, unde trupurile sunt maltratate prin biciuire pentru ca apoi cicatricile să fie purtate cu mândrie, unde diferite zone ale corpului sunt perforate pentru ca acolo să intre podoabe tradiţionale. Aici se luptă corp la corp până la moartea unuia dintre cei doi combatanţi, aici se păstrează multe alte obiceiuri şi ceremonii incredibile. Mai bine de un mileniu, acest loc fascinant a fost considerat de istorici o intersecţie a civilizaţiilor şi a diferitelor etnii ce migrau din toate părţile. Aici şi-au dus lupta pentru supravieţuire şi teritoriu triburile Konso, Ari, Bodi, Dorze, Arbore, Hamer, Mursi, Bumi, Kwegu, Turkana, Tsemay, Daasanech şi Kara.
În călătoria pe urmele umanităţii ne vom opri asupra unui trib fascinant, o lume izolată care a captat atenţia tuturor: Mursi, unul dintre cele mai faimoase, dar şi dintre cele mai agresive triburi din Etiopia. Aşezat pe Valea Omu, în Parcul Naţional Mago, tribul Mursi numără în jur de 6.500 de suflete. Membrii săi sunt atacaţi din toate părţile, atât de autorităţile care vor să îi alunge din Parcul Mago, cât şi de natură. Numai acum câţiva ani o invazie de muşte ţeţe le ucidea vitele pe capete. Limba lor este de origine nilo-sahariană, iar credinţa este una animistă, cu puternice influenţe evanghelice. Membrii Mursi sunt renumiţi pentru agresivitatea necontrolată, cultura lor având la bază elogiul puterii. Atât femeile, cât şi bărbaţii trebuie să dea dovadă de putere şi rezistenţă prin diferite ritualuri care, odată înfăptuite, stau ca mărturie a demnităţii şi onoarei şi reprezintă eticheta apartenenţei la trib.
Femeile sunt faimoase pentru picturile în alb de pe trup şi chip, dar mai ales pentru podoabele pe care le poartă în buza inferioară şi în lobul urechii. La vârsta adolescenţei, între cincisprezece şi şaisprezece ani, după ce îşi scot doi dinţi din faţă, de pe maxilarul inferior, fetele îşi perforează buza inferioară pentru a introduce o bucată de plută care, ulterior, va fi înlocuită cu o farfurie din lut înainte de căsătorie, apoi cu una puţin mai mare şi tot aşa, până ce buza capătă dimensiuni monstruoase. Deşi discurile femeilor sunt unice şi pictate meticulos asemeni unor veritabile opere de artă tradiţională, ele nu pot fi purtate foarte mult timp din cauza dimensiunii ce stinghereşte mişcarea. Podoabele rămân să fie purtate cu mândrie doar la anumite ceremonii sau ritualuri importante pentru comunitate. Piesele de artă ale femeilor au stârnit, de-a lungul timpului, diverse controverse şi legende. Pe de o parte podoaba se reprezenta un ideal de frumuseţe, femeia care o purta fiind mai apreciată, dorită de bărbaţi şi demnă de respect. Femeile care nu reuşeau să menţină discul de ceramică erau desconsiderate de comunitate şi evitate de bărbaţii doritori de neveste, rămânând marcate de nereuşita lor. Potrivit unei alte teorii, femeile se sluţeau în mod conştient pentru a nu cădea pradă vânătorilor de sclavi. Cu cât femeia era mai slută, cu atât preţul era mai mic. O altă mărturie a rezistenţei şi a demnităţii femeii este naşterea în vitregia junglei. Dacă femeile se întorc cu pruncul născut, ele sunt cu adevărat demne de tribul Mursi.
La fel ca femeile, bărbaţii au trupul şi chipul pictate în alb. Pentru a-şi demonstra puterea şi virilitatea trebuie să participe la lupte ca acum câteva milenii, luptându-se cu nişte beţe lungi numite donga. Dacă acum câteva secole lupta se încheia cu moartea adversarului, astăzi, din cauza numărului tot mai mic de membri, Mursi s-a hotărât să renunţe la tradiţie. Înfrântul trebuie să cadă în genunchi în faţa celui superior, să se declare învins şi să recunoască puterea învingătorului. În urma ritualului de sacrificiu, bărbatul acum matur şi demn de a face parte din trib este luat de un grup de femei din care îşi alege orice fată doreşte, chiar dacă nu se va căsători cu ea. Tribul Mursi este semi-nomad, căminele lor pot fi demontate şi mutate în câteva minute, adăpostul constând într-un schelet din crengi cu acoperiş de frunze. Principala ocupaţie este agricultura şi creşterea animalelor, în special a bovinelor, ocupaţii dezvoltate de-a lungul vremii pe valea râului Omo. Odată cu lăsarea serii, membrii tribului se lasă pradă violenţei din cauza excesului de băuturi alcoolice achiziţionate cu banii primiţi de la turiştii doritori de fotografii. Pentru aceştia modelele se dovedesc extrem de scumpe în comparaţie cu alte triburi, Mursi cerând nu mai puţin de cinci biri pe fotografie (5 biri = 1 leu). De altfel, turiştii pasionaţi de tradiţia şi cultura tribului sunt avertizaţi de către ghizi să surprindă spectacolul picturilor şi al podoabelor până în ceasul focului de amiază, atunci când Mursi sunt încă liniştiţi şi primitori, neatinşi de aburii alcoolului. La primele ore ale dimineţii Mursi se adună, cu mic, cu mare, la pozat şi îşi aşteaptă primitori şi calzi turiştii cu o cafea şi cu o specialitate etiopiană, injera, celebra clătită uşor acrişoară şi foarte aromată. Aceasta conţine un soi de cereală numită teff care provine dintr-un pom ce seamănă izbitor cu bananierul.
Sub cerul larg deschis deasupra peisajului insolit al Văii Omo, se desfăşoară spectacolul fascinant al culturii şi al tradiţiilor tribului Mursi, comunitate primitoare şi caldă la ivirea soarelui, dar războinică odată ce ţinutul se afundă în întuneric. În această parte a zilei Mursi străbate jungla pentru practicarea ritualurilor. Imaginea este completată de femeile şi de bărbaţii care stau la umbra palmierilor sau în razele soarelui pentru a-şi duce la bun sfârşit muncile de zi cu zi, dar şi de feţele pictate ale copiilor care, de la vârste fragede, sunt iniţiaţi în tradiţiile şi obiceiurile specifice locului pentru a le păstra şi duce mai departe.