Goslar, Quedlinburg, Wernigerode. Sunt numele a trei oraşe, bijuterii medievale, din partea centrală a Germaniei, aşezate în munţii Harz. Mici şi nesemnificative economic la mijloc de secol XX. Pentru ele, acesta a fost un noroc, aşa au scăpat intacte din bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial, care au ras zonele istorice ale mai tuturor oraşelor însemnate din Germania. Sute de case, mici şi mari, colorate în toate felurile, cu lemnăria pictată, construite din zidărie şi bârne vizibile, în tehnica numită în germană Fachwerk (pentru care româna a preferat termenul „colombaj“, calchiat după franceză), se aliniază de-a lungul străzilor înguste şi întortocheate ale celor trei aşezări. Peisajul urban e incredibil, pe orice străduţă ai coti, crezi că te afli într-un decor cu case de păpuşi sau într-o ilustraţie de basm. Biserici gotice şi castele cu turnuri şi creneluri completează recuzita. Din Evul Mediu şi până acum, nimic nu s-a schimbat în structura urbană şi arhitectonică a celor trei oraşe. Nu cred să existe călător care sã punã piciorul aici şi să nu facă, simultan, o călătorie în lumea poveştilor din copilărie. Dincolo de încântarea pentru privire pe care o reprezintă cele trei aşezări, valoarea lor istorică e semnificativă şi justifică pe deplin eforturile de restaurare, precum şi înscrierea oraşelor pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Dar o altă istorie, de secol XX, e vizibilă aici, deşi nimic nu e nou în arhitectura lor. Cu excepţia… restaurării. Munţii Harz au fost tăiaţi în două de graniţa care despărţea Germania Federală de Germania estică. Goslar şi Wernigerode s-au aflat de partea occidentală. Quedlinburg, în est. Primele două au fost perfect restaurate, încă de prin anii ’70. Evul Mediu de aici e nou, ca scos din cutie. Grija pentru detalii a fost maximă, tehnicile şi materialele folosite, în acord cu cele originale. De cealaltă parte a graniţei, Quedlinburg a fost lăsat pradă trecerii timpului, pereţii caselor s-au scorojit, putregaiul e vizibil la bârne, culorile, sub ploi şi zăpezi, s-au estompat. Cele trei oraşe seamănă, urbanistic şi arhitectonic, până la confuzie. Doar că impresiile lăsate asupra mea, la vizita de acum câţiva ani, au diferit fundamental.
Există, în restaurarea de oraşe vechi, două mari curente. Primul le face „perfecte“, ca noi. Al doilea, sugerează, prin diverse tehnici, trecerea timpului. Adică, de pildă, tencuiala e lăsată, deliberat, scorojită pe alocuri. De obicei, aşa sunt restaurate oraşele istorice din sud, în Italia sau Spania. Trecerea timpului trebuie să se vadă, spune acest curent de restaurare. Evident, aceste tehnici, deliberate fiind, nu sunt mai puţin „artificiale” decât restaurarea „perfectă”. Desigur, Quedlinburg nu a fost restaurat pentru că pur şi simplu regimul din Germania de Est nu a fost la fel de atent cu patrimoniul istoric. Deci nu despre aşa ceva este vorba, dar înfăţişarea de astăzi îl apropie, involuntar, de cel de-al doilea curent de restaurare. Călătorul de acum are, în munţii Harz, ocazia de a vedea oraşe vechi, perfect asemănătoare, dar diferit marcate de trecerea timpului. De o parte a fostei graniţe, mulţumită unor restaurări costisitoare şi atente, timpul pare că nu a trecut. De cealată parte, timpul se face vizibil în înfăţişarea aşezării, oraşul nu doar e vechi, ci şi pare vechi. Spre nord, pe coasta baltică, povestea se repetă. Wismar, la vest de Cortina de Fier, e un vechi oraş hanseatic care arată ca nou, mulţumită restaurării. La mică distanţă, Stralsund, în fosta Germanie de Est, poartă amprenta trecerii timpului. Şi iarăşi cele două oraşe seamnă până la confuzie prin arhitectură, deşi impresiile de călătorie diferă fundamental, pentru că un oraş îşi face vizibilă vechimea, pe când celălalt, nu.
Şi Quedlinburg, şi Stralsund, ca multe alte oraşe din estul german, sunt astăzi în plin proces de restaurare. Evul Mediu de acolo va arăta, curând, ca nou.
Nu reuşesc să mă hotărăsc căruia dintre cele două curente de restaurare să-i dau, subiectiv, dreptate. Îmi vine în minte titlul foarte frumos al unei cărţi de David Lowenthal, tradusă şi în română: Trecutul e o ţară străină.
Autor: Cătălin D. ConstantinApărut în nr. 5032015-02-12