Supărări, panică şi isterie

Chestiune de a nu pierde nimic din marile progrese ale umanitatii de când mondializarea si neoliberalismul ne fac fericiti, mi se întâmpla uneori sa vad filme americane tâmpite destinate adolescentilor în deruta, celor slabi cu duhul, abrutizatilor si criticilor care scriu dragut cu ochii închisi despre orice vine din aceasta parte a lumii. Se stie, sunt în general filme-catastrofa, cu musculosi si eroine siliconate care se razboiesc si înving martieni, roboti si alti monstri hotarâti sa cucereasca minunata noastra planeta începând cu Statele Unite. Într-unul din aceste rebuturi artistice, un avion e pe cale sa se prabuseasca. Un val de isterie cuprinde cele câteva sute de pasageri. Cu sânge rece, comandantul le cere si obtine sa-si regaseasca linistea si încrederea ca totul se va sfârsi cu bine. Când prabusirea devine iminenta, acelasi comandant ordona fara drept de apel: „Panicati!“

De departe si, cu certitudine, de aproape, din interior, asa arata si România de câteva saptamâni si asa va arata pentru alte câteva saptamâni sau alti câtiva ani: o tara suparata, în balans între isterie si panica. Prin suspendarea presedintelui de catre Parlament, o lovitura de stat ar fi avut loc. Referendumul anuntat n-ar fi decât o comedie sinistra, pentru ca votul va fi oricum masluit. Prabusita de mult politic, economic, cultural, moral, România retraieste în plina vara urticaria capriciilor democratiei si ale luptelor politice cu ascunzisurile si loviturile lor sub centura. Nu sunt prea numerosi cei care si-au pierdut somnul, linistea si tabieturile, dar, cum se cred constiinta natiunii si gardienii locali ai valorilor democratice, fac totul ca sa se stie în tara, pe continent si în lumea larga. Au iesit la atac, si-au bombat pieptul, îsi arata muschii, scriu furiosi la ziar si la reviste, adreseaza scrisori alarmante guvernelor planetei, ies în piata, ameninta, tropaie, tipa, sunt suparati! „Sa fim suparati!“, invita, pretinde, comanda un viitor si nerabdator tinerel candidat la presedintie. Noul guvern ticalos, noua majoritate parlamentara si mai ticaloasa îi saboteaza, îi sufoca, îi împiedica sa-si scrie capodoperele, sa-si plimbe câinii în cartier si burtile în strainate, sa li se mai traduca si sa li se publice cartile pe banii poporului recunoscator. Sunt la fel de agitati si de suparati si ceilalti, ceva mai numerosi, cei care asteapta cam de mult ca un destept sa le explice pe întelesul lor de ce sunt prosti, au iesit si ei în piata, tropaie si ei, se joaca si ei de-a democratia. Pe scurt, România a ajuns de râsul lumii si lumea se prapadeste de grija ei.
Ca si aici, dincoace de ocean, unde dintr-un reflex de alintare afectiva si de validare a alegerii ce i-a adus pe continentul nord-american, imigrantii economici români detesta isteric revolta elevilor si a studentilor si partidul suveranist sub pretextul grotesc ca ar cocheta cu comunismul („Stim noi, am mai trait noi asta!“), istericii din România vântura obstinat si cu nerusinare aceeasi fantomatica sperietoare. Europa, America, NATO, ONU, universul sunt implorate cu lacrimi de crocodil sa-si trimita trupele pentru a le salva presedintele lor drag si adulat si a restabili rapid democratia care-i aranja atât de bine de ani bunisori. Cât de multumiti ar fi, cum si-ar mai gasi ei somnul, linistea si tabieturile si cât de repede le-ar trece supararea si si-ar drege moralul daca plebea natânga, puturoasa, pomanagie, visând cai verzi comunisti pe pereti, ar raspunde la apelul lor disperat, s-ar isteriza si ea peste noapte si ar astepta cu sufletul la gura îndemnul patriotic de a panica si de a da de pamânt cu cei care le-au furat democratia!
Pâna una-alta, miracol autohton dupa unii, chinuitoare si perplexa realitate pentru altii, trenurile merg, metroul merge, tramvaiele de asemenea, apa curge, lumina n-a fost taiata, bacalaureatul s-a terminat cum s-a terminat, vacantele n-au fost interzise, noul prim-ministru si-a platit un consilier pentru strategie care (cine-si mai aminteste si de ce si-ar mai aminti?) a condus la bombardarea fostei Iugoslavii, îndatorarea la Fondul Monetar International n-a fost întrerupta, amenajarea bazei de la Deveselu continua, apartenenta la Uniunea Europeana si la NATO n-a fost pusa în discutie si ravagiile neoliberalismului în sos românesc nu se vor opri. Altfel spus, de bine, de rau, teritoriul si colonia numite România functioneaza cum a functionat de douazeci si doi de ani si cum va functiona si în anii urmatori, presedinte suspendat sau nu, referendum masluit sau nu. Daca n-ar fi tracaseriile administrative, indolenta balcanica si ceva haos, aceasta Românie ar fi un teritoriu si o colonie aproape ideale pentru ca indiferentii, dezgustatii de politica, distratii si pragmaticii sa considere ca supararile, panica si isteria concetatenilor ce-si mai fac iluzii despre lumea de azi nu sunt decât o pierdere de timp. Uneori amuzanta, cel mai adesea stupida.

9 iulie 2012