Nu sunt prea multe de spus despre pasiunea securiştilor pentru tenis. În România, cel puţin, un anume „dom’ Colonel”, personaj sinistru, rudimentar şi fanfaron, era celebru datorită interjecţiilor şi urletelor pe care le slobozea când practica sportul alb pe fosta bază de la Tenis Club, demolată prin anii 1980 de Ceauşescu. Ulterior, omul de peşteră avea să revină în prim-plan ca ofiţer de presă în cadrul turneului ATP de la Bucureşti patronat de escrocul internaţional Sever Mureşan. Jurnaliştii mai colilii la pleată îşi amintesc, desigur, de acest neanderthalian care scrisese (pusese să fie scrisă) o carte intitulată Viaţa mea (?!), pe care o şi lansase în prezenţa lui Ivanisevici et eiusdem farinae.
Dar nu la asemenea triste momente doresc să mă refer în aceste rânduri. Securiştii sunt de mai multe feluri. Între acestea este şi cel etnic. În principiu, un securist american va arăta şi se va purta altfel decât colegul său de breaslă din România. Sau poate nu… Mai departe, securiştii care fac poliţie politică, toarnă, mint şi torturează sunt diferiţi de cei care, sub semnul unei oarecari nobleţi, spionează în interesul culorilor naţionale extra muros. Oricum ar fi, pe urmele lui Patrick Proisy, voi aminti de un anume Fred Kovaleski, tenismen fără mari pretenţii de glorie, însă nu lipsit de calităţi, care avea să fie cunoscut nu graţie succeselor sale pe court, ci în primul rând datorită serviciilor aduse USA prin intermediul CIA.
Dar să o luăm cu începutul. Fred se trăgea dintr-o familie care emigrase din Polonia la Detroit. Născut în 1924, el a trăit în ghetoul polonez din Motor City. Tatăl lui lucra la fabrica Ford, iar puştiul hălăduia pe străzile nesigure, încercând să-şi croiască un drum în viaţă. Elev bun, Fred este remarcat de profesoara de sport, care vede în el un viitor tenismen de talent. În acea epocă o rachetă Wilson Kramer din lemn costa nouă dolari, sumă exorbitantă pentru sărăcanii polaci din Detroit. Buna profesoară îi dăruieşte micului Fred o rachetă veche, iar acesta se apucă serios de treabă, înţelegând că aceasta e şansa lui de a evada din ghetou. Consecinţa este că el câştigă la pas mai toate competiţiile de juniori din statul Michigan. Antrenat cu seriozitate de Jean Hoxle, un excelent pedagog, puştiul ajunge să fie selecţionat în echipa de Cupa Davis juniori a Statelor Unite la doar şaptesprezece ani.
Paradisul durează prea puţin, căci japonezii atacă baza navală ianchee din Pacific, distrugând portul din Hawaii, Pearl Harbour. Kovaleski junior este încorporat, antrenat ca paraşutist şi aruncat în luptele din Filipine. Acolo se remarcă la eliberarea lagărului de prizonieri de la Santo Thomas. Erou de război, este felicitat personal de preşedintele Truman!
După război, Fred îşi reia studiile. El primeşte o bursă la prestigioasa Universitate William and Mary, în Virginia, jucând sub culorile acesteia şi câştigând campionatul universitar american în 1947 şi 1948. Cu diploma în buzunar, tânărul talentat trece la profesionism. În 1950 înregistrează primele sale rezultate notabile, căci se califică în optimi de finală la Roland Garros şi Wimbledon şi face finală la Lahore, în Pakistan, unde este învins de supercampionul cehoslovac Jaroslav Drobny. În acelaşi sezon, participând la un turneu destul de important la Cairo, Fred este contactat de un personaj bizar, reprezentant al Departamentului de Stat, care-l descoase cu minuţie. La câteva luni după acel episod ciudat, Kovaleski primeşte o propunere de a face parte din corpul spionilor CIA. El acceptă şi este trimis imediat la treabă, fiind format la Camp Peary, un centru de antrenament din Virginia al CIA.
Superiorii lui îl sfătuiesc să rămână tenismen activ, pentru o cât mai credibilă acoperire. În paralel cu sarcinile de spion, el continuă să joace tenis la nivel înalt şi anul 1953 îl prinde calificat în optimi de finală la Forest Hills, după ce-l eliminase, între alţii, pe celebrul Frank Sedgman, campion la Wimbledon cu un an înainte!
Prima lui misiune cu-adevărat importantă este supravegherea şi cooptarea agentului rus Iuri Rastvorov, refugiat în Statele Unite după moartea lui Stalin şi a lui Beria. Acesta, care ştia multe detalii, nume şi locaţii ale KGB din întreaga lume, dar mai ales din Coreea şi Americi, devenise un ţap ispăşitor al tuturor relelor comise de antecesori. Faptul că juca tenis şi era partenerul preferat al sinistrului Beria l-a făcut încă şi mai indezirabil pe Iuri. Fostul agent sovietic a dezertat în Statele Unite, dar încrederea lui trebuia câştigată. Rusul fusese mutat la o adresă secretă din Washington D.C., una care era musai să aibă teren de tenis. Kovaleski îi este băgat pe gât fostului kaghebist, a cărui vigilenţă şi prudenţă sunt treptat amorţite de această prietenie tenisistică aflată în plin progres. Cei doi fac partide înverşunate de trei ori pe săptămână, iar informaţiile utile CIA-ului încep să curgă gârlă. Rastvorov identifică patru mii de agenţi sovietici, dezvăluie adresa unor tabere de reeducare din Siberia unde erau ţinuţi prizonieri americani din Coreea în scopul de a fi transformaţi în spioni dubli. Lumea află astfel despre adevăratele împrejurări ale morţii lui Stalin, despre lagăre de exterminare, mijloace camuflate de propagandă, agenţi activi ai URSS…
Cu conştiinţa datoriei îndeplinite, Fred Kovalseki se retrage din spionaj în 1957, pentru a-şi întemeia o familie. Din când în când el este chemat sub arme, pentru a efectua diferite misiuni secrete ale CIA. Fred are o carieră excelentă, de manager la Coca Cola şi Revlon. Fireşte, continuă să joace tenis, iar în 2005 este clasat numărul unu mondial la categoria plus optzeci de ani. Ce ar mai fi de comentat?
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCUApărut în nr. 474