Simona Halep: o privire în trecut

Nimic nu zboară mai rapid ca timpul. Din acest punct de vedere, nimic mai adevărat decât sentinţa antică potrivit căreia devine esenţial să trăim plenar frumuseţea clipei. Carpe diem şi-atat. Ce să ne mai complicăm viaţa cu lenta analiză a ceea ce oricum ne depăşeşte capacitatea de înţelegere? Dar ceea ce era valabil în Antichitate, Evul Mediu ş.a.m.d., astăzi, pe fundalul unui ritm bestial de cronofag, în plină post-postmodernitate, îşi pierde complet sensul. Nici măcar trăirea clipei nu mai este una deplină, până la capăt. Abia dacă începem a experimenta un sentiment, că altul şi-a făcut deja apariţia şi îşi reclamă zgomotos juisanţa. Nu mai înţelegem nimic din nimic, la asta ne condamnă isteria cronofagă a prezentului. De unde şi un plin de frustrare simţământ al neputinţei şi al inutilităţii intelective…
De aceea, mânat de un demon lăuntric, încerc, cumva utopic, să păstrez o fracţiune de secundă în plus fuga nebună a momentului. Ca să înţeleg, am nevoie să nu uit. E vital să fac apel la trecut, ca să mă bucur de prezent şi să arunc o antenă a înţelegerii în viitor. Ni se pare astăzi firească orice victorie obţinută de Simona Halep, ne enervează şi ne bulversează cea mai măruntă înfrângere a „fetei noastre“. Uităm însă că lucrurile nu au stat mereu la fel. De aceea, mi se pare sanitar să reiau un text mai vechi, scris pe vremea când Simona „naţională“ înota undeva departe în clasamentul WTA, iar ascensiunea ei fulminantă îşi consuma primele lopeţi de jăratec…
…După un deja tradiţional scenariu păgubos, Simona Halep, campioană de simplu juniori la Roland Garros în 2008, a naufragiat în eternele turnee de seniori Challenger şi în calificările marilor competiţii, urmând să îngroaşe rândurile talentaţilor tineri jucători români care fac ravagii la juniorat şi se ratează la seniorat. („Vina“ nu e doar a lor, ci poate, mai curând şi mai ales, a sistemului). Involuntar, ea a devenit rapid „vedeta“ jurnalelor de scandal, chiar şi a gazetelor quality, româneşti şi internaţionale, datorită unui bust monumental. Internetul a fost invadat cu fotografii ale „ghinionistei“ şi foarte serioasei jucătoare din România. Tenace, ştiind că vocaţia ei este tenisul şi nu show-biz-ul, mai mult, nedorind să devină o a doua Kournikova, Simona a încercat la începutul verii lui 2009 marea cu degetul printr-o intervenţie chirurgicală de mamoplastie vizând micşorarea volumului unui bust care o transformase fără voia ei în star pe Google şi care o deranja vădit pe terenul de tenis.
Deloc întâmplător, rezultatele sale în WTA n-au întârziat să apară, căci deplasarea Simonei Halep în teren a devenit mult mai facilă şi rapidă, iar agresivitatea de pe linia de fund a transformat-o într-o competitoare dificilă pentru oricine. Astfel, e clar că nu prin accident ea a disputat în 2010 finala de la Fès, după victorii la Lucie Hradecká, Olga Savchuk, Patty Schnyder şi Renata Voráèová, pierzând, ce-i drept, la Iveta Benešová. Şi să nu uităm că Simona a venit din calificări… După cum la Melbourne, în acest an (n.m. 2011), Simona avea să parvină pe tabloul principal tot după furcile caudine ale calificărilor. Cu o încredere de nezdruncinat, fata noastră atinge turul trei la Aussie Open, eliminînd-o în turul precedent pe rusoiaca Alisa Kleybanova, cap de serie 24, capotând apoi doar în faţa polonezei Agnieszka Radwanska, favorita 12.
Progresul său în joc se reflectă şi în clasamentul WTA: locul 352 (2008), locul 210 (2009), locul 81 (2010) şi locul 61 (2011). Să ne bucurăm aşadar căci, în definitiv, evoluţia Simonei Halep este una pur epică, fără deznodământ cunoscut, iar povestea ei urmează un spectaculos grafic sinusoidal: juniorat de top, seniorat defectuos, dar cu un sex apeal involuntar, apoi evident progres competiţional şi confirmarea pragmatică a valorii. Oare unde se va opri Simona?…
Asta scriam în 2011, când explozia Simonei Halep era abia la început. La drept vorbind, nimic nu anunţa exorbitantul progres din ultimii trei ani. În prezent, doar ea şi Serena Williams par să conteze în circuitul WTA, după cum scriu comentatorii de la ESPN. E bine însă a ne aminti că lucrurile nu au stat întodeauna astfel, măcar pentru a ne mai ostoi puţin colosalul orizont de aşteptare…