Şerban Foarţă, Fotballetto, Editura Diacritic, Timişoara, 2012; Adrian Bondaru, Poliversuri, Editura Diacritic, Timişoara, 2012
S-a vorbit şi s-a scris despre dimensiunile fotbalului: politică, socială, culturală şi nu în ultimul rând comercială. Este un spectacol existenţial, de neignorat acest sport colectiv care adună pe stadioane mulţimi pasionate, vulcanice. În acest sens trebuie privit din toate unghiurile şi faţetele lui, prin toate valenţele, chiar şi cea poetică, prin care ne influenţează stările noastre afective, trăirile noastre vânoase, defulările noastre. Poate fi poetic un dribling inteligent, o pasă asemenea, dar şi un şut inspirat şi un gol de excepţie, un golazo. Poeţi ai fotbalului pot fi consideraţi: Pelé, Maradona, Platini, Hagi, Balaci şi mai recenţii Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo.
Numeroşi scriitori români şi străini sunt compostaţi de fotbal luându-l ca temă şi subiect literar şi nu de puţine ori folosind mijloace literare de exprimare. La noi se cunoaşte atracţia lui Camil Petrescu pentru fotbal, care a editat o revistă „pentru deprinderea jocului curat în sport, artă, literatură, viaţă socială”, precum consemnează un cunoscut scriitor contemporan înamorat de fotbal, Radu Paraschivescu. Marele George Călinescu vorbea despre acest sport care ar reprezenta vigoarea vitală a umanităţii. Este rememorată o serie întreagă de scriitori preocupaţi de fotbal: Eugen Barbu, Radu Cosaşu, Fănuş Neagu, D.R. Popescu, Ion Băieşu, Ioan Chirilă ş.a. care îşi pun la lucru înzestrarea lor literară pentru a nemuri, în cronici, eseuri, reportaje, scene din jocul care provoacă stări emoţionale tumultuoase. Marius Ghilezan a identificat Furia acestui sport în romanul cu acelaşi nume, revelând aspecte din fenomenul fotbalistic Poli Timişoara.
Versuri s-au scris mai puţine pe tema magiei fotbalului şi tot la Timişoara au reacţionat emoţional doi dintre poeţii cunoscuţi ai Banatului, care au publicat câte un volum special dedicat acestui sport: Fotballetto de Şerban Foarţă şi Poliversuri de Adrian Bodnaru. (În paranteză fie spus, amândoi cu legături în Oltenia: Şerban Foarţă, născut în Severinul Mehedinţului, iar Adrian Bodnaru, cu studii liceale în Balşul Oltului.)
Să le demantelăm pe rând, succint, în limita spaţiului, tematica, motivele, problematica şi valorile poetice, câte sunt, în aceste cronici sportive în versuri.
*
Şerban Foarţă este cunoscut ca poet distinct prin limbajul său cvasi-alchimic, bazat pe acrobaţii lingvistice spectaculoase, alăturat de critică lui Emil Brumaru, amândoi „ieşiţi din mantaua dimoviană” şi continuatori ai filonului „oniric” al poeziei noastre (Tiberiu Stamate). O sumă de calificative se abat asupra profilului acestui poet original: ironic, ludic, manierist, cultivat, şi last but not least, melancolic, după propria aserţiune.
Scriitorul timişorean consemnează în stilul său caracteristic, în versuri ritmate şi rimate, aspecte de la Campionatul European de Fotbal din iunie 2008, găzduit de Austria şi Elveţia. Textele cărţii, „mai mult sau mai puţin ocazionale”, ne informează autorul, au apărut în luna respectivă, în publicaţia on-line, LiterNet. În Prolog, pe ton elegiac, rememorează anii fragezi ai jocului personal de fotbal de atunci contrapunându-l senzaţiei despre joc de acum: „Şi eu jucat-am fotbal la anii fragezi, dar, / Prea ageamiu la dribling, adică ducăreală, – / Cu-amărăciune-n suflet, dar fără şucăreală, / Lăsat-am dâra-n urmă, a graniţei de var // Gazonul era verde, azi – nu ştiu cum să spun; / Nici mingea nu mai sare, iar sarea-şi pierde gustul; / Joc fotbal în fotoliu şi mult prea rar… Pe-ngustul / Ecran, balonu-aduce cu unul de săpun”. Încă de la început este depistabilă o ars poetica specială a lui Şerban Foarţă, chiar şi pe tema fotbalului.
Limbajul colorat, colocvial şi argotic este bine antamat de-a lungul întregului volum, prin cele două compartimente: Preludiu plastic şi Cronici şi avancronici. În forma unor cronici „atipice” ale partidelor Campionatului European, sunt realizate nişte crochiuri plastice de mare expresivitate descriind jocul, jucătorii, arbitrii, cu trimiteri uneori la scriitori cunoscuţi: „ – Mai las-o-ncolo, vameşe Rousseau! / În sport e ca în muzică: violei / nu-i zicem flaut… ăsta e sau volei / sau handbal. // Ba e fotbal. Şi e o / dizgraţie (între pseudomagnolii, / pe iarba belepòcei în maio / şi mustăcios, cu mingea ca un „O” /solar şi roşie-măr, – pe care Noli / me tangere nu-i scris) că nu / mai poţi să joci, căzutule, şi tu, / pe un teren edenic, împăcat, / niznai de henţ (cum alţii, de veşminte), / un fotbal inocent, de dinainte / de penalty, de culpă şi păcat!” (Fotbaliştii domnului Le Douanier I). Nu trebuie mai multe mostre de versuri gentile şi amuzante, fără să nu-i recunoaştem stilul, pecetea şi fără să nu receptăm şi un anume fior de gravitate intrinsecă, referitoare la elegia vârstei, dar şi cu aluzie la pervertirea modernă a jocului curat, de amestecul mercantilului.
Poetul, pe stilul său ludic, în consens cu jocul de fotbal (joc, dar nu glumă) pe care-l catagrafiază, face haz de aria strâmtă a celor două ţări organizatoare: „Austria şi Elveţia îs / înguste sau cam scurte, / că mingile (să mori de râs!) / pot trece dintr-o curte // într-alta, peste gardul rar (…) tre’să şutezi, ci cât mai scurt / şi moale cum e perna, – / ca mingile, din Klagenfurt, / să nu ajungă-n Berna”. Deşi campionatul este epuizat de ani, versurile şi rimele lui Şerban Foarţă pot constitui oricând deliciul pentru fani, microbişti, tifosi, hooligans, fanático del fútbol… şi nu numai pentru ei.
Mingea de fotbal face obiectul unor figuri stilistice surprinzătoare: „Balonul (ca-n Le Douanier) e roşu / şi-aduce, şi mai şi, a soare roşu” (D’après-ul Domnului de Staël). Sunt de asemenea fotbalişti celebri comparaţi expresionist. Pe Dino Zoff, „portarul filosof”, îl vede ca pe un „peşte sau un delfin / în salt felin, / în poarta culorii-az(z)ur / căreia-i sur- / âdea larg soarta” (Amicul Zoff). Nu lipsesc nici săgeţile trimise unor scriitori reprezentativi ai ţărilor care se confruntă: „Poate că Luis Aragonez e-n branşă, / mai bun decât Louis Aragon, po(i)etul / ce a cântat, neobosit, Sovietul” (Avancronici (Ziua 4, 10.06.08) Spania Rusia / Grecia Suedia). Iată şi o parodie după Bacovia: „Spre miezul nopţii,-i tot mai mic / Ecranu,-amic şi inimic; / Sunt singur şi nu am nimic / Cu locuinţele austre” (Austră). Un P.S. la meciul România-Franţa plonjează într-un comic aluziv: „ – Vive le tricolore ! / Care din ele, mă musiu?” (Post festum, România – Franţa 0-0). Rime bogate, surprinzătoare, calambururi (holorime, contrarime, dar şi tautoforii, cosmojonglerii) fac deliciul versurilor ocazionale ale lui Şerban Foarţă, care nu-şi dezminte nici aici talentul de acrobat impresionant al jocului de cuvinte.
*
Adrian Bodnaru îi ţine isonul prietenului său cu cronici epico-lirice despre echipa lui de suflet, Poli Timişoara, despre meciurile din sezonul 2011-2012. În Nota de început îşi exprimă opinia modestă, că „această carte este doar una de texte, pe ritm şi rimă”, precum şi este, dar nu lipsesc nici unele relaţii cu poezia autentică. Cuprinde 11 texte numerotate cu cifre, corespunzând numărului de jucători, şi 11+1 care ar fi dedicat spectatorilor, din care reiese însă că şi poetul ar fi jucat cândva fotbal. Fiecare cronică are 11 strofe, conform aceluiaşi număr statuat al jucătorilor şi este însoţită de poze ale fotbaliştilor în grupuri mai mici sau mai mari ale căror nume mai cunoscute sunt transcrise în texte.
Ab initio se face trimitere la istoria fotbalului bănăţean, care are o tradiţie veche şi recunoscută: „Suntem alumni ai Ripensia.ro, / ai Chinezului şi, drumul, de ni-l dă, / ai CFR-ului oriîncotro / cu Poli-mpărţim o soartă de tildă” (1). Exprimarea nu este totdeauna frustă, are şi valenţe lirice, uzitând şi figuri stilistice proprii poeziei, cu trimiteri la mitologie: „Cum toamna, pe terasă, toarnă-aramă, / De sus, ca orice fată, în pahar / o bere, punem degetul pe rană / să prindem Bistriţa în plasmă (…) Un icnet al lui Cronos parcă scoate/ şiretul pe sub mingea care-atunci / îşi ţine răsuflarea ca,-n bucate, / să fie sarea,-ndeplinind porunci” (2). În acest fel, nu numai descriptiv, sunt prezentate meciurile Timişoarei cu celelalte echipe ale ligii, ci nu de puţine ori impregnate cu ironie fină, epigramatic, precum este cel cu Steaua: „Şi-acesta, dintre toamnele ce ne-au (a) / sfinţit terenul, va ieşi din ceţi; / acoperind cu scrisul nostru Steaua, / autografe-am dat pe epoleţi”(4).
Nu sunt deloc simple texte ritmate şi rimate, ci sunt versuri captivante prin umorul lor bine temperat, cu aluzii la metehnele jocului, ale jucătorilor, antrenorilor, arbitrilor, suporterilor. Dintre jucătorii cunoscuţi ai lui Poli, dar şi ai altor echipe, sunt numiţi: Curtean, Feher, Goga, Voinea, Dembo, Rotariu, Petschovszky, Domide, Dobrin, Dembrovschi… şi antrenorul Dom’Profesor (Ion Ionescu). Este şi mult entuziasm de suporter impetuos al echipei, al culorilor clubului, încât ar dori ca violetul să fie mult mai vizibil: „Dreptatea se aude-au relanti, / motor de căutare cu internă / explozie-i, de n-ar suporter fi, / pe gură, în peluză cu o pernă. // O clipă la secundă, în secret, / am împărţi pe fugă l- / am pune, să-mbrăcăm în violet / de Politehnica măcar un geam de Google” (10). Sunt versuri inteligente, cu rime surprinzătoare, precum cele formate din silabe în ingambament, în siajul maestrului Foarţă, cu care împarte gloria acestor cărţi atipice de poezie fotbalistică, demne de luat în seamă şi care merită vecinătatea unor cugetări celebre:
„Fotbalul este o înfruntare dificilă şi ei (fotbaliştii) nu sunt primadone. Dar este un joc frumos” (Regina Elisabeta II).
„Pentru o estetică, este o formă de artă, un balet atletic. Faţă de spiritualitate, fotbalul tinde să fie o religie” (Paul Gardner).
„Fotbalul este întru totul potrivit pentru fete dure, dar nu şi pentru băieţi delicaţi” (Oscar Wilde).