Tocmai am citit un articol în „The New Yorker“ despre starea de criza în care se afla statul New York, stare care s-a agravat imediat dupa demisia brusca a guvernatorului Spitzer în urma cu doi ani. Un politician competent caruia nu i s-a putut reprosa nimic în afara de faptul ca din când în când se urca în trenul de Washington unde se ducea pentru a face sex cu prostituate. Acestea erau furnizate discret de catre o „Madam“ care plasa fete de lux în capitala Americii. Ghinionul lui Spitzer e ca a fost deconspirat (de catre cine oare?) si a trebuit sa demisioneze cerându-si scuze familiei si locuitorilor statului New York. Se pare ca a fost si ghinionul nostru. Astfel, viceguvernatorul David Paterson a ajuns peste noapte primul guvernator orb din istoria Americii. Nimeni nu s-a plâns, n-am auzit nicio obiectie si nimeni nu cred ca s-a întrebat cum a ajuns viceguvernator un om fara vedere. Traim în tara în care politically corectness a fost inventata, asa ca o astfel de întrebare ar fi putut declansa o alta criza politica.
În ultimii doi ani deficitul bugetar al statului a trecut de sapte miliarde si aproape jumatate de milion de oameni si-au pierdut slujbele. Suntem în plina criza economica. Guvernatorul Paterson, care a gafat repetat în ultimii ani, a anuntat recent ca va recandida la urmatoarele alegeri. Unii pot spune ca nu trebuie sa discriminam oamenii fara vedere, mai ales ca extrem de multi politicieni sufera de orbire. Bineînteles ca au aparut opozitii discrete, dar e greu sa discreditezi un om care nu vede chiar daca într-un fel a fost orb la toate cele întâmplate în ultimii anii în statul sau. Plus ca e si de culoare, ceea ce face lucrurile si mai complicate. Daca omul ar fi avut un mic, cât de mic scandal sexual, ar fi fost mult mai simplu, dar guvernatorul a stiut de ce sa se feresca.
Mai recent, guvernatorul statului Nevada aproape ca a trebuit sa demisioneze pentru ca ar fi „pipait“ o chelnarita. Dupa multe investigatii, omul a declarat sub juramânt ca n-a mai facut sex cu nimeni din 1995. N-a trezit compasiunea si mirarea nimanui pentru ca abstinenta se poarta si e puternic recomandata de biserica, psihologi, sexologi si tot felul de autoritati. Inclusiv de catre Sarah Palin care în timpul camapaniei electorale, pe lânga cei trei copii care o însoteau peste tot, purta în brate un nou nascut cu mongolism iar fata ei adolescenta era gravida în luna a opta. Abstinenta a devenit chiar o „moda“ bizara, un curent trist, de fronda, nu se stie de ce si împotriva cui. John Edwards, care era în plina campanie electorala pentru presedintie, a abandonat cursa pentru ca a facut o pasiune trecatoare pentru una dintre femeile care-l ajutau în campanie si care a mai ramas si gravida. Viitorul lui politic a disparut pentru totdeauna ca o bucata de gheata lasata la soare.
Cel mai faimos a fost scandalul presedintelui Clinton care aproape ca a trebuit sa demisioneze datorita unei interne careia într-o noapte i-a venit sa-i cotrobaie presedintelui prin pantaloni chiar la Casa Alba. Toata America a trebuit sa asiste neputincioasa la o investigatie lunga si penibila în care am aflat cu totii detalii intime legate de sexualitatea presedintelui nostru. Incidentul a fost perceput mult mai grav decât declansarea unui razboi inutil sau vânzarea industriei de manufactura Chinei (paguba deja ireparabila). De fapt, razboiul din Kosovo a început, mai mult sau mai putin întâmplator, exact în zilele în care Clinton a fost „impeached“ de catre Congres.
Ultimul presedinte Bush a fost în tinerete alcoolic, dar s-a vindecat la timp si a avut o viata de familie impecabila. Asta nu l-a ajutat însa sa duca America pe calea cea buna si dreapta pe care, cum el însusi spunea, chiar Dumnezeu i-o arata. A început doua razboaie, a mintit natiunea fara sa clipeasca, a declansat un tsunami de antiamericanism în lume si la sfârsitul mandatului a lasat tara într-o stare jalnica. Obama fumeaza, oripilând natiunea cu fumul pe care-l scoate pe nari si cu faptul ca nu face nimic din ce a promis si ca de când e presedinte nu se mai conecteaza cu americanul de rând. Simptome care pot sa faca parte dintr-un sindrom politic înca neclasificat.
Sa nu uitam totusi ca fondatorilor acestei mari natiuni, pomeniti mereu ca niste sfinti, nimeni nu le-a contabilizat viata privata si ca Washington si Jefferson au avut nenumarati copii în afara casniciilor, inclusiv cu sclave de culoare. Presedintele Roosevelt a avut o amanta oficiala care traia la doi pasi de Casa Alba si toata lumea stia de existenta ei. Mass-media l-a lasat în pace atât pe el cât si pe Eleonor Roosevelt, legendara lui sotie care la rândul ei a fost o forta în viata politica americana si care traia la fel de oficial cu un barbat cu douazeci de ani mai tânar ca ea. Roosevelt a murit împacat în bratele iubitei lui cu putin înaintea de terminarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Cei doi soti ajunsesera la o întelegere si nimeni nu s-a amestecat în viata lor particulara. Au facut copii împreuna, iar el a condus tara cu întelepciune si inspiratie prin cea mai crunta perioada a ei. A reusit sa traga lumea afara din colapsul economic al anilor ’30 si a ramas la putere în timpul razboiului mondial. Legile impuse de el în acea perioada au schimbat radical destinul Americii. A fost presedintele care a stat cel mai mult la Casa Alba si, desi avea o amanta, a fost lasat la cârma tarii în cele mai tulburi vremuri. Kennedy a fost printre ultimii politicieni care au mai prins „vremuri bune“ si cu siguranta ca nu a fost asasinat pentru ca îi placeau femeile.
Apoi a venit feminismul, care trebuia sa vina pentru a elibera în sfârsit femeia. Cu el au venit însa si exagerarile si chiar aberatiile care apar din inertie ori de cate ori încercam sa ne eliberam de prejudecati si principii învechite. Femeile s-au eliberat poate mai mult decât voiau si în proces si-au cam pierdut feminitatea, iar barbatii americani au devenit timorati sau chiar usor emasculati, asta în timp ce sexul a fost pus pe lista neagra a adictiilor. Astazi daca o persoana e prea activa sexual si mai ales daca îsi înseala sotul sau sotia risca sa fie declarat „sex addict“. Din câte stiu nu exista nici un sindrom descris pentru cei care nu fac sex deloc, cu nimeni, si cred ca numarul acestora din urma e din ce în ce mai mare.
Între timp s-au inventat multe alte adictii. Fumatul a fost pus de mult la zid. Astazi orice lucru facut în exces e declarat adictie si i se gaseste imediat un nume stiintific, e declarat sindrom sau boala, iar specialistii se întreaba daca exista cumva o componenta genetica implicata si cu ce pastile sau metode ar trebui tratata. Ultima astfel de „boala“ se numeste „hoarders“ si cei ce sufera de ea cumpara si aduna compulsiv obiecte inutile care le invadeaza treptat casa si viata pâna nu mai au pe unde calca. Doua zile ne-au intoxicat la TV cu aceasta noua gaselnita. Sunt curios care gena, din ce cromozom, ce tip de ADN va fi învinuit pentru adictia la sex. Ultimul „nenorocit“ e Tiger Woods, celebrul jucator de golf, care se pare ca a trecut în ultimii ani din femeie în femeie fara sa stie cât e de bolnav. A fost pus într-o clinica speciala pentru tratarea dependentelor sexuale. Oare ce tratamente se aplica în aceste clinici? Sper sa nu-l fi castrat si sa nu fi fost pus pe niste pastile pentru care în curând se va descoperi o noua adictie. Parem intrati într-un cerc vicios din care nu mai stim sa iesim. Tristetea însasi e considerata în America o boala si se trateaza.
Mi-am amintit de România si de anii tineretii nostre din timpul comunismului. Aproape toate libertatile noastre fusesera interzise. Doar sexul fusese lasat în pace. Era liber, prea liber si poate singurul lucru ramas fara „înlocuitori“. Va mai animtiti de nechezol, cafeaua facuta din naut? E adevarat ca privind în urma, de aici, din America cea puritana, cred ca atunci se mergea prea departe iar limita dintre libertatea sexuala si promiscuitate devenise destul de subtire. Uite ca traiesc vremuri în care am senzatia ca aici în America se recomanda tot mai tare sexul cu „înlocuitori“ si în care abstinenta e pe post de naut.
Cu vreo zece ani în urma adusesem un medic român în spitalul în care lucrez la New York. La început a fost fericit pentru ca îsi gasise de lucru, dar dupa putin timp mi-a marturisit deprimat ca „aici e un adevarat desert „ si am stiut imediat la ce desert se referea. L-am sfatuit foarte serios ca nu cumva sa-i treaca prin cap sa se încurce cu vreo asistenta sau orice alta femeie din spital. Era ceva total „politically incorect“ si l-am prevenit ca-si pericliteaza serios viitorul, chiar daca noi nu suntem politicieni. Anual trebuie sa trecem cu totii printr-un fel de curs de prevenire a hartuirii sexuale în timp ce acela de resuscitare cardio-respiratorie, practicat în cazuri de mare urgenta, trebui sa-l facem doar la patru ani. În America nu mai exista nicio toleranta pentru tipul asta de pacat si riscam sa ajungem curând mai imaculati si mai abstinenti decât papa.
Nu vreau sa iau apararea niciunuia dintre acesti politicieni, dar as fi preferat de exemplu ca guvernatorul Spitzer sa nu fi fost prins si sa fi ramas la conducerea statului în care traiesc. As fi preferat chiar sa-l stiu dus la prostituate, unde poate ca omul s-ar fi racorit si si-ar fi descarcat frustrari de care noi nu stim si care poate ca trecute printr-un altfel de paratrasnet ne-ar fi afectat pe noi, bietii platitori de taxe ai New York-ului si ai Americii. Nu de mult, într-un grup de americani, chiar m-am trezit luându-i apararea atât lui cât si lui Clinton si a celorlalti pacatosi din politica americana. Ba mai mult, i-am dat exemplu pe francezi care de la toti Ludivicii încoace pâna la Sarkozy au cam facut ce-au vrut când a fost vorba de viata privata. Si ca sa-mi sfârsesc divagatia apocaliptic le-am povestit de Stefan cel Mare, care fusese un rege bun si drept, desi avusese zeci de copii crestini prin toata Moldova, si de maharajahul care facuse Taj Mahalul în India, un monument al iubirii dedicat sotiei lui preferate care murise la nasterea celui de-al paisprezecelea copil. Maharajahul avea un harem de cinci mii de neveste si concubine si aproape ca a ruinat imperiul cu doliul si monumentul dedicat iubitei lui, Taj. Ca sa dau si mai tare cu batul în balta am spus ca poate ar fi mai bine ca la Washinghton sa existe un stabiliment curat si oficial care sa calmeze si sa satisfaca nevoile si frustrarile acestor barbati importanti. Pâna la urma nici n-am declansat o prea mare controversa. Doar o doamna cu ochii foarte vii si inteligenti a avut ceva de spus „având în vedere ca tot mai multe femei sunt în politica, sper sa nu fie din nou discriminate“…
Autor: ADRIAN SANGEORZANApărut în nr. 271