Înfloritoarele orase ale landului german Renania de Nord – Westfalia ofera zilnic spectacole si concerte de interes pentru iubitorii muzicii culte. Am urmarit recent câteva, începând cu o noua montare a capodoperei verdiene „La Traviata“ realizata pe scena Operei din Köln. Ea constituie debutul local al regizorului Dietrich Hilsdorf, un nonconformist notoriu în Germania, productiile sale de teatru, opera, opereta si musical stârnind de regula aprinse controverse.
O montare ostentativ sordida
Actiunea e transgresata în anii ‘50 ai secolului trecut si toate întâmplarile ei sunt comasate în aceeasi locatie care pare a fi restaurantul unui hotel ieftin, cu incinta si încaperile aferente perindându-se la vedere, pe o scena turnanta. Violetta, eroina titulara, nu-si schimba rochia (neagra, de seara) pe parcursul întregului spectacol si atât ea cât si iubitul ei, Alfredo, îsi cânta ariile… la Toaleta. Adica între doua chiuvete marginite în exterior de câte o usa deasupra careia sta scris „Dammen“, respectiv“Herren“, în prezenta unei femei de serviciu (gravida – în primul act, leganând un copil – în ultimul) asezate la o masuta lânga farfurioara cu maruntis. Tot la WC se desparte Violetta de Alfredo în actul al II-lea, îl reîntâlneste în actul al IV-lea si îsi da ultima suflare. Seductie, frivolitate, lux, purificare prin dragoste, nobil sacrificiu? Nimic din toate acestea, atât de bine ilustrate totusi de partitura operei.
Tristetea sordida a acestei montari s-a mai atenuat într-o oarecare masura datorita prestatiei muzicale. Tânara soprana ucraineana Olga Mykytenko a fost o Violetta cu un cânt îngrijit, mai degraba interiorizata decât expansiva ca prezenta scenica, frumoasa, dar fara stralucire. Tenorul brazilian Fernando Portari l-a întruchipat pe Alfredo cu multa implicare actoriceasca, cu expresivitate în frazare, umbrita însa de emisia vocala neomogena. În Germont l-am urmarit pe baritonul Georg Tichy de la Opera de Stat din Viena, o voce sanatoasa si sigura – desi timbral poarta pecetea uzurii –, un artist experimentat, foarte convingator în rol. Protagonistii s-au integrat într-o distributie echilibrata, omogena valoric, careia li s-au adaugat – cu un profesionism de înalta clasa – corul si orchestra Operei din Köln sub bagheta lui Markus Poschner.
O sala de concert exceptionala
Tot la Köln aveam sa urmaresc, câteva zile mai târziu, un concert simfonic sustinut de Gürzenich Orchester în frunte cu tineri oaspeti, pianistul britanic Paul Lewis si dirijorul american James Gaffigan, într-un program atractiv: Uvertura „Rosamunde“ de Schubert, Concertul nr. 3 pentru pian si orchestra de Beethoven si Simfonia I de Sostakovici. Filarmonica din Köln suscita si un deosebit interes arhitectural; impresioneaza întregul edificiu, aflat la poalele Domului sub muzeul Ludwig, dar mai ales sala de concerte, moderna, de mari dimensiuni, cu o cupola foarte aparte si – mai presus de orice –, cu o acustica extraordinara.
Hänsel si – mai ales – Gretel
Majoritatea serilor de muzica ale sejurului meu german le-am petrecut însa la Opera din Dortmund. Ma voi opri doar la reluarea operei „Hänsel si Gretel“ de E. Humperdinck, un spectacol delicios, într-o montare traditionala realizata de regizorul Dominik Wilgenbus si scenografa Sandra Linde: decoruri sugestive, pline de fantezie, costume adecvate personajelor si-n acelasi timp favorizând siluetele interpretilor, câteva idei interesante. Bunaoara, ducând mai departe tendinta actuala de a încredinta unei voci masculine partitura vrajitoarei, baritonul Hannes Brock nu a avut de interpretat pur si simplu un rol „în travesti“, ci unul de… travestit – conotatie sesizabila desigur doar de catre parintii copiilor aflati în sala. Desfasurat sub bagheta competenta si prevenitoare a tânarului dirijor japonez Motonori Kobayashi, spectacolul i-a avut în rolurile titulare pe Maria Hilmes (Hänsel) – o mezzo sopraneggiante, exuberanta în cânt, foarte agreabila ca prezenta, si pe Angela Bic (Gretel) – o soprana lirico-spinto cu voce bogata în armonice pe care o conduce cu deosebita muzicalitate. Ea este de o expresivitate cuceritoare nu numai prin cânt, ci si prin talentul actoricesc; mimica extrem de sugestiva, gesturi firesti, spontane, perfect adecvate personajului.
Angela Bic, cu studii de canto începute la Freiburg si desavârsite la Royal Academy of Music din Londra, este laureata a câtorva concursuri de interpretare (Kathleen Ferrier – 2009 si altele, anterior), a interpretat „Vocea umana“ de Poulenc si rolul Ortlinde din „Walkiria“ de Wagner la Freiburg, a sustinut recitaluri la Oxford si la Wigmore Hall din Londra, a aparut ca solista de concert sub bagheta lui Trevor Pinnock la Gewandhaus – Leipzig, înca din primul an de cariera. Fiica de muzicieni, a mostenit vocea de la mama sa – de origine chineza – si este, începând din aceasta stagiune, colega cu tatal sau – de origine româna –, violonistul Ioan Bic, concertmaistru al Orchestrei Filarmonice din Dortmund (orchestra care sustine, pe lânga reprezentatiile Operei si concerte simfonice). Am avut ocazia sa-l ascult si pe Ioan Bic, câteva seri mai târziu, în pretentioasele solo-uri de vioara din baletul „Razboi si pace“ de ?ostakovici (spectacol pe care l-am urmarit de asemenea la Opera din Dortmund). I-am gasit apoi numele si în stagiunea camerala a Filarmonicii Westfaliei, ca vioara I a Cvartetului de coarde Messiaen.
Konzerthaus Dortmund
Orasul Dortmund beneficiaza din 2002 si de o sala de concerte cu 1550 de locuri; o institutie în sine, supranumita Filarmonica Westfaliei, cu activitate intensa- aproximativ doua sute de evenimente pe stagiune – la un nivel de elita. Concerteaza aici lunar Orchestra Filarmonica din Dortmund, dar si formatii simfonice sau camerale dintre cele mai prestigioase din întreaga lume, cu solisti si dirijori celebri. Actuala stagiune, de exemplu, a deschis-o Orchestra Concertgebouw Amsterdam cu Mariss Jansons la pupitru, au mai concertat Philharmonia din Londra dirijata de Lorin Maazel, Filarmonica din Sankt Petersburg – dirijor Iuri Temirkanov, Capella de Stat din Dresda cu Christoph Eschenbach dirijor si pianist, Les Musiciens du Louvre sub directia lui Marc Minkowski, Filarmonica din New York – solist Thomas Hampson, Cvartetul Belcea… si stagiunea va continua la acelasi nivel pâna la sfârsit, când este programata o versiune concertanta a operei „Norma“ de Bellini cu Cecilia Bartoli în rolul titular.
La Konzerthaus Dortmund am avut ocazia sa o urmaresc în recital pe mezzosoprana bulgara Vesselina Kasarova. Ea cultiva mai nou sonoritati de contralta pe care le obtine îngrosându-si vocea artificial, nu mai ataca sunetele cu precizie, ci intra în ele pe dedesupt, fioriturile – agile înca –, par paranteze citite într-un subito piano cam detimbrat, care rup permanent si contrastant linia melodica principala sustinuta în plina voce. Totul asociat cu o gesticulatie fortata, sacadata, de papusa mecanica. Programul ales a fost însa deosebit de interesant si spectaculos, cuprinzând arii din opere compuse de Haendel la Londra. Solista a beneficiat de acompaniamentul Orchestrei Baroce din Freiburg, ansamblu cu o coeziune si o maleabilitate admirabile, orchestra de virtuozi – totodata – condusa de un virtuoz. S-a vazut mai ales în momentele orchestrale de sine statatoare: uverturi de Haendel si Veracini – bogate în mici solo-uri pentru aproape toate instrumentele – precum si un Concerto grosso de Geminiani în care partitura violinei solo a fost asigurata cu stralucire de dirijorul formatiei, Gottfried von der Goltz.
…Sejur musical german; seara de seara alt spectacol, locatii diferite, genuri, stiluri diverse, ocazii de a admira – dincolo de orice –, profesionismul, seriozitatea, respectul tuturor celor implicati în actul artistic pentru propria profesie si pentru publicul spectator.