Samaritenii cei rai; o istorie secreta a capitalismului (Ha-Joon Chang)

Intentionam sa scriu despre o conferinta la care am asistat in Bristol, luni, pe 8 martie (2010). Glenn  Norcliffe, multa vreme profesor de geografie economica la Toronto, acum retras discret si venit pentru o vreme in Bristolul tineretii sale, tinuse o reprezentatie la München despre mobilitatea neoliberala. La Bristol, intr-un cadru restrâns, degajat si sobru, profesorului canadian a vorbit lejer despre hipermobilitate in secolul XXI („Neoliberal Mobility and its Discontests“). Nu este cazul sa detaliez acum, voi aborda pe larg aceasta tema saptamâna viitoare.

Relele globalizarii
S-a intâmplat ca intre timp sa citesc in intimitatea spatiului meu oferit cu generozitate de University of Bristol (School of Geographical Sciences) ceva ametitor, o combinatie intre geografie si politica, o carte publicata de altfel in anii ’70: „Political Geography. World-Economy, Nation-State and Locality“. Peter J. Taylor scrie febril despre teme la moda in spatiul occidental, printre altele despre centru si periferie, despre comertul liber si modelul conceptual rokkanian, despre imperialism si nationalism, Adam Smith si Friedrich List. Ca tot veni vorba de Adam Smith si a sa „Wealth of Nations“ (scrisa in 1776): List, in secolul XIX, referindu-se la scotianul excentric, spunea ca, daca ar fi englez, probabil ca nu ar avea nici un fel de probleme impotriva principiilor ridicate de Smith, numai ca el, fiind german, realizeaza ca un asemenea comert liber nu ar fi chiar asa de generos cu o natiune inca infantila economic (cum era Germania acelor vremuri). De unde rezulta ideea unui protectionism ce nu poate aduce decât foloase unei economii in crestere.
S-a facut ca seara zilei de 10 martie sa se incheie in acelasi cadru conceptual, cu un sud-coreean foarte la moda ce tine un discurs despre relele globalizarii, un joc cu un câstigator dinainte stiut (acelasi core esential, centru ce regleaza dimensiunile periferiei). Când pe coperta uneia dintre cartile lansate („Bad Samaritans. The Guilthy Secrets of Rich Nations & The Threat to Global Prosperity“) te recomanda Noam Chomsky („Lucid, deeply informed“), iar „Financial Times“, prin Martin Wolf, scrie simplu „Probably the world’s most effective critic of globalization“, exista toate sansele din lume pentru o seara fericita. Si asa a si fost. Ha-Joon Chang (caci despre el este vorba), un tip fascinant, de o inteligenta uluitoare, a sustinut o conferinta remarcabila. Complexitatea discursului, fantezia bibliografica si spontaneitatea umorului au tinut sala treaza pe toata durata conferintei. Când vorbesti despre comert liber in Marea Britanie si treci in revista secole de existenta anterioare, cu nuante de Adam Smith, Friedrich List, Hamilton etc., te astepti la reactii dintre cele mai diversificate.
Ideea este simpla, daca in secolul XIX si Marea Britanie, dar si SUA (mai abitir) au fost in stare sa puna in aplicare un protectionism feroce (cifrele nu mint, statistica are darul de a face lumina acolo unde mintea umana doar bâjbâie), atunci inseamna ca azi, in vremuri moderne, un comert liber nu este chiar un joc corect din moment ce „the core“ (centrul) mereu câstiga, iar „the periphery“ este in impas total. Cartile sunt facute in asa fel incât, conform exemplului dat de Wallerstein, utilizând filosofia mormolocilor lui Tawney putem lesne intelege ca nu toti mormolocii ajung broaste (din cauza limitarii ecologice a arealului de dezvoltare a broastelor); tot asa vom spune despre centru ca are nevoie de o periferie (economic vorbind) ce nu se va dezvolta, mentinerea unei situatii existente fiind mai degraba la indemâna decât urcarea unei trepte.
Mondializarea in Buzau
Raspunzând unei intrebari venite din sala, profesorul Chang s-a limitat la o comparatie fotbalistica. Referindu-se la competitia dintre actorii economici, Chang o aseamana ca un meci Brazilia  – Argentina, numai ca aici regulile au alta coerenta, Brazilia fiind nevoita sa atace din vârful dealului si Argentina aratându-se dispusa sa urce o panta destul de dura pentru a putea inscrie un gol. Nu ar fi o competitie chiar fair, dupa cum nici sistemul economic liberal nu se inscrie in aceasta logica. Aici este esenta sistemului mondial, cu o mâna de actori capabili de a mentine actuala stare de fapt (economie libera), si cu o periferie limitata, de partea opusa, la un minorat economic.
Savoarea discursului tine si de picanterie, iar aici abundenta e o marca a dialogului rafinat. In „Al treilea om“ (o ecranizare dupa Graham Greene in care joaca si Orson Welles) exista urmatoarea replica: „In Italy for thirty years under the Borgias they had warfare, terror, murder and bloodshed but they produced Michelangelo, Leonardo da Vinci and the Renaissance. In Switzerland, they had brotherly love; they had five hundred years of democracy and peace and what did that produce? The cuckoo clock“. Formularea este amuzanta, artistic vorbind, stilistica frazei face toti banii, dar economia secolului XXI plaseaza Elvetia ceasurilor peste Italia artistica.
Daca privim inspre periferie putem sesiza o inadecvare perfecta, o nesincronizare totala cu un asemenea tip de limbaj si critica a globalizarii. In tarile periferice se vorbeste mult despre miracolul globalizarii, despre blugii care ajung si la Sofia, dar si la Buzau, despre Coca-Cola si mondializare. Numai ca auspiciile unui consumism gregar nu fac bine pacientului expus unui sistem economic ce nu tine deloc seama de crizele natiunilor (ce se intâmpla in Grecia, situatie intens mediatizata aici in vest, dar si România, complet ignorata din acest punct de vedere, este elocvent). Numai ca atâta vreme cât jucatorii plasati pe aceasta orbita a intereselor si pasiunilor accepta logica acestui rationament, lucrurile devin clare, iar un autor ca Chang aspira la loc in categoria teoreticienilor excentrici.