În zilele de 22-23 noiembrie 2014 s-a desfăşurat la Gyula, în sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, cel de al XXIV-lea simpozion organizat de Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria. Acţiunea a avut loc cu sprijinul acordat de Ministerul Afacerilor Externe, de Departamentul „Politici pentru relaţia cu românii de pretutindeni“ şi de Ministerul Resurselor Umane (Emberi Eróforrások Minisztériuma). La desfăşurarea lucrărilor au participat, ca invitaţi de onoare, ambasadorul României în Ungaria, domnul Alexandru Victor Micula, consulul României în oraşul Gyula, domnul Florin Vasiloni, Î.P.S. episcopul Siluan de la aşezământul corespunzător din acelaşi oraş.
În virtutea tradiţiei (după scurgerea a 24 de ani de la cel dintâi eveniment cultural „Simpozion“ se poate vorbi despre o tradiţie), programul manifestării menţionate a îmbrăcat aspectul unui „mozaic“ cultural-ştiinţific, prin diversitatea contribuţiilor prezentate, ca domeniu, de la istorie la lingvistica propriu-zisă, de la folclor literar-muzical la dialectologie, ca perioadă: de la trecut la prezent, ca teritoriu: din sud-estul Ungariei până în Basarabia. Încă de la înfiinţare (1990), Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, mai apoi Societatea pentru Cultura Română din Ungaria şi, din 1993, Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, independent de titulatura purtată, acesta, mereu în căutarea unui profil cât mai adecvat, ca denominaţie a avut constant drept obiectiv întâlnirea dintre reprezentanţii minorităţii româneşti din partea locului cu reprezentanţi din România, din sfera de activitate a culturii şi ştiinţei, care au inclus în preocupările lor comunităţile româneşti din Ungaria. Scopul evident, informarea reciprocă, altfel spus schimbul de informaţii i-a animat, în egală măsură, pe toţi participanţii. În plus, încă de la început, înscrierea la simpozion a cunoscut o anumită deschidere, în sensul existenţei posibilităţii ca minoritarii români şi din alte spaţii, Serbia, Ucraina, Bulgaria, să ia parte efectiv la lucrări şi cu lucrări. Alături de aceştia au fost avuţi în vedere românii, majoritari demografic, din Basarabia, rămaşi în afara frontierelor statului român în urma ultimei conflagraţii mondiale. De această dată, participanţii „externi“ au venit din oraşele Târgu Mureş, Oradea, Arad, Bucureşti (România), Chişinău (Basarabia), iar cei „interni“ din mai multe localităţi: Budapesta, Bichişciaba, Micherechi, Giula. Din punctul de vedere al domeniului ştiinţific au susţinut comunicări istorici, lingvişti, folclorişti, iar câţiva artişti plastici, cu acest prilej, au deschis o expoziţie în incintă.
Cuvântul de deschidere şi de închidere a simpozionului i-a revenit conducerii institutului, în persoana doamnei dr. Maria Berényi, care a salutat cu entuziasm ediţia prezentă. În încheiere, a mulţumit tuturor celor care au luat parte fie prin comunicările susţinute, fie prin audierea acestora. Cert este că în spiritul, încă viu, al Şcolii Ardelene, resuscitat de către istorici, între alte obiective propuse (şi atinse!) se numără şi acela de răspândire a informaţiei recente, încă neintrate în circuitul general, privind istoria românilor şi limba acestora, pentru a culturaliza românitatea locală (şi nu numai!) prin analiza unor evenimente istorice ori prin scoaterea la iveală a unor figuri locale de români angrenaţi în afirmarea propriei lor etnii ca forţă a culturii, a istoriei. Aici se înscriu contribuţiile istoricului Maria Berényi, „sufletul în înţeles anatomic“ al acţiunii cultural-ştiinţifice desfăşurate anual sub denumirea „Simpozion“. Ea însăşi a adus la lumină personaje emblematice, adevărate figuri legendare ale românităţii din sud-estul Ungariei, cum sunt de pildă Moise Nicoară, învăţător şi istoric (amator), sau Gheorghe Pomuţ, diplomat de anvergură internaţională (ambasador al Americii la Petrograd, el, românul plecat din Gyula!), ambii scoşi de sub praful arhivelor la lumina zilei, pentru marele public, fie şi ca nume de străzi. E o modalitate binevenită de a întreţine memoria colectivă a românităţii „la faţa locului“, de a o racorda la trecutul ei, cu nimic mai prejos decât al populaţiei majoritare. În atenţia aceleiaşi autoare, profesionistă a istoriei, a stat complexa şi complicata problemă a Fundaţiei „Gojdu“, inseparabil legată de destinul României profunde, din Pind şi până dincolo de Carpaţi, instalată în capitala creată din cele două oraşe reunite: Buda + Pesta. Apoi, elita Imperiului Austro-Ungar din Viena şi Budapesta, constituită şi din aromâni, remarcabili prin platforma lor cultural-economică, în alt plan corifeii Şcolii Ardelene şi întreprinderile lor memorabile pentru propăşirea românimii transilvănene (şi, nu numai!), alături de secvenţe din activitatea unor mari scriitori români în afara ţării: episodul prieteniei dintre Caragiale şi Goga, întemeiată pe sincera preţuire a poetului de către dramaturg – sunt doar câteva dintre problemele pe care Maria Berényi, cu inegalabilă pasiune ştiinţifică, le pune la dispoziţia cititorului avizat sau amator. La manifestarea de faţă auditoriul a făcut cunoştinţă cu „dinastia“ intelectuală Babeş, al cărei destin reuneşte cel puţin două capitale: Budapesta-Bucureşti. În linia cercetărilor practicate de Maria Berényi se înscriu cele ale lui Cornel Sigmirean de la Universitatea „Petru Maior“ din Târgu Mureş, fidel susţinător al simpozionului. Amplasat tematic sub blazonul celei mai importante mişcări de cultură şi reviriment naţional din Transilvania, prin comunicarea prezentată, Biografii celebre şi memorie istorică: învăţaţii Şcolii Ardelene, Cornel Sigmirean rămâne în acelaşi univers fascinant al marilor cărturari ardeleni reuniţi figurativ într-un singur edificiu cu titlu memorabil, situat pe umerii acestora. Sosită de la Chişinău, Silvia Corlăţeanu-Granciuc reînvie pagini dureroase din „Basarabia, sub stăpânirea rusească“, cu multe detalii inedite, dar mai ales cu un adecvat material iconografic, pledoarie oricât de întârziată pentru provincia situată în „calea tuturor răutăţilor“. Iulia Mărgărit (Bucureşti) dezvăluie specificul cercetărilor dialectale efectuate în comunităţile româneşti din Ungaria, relevând rolul decisiv al informatorului într-o asemenea întreprindere. Prestaţia informativă a acestuia, sub aspect lingvistic, documentar-istoric, etnografic, didactic, moral, psihologic, contribuie la conturarea profilului spiritual al ţăranului român dintotdeauna, păstrător al limbii române din toate timpurile, „arhiva vie“ a acesteia. Istoria „de lângă noi“ a fost ilustrată de Gabriel Moisa (Oradea) prin actualizarea unui episod din lupta ilegaliştilor şi detenţia acestora în închisorile comuniste, stăruind asupra capacităţii de sacrificiu a luptătorilor voluntari împotriva unui regim de tristă amintire.
Tribuna poporului din Arad, un for important de cunoaştere a folclorului românesc din imperiu, a constituit obiectul expunerii susţinute, convingător, de Elena Rodica Colta (Arad). Oarecum atipică, dar nu lipsită de un real interes prin tematică, în comparaţie cu restul lucrărilor, intervenţia Mariei Tătar-Dan (Târgu Mureş) înfăţişează aspecte din viaţa socială a românităţii ca mondenitate, în cadrul fostului imperiu, pe baza unei documentaţii minuţioase din presa vremii.
În Lingvistica pozitivă, Ana Borbély, cercetătoare budapestană recunoscută pentru contribuţiile sale în domeniul plurilingvismului şi al sociolingvisticii, atinge, în subsidiar, atitudinea recomandabilă faţă de limba minoritarilor români, prin raportare la acelaşi instrument de comunicare din ţară. Străvechile colinde româneşti perpetuate de memoria unor practicanţi autentici sunt prezentate auditoriului de Grigore Poiendan din Micherechi, debutant în cercetarea genului. Stella Nikula, într-o evocare „de suflet“, dezvăluie „condiţia de fiinţă umană“ în viziunea etnicilor români din sud-estul Ungariei, viziune analizată cu multă fineţe. Aproape specializată în semnalarea comunităţilor româneşti mai mult sau mai puţin „condamnate“ de istorie, Elena Csobai (Bichişciaba) s-a ocupat, în detaliu de această dată, de localitatea Apateu. Emilia Martin a reînviat chipul legendar al unui haiduc din partea locului (Micherechi), Bologu, convingând auditoriul de existenţa unor creaţii folclorice demne de tot interesul. Amenajarea unei expoziţii extrem de interesante, „Vestigii ortodoxe din colecţia Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria“, de către cele două active cercetătoare – Emilia Martin şi Elena Csobai – satisface interesul cultural, dar, mai ales, spiritual al vizitatorului. Pentru iubitorii artelor plastice s-a rezervat un moment special: vernisajul expoziţiei unor tinere artiste, reale promisiuni în domeniu, Adél Kiss şi Aurelia Nemeş, sub îndrumarea competentă a profesorului Ştefan Oroian, completând fericit ansamblul manifestării cultural-ştiinţifice organizate sub emblema „Simpozion“ de Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria.
Evenimentul cultural-ştiinţific de mult impus şi recunoscut, „Simpozion“, cel puţin în relaţia Ungaria-România, prin prezenta ediţie s-a conturat ca o realizare prestigioasă, exemplară din partea organizatorilor, cu un caracter festiv justificat, de sărbătoare a etnicilor români care, alături de consanguinii lor invitaţi, cinstesc şi îşi amintesc limba, obiceiurile şi istoria străbună întru neuitare şi încredinţare generaţiilor tinere cu rădăcini româneşti. Deja, conform unei reguli riguros respectate, fiecare ediţie „Simpozion“ se consideră închisă abia peste câteva luni, după publicarea volumului corespunzător, intitulat omonim, cuprinzând lucrările participanţilor. Abia după aceea, organizatorii (Maria Berényi), mereu în căutare febrilă de fonduri, trec la întocmirea proiectului aferent anului următor. Mult succes la realizarea viitorului simpozion, absolut necesar pentru a rotunji un sfert de veac în slujba românismului şi a românităţii de către acelaşi colectiv şi acelaşi conducător!
Autor: IULIA MÃRGÃRITApărut în nr. 497