S-a întamplat pe 25 mai 2008. El avea sa joace pentru ultima oara pe Centralul de la Roland Garros. Eu priveam pentru prima oara din tribunele impresionantului stadion de tenis Philippe Chatrier. Între noi doi, nici o legatura. Poate, doar pasiunea comuna fata de sportul alb. Si, fireste, admiratia mea fata de un tenisman devenit personaj de legenda, un fel de zeu care, iata, în acea duminica placuta de mai, sub soarele bland al Parisului si sub o cortina celesta de un azuriu neverosimil, rar tulburata de puful unor nori prietenosi, se pregatea sa paseasca în panteonul nemuritorilor, dupa o ultima confruntare în care sansele sale nu erau mai mari decat cele ale cavaleristilor polaci atunci cand au atacat pe caldaramul varsovian giganticele Panzere germane.
Gustavo Kuerten. Guga. La el ma refer. Un triplu campion aici, la Porte d’Auteuil, însa unul iubit ca nimeni altul de publicul parizian, desi omul se nascuse la Florianópolis, în Brazilia, tara pe care nu a parasit-o decat pentru a intra în clubul select al tenismanilor profesionisti, metamorfozati de voie, de nevoie în globetrotteri. Cu profilul sau de rege angevin, cu buclele sale lungi, blonziu-rosietice, Kuerten pare decupat de pe frontonul de la Notre-Dame, stravechi cruciat germanic ratacit de soarta dincolo de Marele Ocean, în jungla amazoniana. De altfel, si numele lui marturiseste o filiatie nemteasca, una nu tocmai rara în imensul creuzet rasial care este Brazilia. Mai mult decat atat, longilin, suplu si avand o calcatura boema, Guga are o persistenta nota de melancolie în felul în care priveste si surade. Ceva între expresia unei dureri retinute si semnul unei bucurii de viata abia strunite. Sau, daca preferati, o medie între pronuntarea cuvantului lusitan saudade, care în portugheza metropolitana suna mai închis, mai consonantic, în vreme ce în varianta coloniala, latino-americana, are un sunet mai cald si mai rebel.
Guga Kuerten. A fost antrenat de un adevarat guru al tenisului carioca, pe numele sau Larri Passos. Larri, scund, bondoc si colocvial, a stiut sa adauge bonomiei patente de care suferea discipolul sau un fel de razboinicie cavalereasca, venita din alt timp istoric. Priviti unul alaturi de celalalt, este clar ca imaginea evoca un celebru cuplu literar, dar din Spania, Sancho Panza si Don Quijote de la Mancha. Si tot asemenea lui Sancho, Larri este întelept, echilibrat, tonic si devotat. Si tot asemenea eroului din romanul lui Cervantes, Guga este sensibil, visator, brav si retoric.
Guga Kuerten. A castigat de trei ori Roland Garros-ul, cinci competitii din gama Masters si, o data, Turneul Campionilor. La Paris i-a dovedit în finala pe spaniolul Sergi Bruguera, în 1997, pe suedezul Magnus Norman, în 2000, apoi pe un alt iberic, Alex Corretja, în 2001. La Lisabona, în giganticul Pavilion Atlantic, purtat pe sus de entuziasmul portughezilor, urmasii pionierilor care au întemeiat Brazilia, Guga s-a impus în Masters Cup, în anul 2000, cu victorie în finala la Andre Agassi, cel care, în partida din grupa, îl dominase, pentru ca în semifinala Kuerten sa dovedeasca o alta legenda ianchee, pe Pete Sampras. El a terminat acel an pe primul loc al ierarhiei ATP, fiind primul sud-american ce izbuteste o asemenea performanta, noroc pe care Guillermo Vilas în 1977, si Marcelo Rios, în 1998, nu l-au avut. Însa dincolo de reperele statistice ale rezultatelor, ceea ce ramane în amintirea iubitorilor de tenis de pretutindeni este eleganta nefireasca si baletul pe zgura executat de un ins de peste 1,90 metri, semn al unei imaterialitati flagrante, asemanatoare elfilor din trilogia lui Tolkien. Guga a fost un poet al tenisului, desigur, cel din urma, fiind genul de sportiv pe care merita sa-l asezi langa icoana eroilor care au marcat istoria sportului alb.
În 2008, Guga aproape ca nu mai avea clasament. El ocupa, în saptamana 19-26 mai, locul 1141 mondial. Revenise, sau încercase sa o faca, dupa cateva interventii chirurgicale la sold. Tentative lovite de esec. Tocmai de aceea campionul brazilian a ales Grand Slam-ul parizian si wild-card-ul oferit de organizatori pentru o retragere nostalgica, Roland Garros-ul fiind turneul pe care l-a iubit cel mai mult si unde a fost sarbatorit ca nicaieri altundeva.
În acea duminica, situat fiind la masa presei, am asistat la o partida stranie, între fostul „rege al locurilor“ si un francez în vana, mult mai tanarul si, desigur, mult mai sanatosul Paul-Henri Matthieu, pe vremea aceea ocupand pozitia a 14-a mondiala. Ca era un tenisman demn de atentie o atesta si însotirea sa de atunci cu Mats Wilander, fost mare campion si excelent pedagog într-ale tenisului, care era convins ca poate face din Paulo, cum era dezmierdat nominal de compatrioti Matthieu, un sportiv de Top Five.
Partida ca atare nu a avut istoric – si nici nu putea sa aiba. Am admirat, pe de o parte, siguranta si pragmatismul galului, care a dorit (si a si reusit) sa termine repede ostilitatile, iar, pe de alta parte, eleganta, stralucirea si metafizica unui tenis din alte vremuri – cat îl priveste pe Guga. S-a impus, natural, Paulo, scor 6-3 6-4 6-2, dar cred ca mingile divine i-au apartinut într-o mai mare masura cavalerului carioca. În tribuna, foarte multe figuri creole si înca si mai multe drapele braziliene. Pancarte cu inscriptii de amor si etern devotament fata de Guga. Iar cireasa de pe tort a constituit-o echipamentul pe care l-a îmbracat Kuerten, galben-albastru, ca atunci, în 1997, cand, venit de pe locul 64 ATP, el l-a surclasat pe dublul laureat de la Roland Garros, Sergi Bruguera. A fost ca un fel de închidere a cercului, Guga depunand omagiu, prin tinuta, joc si atitudine, publicului care a facut din tenismanul brazilian un fiu iubit. Si tot ca atunci, în 1997, Guga s-a asezat pe spate în praful zgurei pariziene, exact în centrul unei imense inimi desenate pe sol cu rama rachetei. A stat culcat astfel cateva clipe, cu ochii închisi si surazand. Era felul lui de a-si lua ramas bun de la propria-i viata de campion, de la un destin care s-a dovedit si generos, si crud în acelasi timp. Gustavo Kuerten. Guga. 25 mai 2008, Paris.
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCUApărut în nr. 3542011-12-15