Roland Garros, mon amour (28)

Ca orice turneu de Grand Slam, Roland Garros-ul are legendele, miturile si recordurile sale. Printre acestea din urma, fireste, si cel referitor la cea mai îndelungata partida sustinuta în complexul sportiv de la Porte d’Auteuil. Desigur, faptul ca suprafata de joc este asigurata de sofisticata formula a terre battue pariziana, fiind deci vorba de o suprafata extrem de lenta, s-ar parea ca nu e nici o problema cu longevitatea unui meci la Roland Garros, unde se joaca în sistemul trei din cinci seturi. Pe un „covor“ de zgura fina schimburile de mingi dureaza foarte mult, ajungându-se uneori la rally-uri de câte 40-50 de lovituri „în dialog“.
Daca nu ma înseala memoria, cea mai lunga disputa de acest tip a avut loc în 1978, în timpul unui meci între cei doi celebri „batatori de covoare“ ai epocii (citeste: mari utilizatori ai liftului si efectului tip spin), Björn Borg si Guillermo Vilas. Duelul (sau duetul) suedezo-argentinian a contabilizat cam sase minute de schimb efectiv, iar protagonistii au returnat unul altuia mingea de 72 de ori!
De multe ori însa aparentele înseala… caci, în ciuda lentorii vadite de zgura rosie, europeana, recordul de longevitate al unui meci în turneele de Mare Slem a fost stabilit la Wimbledon, în 2010: disputa dintre americanul John Isner si francezul Nicolas Mahut a durat unsprezece ore si cinci minute, adunând 183 de ghemuri si 651 de lovituri câstigatoare, scor 6-4/ 3-6/ 6-7/ 7-6/ 70-68/, în favoarea iancheului, dupa ce partida, care începuse într-o zi de luni s-a încheiat abia miercuri. Paradoxul este însa doar aparent, caci pe gazonul londonez, desi rally-urile lungi nu sunt posibile, în schimb tenismanii care sunt si bun serveuri se pot „seta“ pe „pilot automat“, fara a-si ceda serviciul aproape sine die, asa cum s-a întâmplat în cazul Isner-Mahut.
La Roland Garros recordul de durata a fost stabilit la 25 mai 2004, în urma meciului fratricid dintre Fabrice Santoro si Arnaud Clément, doi reprezentanti ai Hexagonului tenisistic. Sportivii francezi au stat pe teren doua zile si au jucat efectiv sase ore si 33 de minute, iar scorul final spune totul despre cerbicia acelei confruntari de-a dreptul epice: 6-4, 6-3, 6-7, 3-6, 16-14 pentru veteranul Santoro. Meciul ca atare a avut de toate. S-a jucat cu „rautate“, caci combatantii, care se cunosteau foarte bine, fiind si echipieri la echipa de Cupa Davis a Frantei, s-au întrecut în strategii si siretlicuri pentru a-si provoca si scoate din mâna adversarul. Nimic nu a ramas nespus si nefacut între Fabrice si Arnaud, pentru ca tenismanii francezi, sportivi cerebrali si foarte tehnici, ba si asemanatori fizic (deloc înalti, cu o anumita fragilitate muscular-atletica), s-au duelat nu numai cu racheta, musculatura, rezistenta si rafinamentul loviturilor, ci si – mai ales – cu tactica, o tactica speciala, bine adaptata la suprafata lenta de joc. N-a fost însa o partida tipica între „zguristi“, caci, din fericire pentru salvgardarea spectacolului, cei doi au stiut sa atace cu inteligenta si eficienta, fiind si excelenti jucatori de dublu, asadari tenismani care stiu ce sa faca o data ajunsi în fata fileului.
A câstigat cel supranumit „Battling Fab“ (sau, daca preferati, „Le Magicien“, dupa cum îi spunea Pete Sampras!), adica Santoro, jucatorul atipic, ce lovea mingea pe ambele parti cu doua mâini, articulând lovituri si imprimând efecte doar de el cunoscute. La a cincisprezecea lui participare la Roland Garros (Fabrice detine si recordul de prezente în turneele de Grand Slam, cu 70 asemenea participari!), Santoro a intrat în istoria si legendele competitiei – si asta într-un an nefast pentru francezi, caci finala s-a desfasurat între doi tenismani argentinieni, Gaston Gaudio si Guillermo Coria, în primii patru strecurându-se si un al treilea sportiv „gaucho“, David Nalbandian! Iar daca spectatorii parizieni nu au trait bucuria ca un reprezentant al lor sa ridice deasupra capului „Cupa Muschetarilor“, s-au consolat în schimb cu acest dramatic meci, ai carui protagonisti au fost, amândoi, purtatori ai tricoului cu cocos galic, având pe deasupra si marca crocodilului…