Roland Garros, mon amour (22)

In 1988, la US Open, spectatorii traisera revelatia tenisului practicat de un june iancheu cu radacini chinezesti, un anume Michael Chang. Acesta luase pe toata lumea prin surprindere si, in urma unui joc de mare calitate, izbutise performanta de a se califica in optimile de finala ale marelui turneu american. Lucrurile erau cu-atât mai stranii cu cât tenisul este un sport in care calitatile fizice conteaza enorm. Or, Chang nu masura mai mult de 1,75 metri, fiind aproape un „pitic“ pe lânga „giganti“ precum Boris Becker, Todd Martin, Peter Fleming si alti „pivoti de baschet“ ai epocii. Cu-atât mai puternice trebuie ca erau celelalte calitati, de ordin tehnic, tactic si moral-volitive ale pustiului din California, daca el izbutise sa se impuna in fata unor atleti mai rapizi si mai puternici, care-l dominau prin anvergura, gabaritul si inaltimea lor.
De fapt, surpriza se referea atât la standardul impresionant al tenisului practicat de sino-american, cât si la vârsta mai mult decât frageda a acestuia: in vremea când disputa optimile de finala la Flushing Meadows, Michael nu avea mai mult de 16 ani si jumatate. Pentru cei mai multi comentatori si pentru cvasi majoritatea publicului new-yorkez, Chang iesise de niciunde. Mister total… Insa pentru amatorii de tenis din Florida, mai cu seama pentru cei care frecventau Academia de Tenis din Bradenton, a lui Nick Bolletieri, micutul Michael nu mai reprezenta de mult o revelatie. Acestia ii mai vazusera crescând si formându-se acolo pe Andre Agassi si Jim Courier, dupa cum aveau sa-i mai vada pe Maria Sharapova, Xavier Malisse si Tommy Haas – cu totii tenismani de mare calibru, ce aveau sa domine ori macar sa faca show in circuitele profesioniste ale baietilor si fetelor.
Fapt este ca exoticul tenisman (cine mai vazuse campion de tenis asiatic?) avea sa recidiveze – si inca in ce maniera! – peste câteva luni, la Roland Garros. Editia din 1989 se anunta scena unui duel magnific, intre „patronul“ absolut al ATP-ului, cehul cu proaspata cetatenie americana, Ivan Lendl, si suedezul renumit pentru eleganta tenisului sau, Stefan Edberg. Nimeni nu astepta „explozia“ unei ciudatenii venite de peste Atlantic, binecunoscuta fiind si inapetenta iancheilor pentru zgura rosie, europeana. Se pare insa ca dezavantajul de a nu fi nici inalt si nici puternic l-a pregatit mai bine pe Chang pentru o suprafata lenta, care necesita inteligenta, rabdare si anduranta. Uneori, chiar si cinism, in doze masurate…
Oricum, un semnal deja important trasese micutul sino-american inca din turul al doilea al competitiei de la Porte d’Auteuil, când il zdrobise literalmente pe cel care avea sa devina nu peste multa vreme celebrissimul campion Pete Sampras (administrându-i un triplu si sec 6-1!). In turul urmator, Michael a infruntat un specialist al tierra batida, catalanul Francisco Roig, mult mai cunoscut azi ca al doilea antrenor, pe lânga unchiul Toni, al marelui Rafael Nadal. In 1989, desi Chang nu era deloc favorit, s-a impus in trei seturi, scor 6-0 7-5 6-3. In fine, surpriza-surpriza, dar pâna când? – se tot intreba publicul parizian, cucerit de jocul sistematic, de vointa si combativitatea micului iancheu. Si pentru ca totul trebuie sa aiba o limita pe aceasta lume, in optimile de finala se inalta drept obstacol in calea lui Michael nimeni altul decât impozantul cap de serie numarul unu, Ivan Lendl. Scundacul american parea victima sigura in fata celui ce triumfase la Paris de trei ori, in 1984, 1986 si 1987. Nu numai ca urmasul emigrantilor chinezi era depasit de forta cu mult superioara a zdrahonului slav, dar pâna si stiinta jocului pe zgura era un argument extrem de important in favoarea lui Lendl. Si sa nu uitam ca partida avea sa se dispute la 5 iunie, la doar o zi dupa ce avusese loc masacrul din Piata Tienanmen, eveniment ce-l marcase pe tânarul cu origini cantoneze.
Printre miturile biblice se numara insa si cel legat de confruntarea dintre David si Goliath. Finalul legendei il stim cu totii. Nu intotdeauna cel defavorizat este si condamnat la expiere! Asa si in 1989, pe zgura Parisului. „Motanul incaltat“, dupa cum il strigau spectatorii francezi din tribunele Centralului, ii impresionase pe toti cu passing shot-urile, excelenta deplasare si arta cu care contraataca veleitatile ofensive ale mai experimentatilor lui adversari. Doar ca Lendl este… Lendl. Si iancheul de adoptie incepe furtunos, potrivit cu obiceiurile casei. Lovituri nimicitoare de forhand, servicii-as, voleuri si smash-uri de nereturnat. Primele doua manse, in ciuda opozitiei eroice construite de american, sunt câstigate in prelungiri de „Ivan cel Groaznic“ al tenisului profesionist mondial, la un scor identic: 6-4. Cu maxilarele strânse, cu fata incordata, fara ca nici un muschi sa nu-i tresara pe figura,  Lendl este imaginea pura a unui zeu mirat de indrazneala unui pispirica de muritor.
Desi condus si dominat, Michael Chang se scutura ca un câine aruncat fara voia lui in apa si reia calvarul – doar ca-i schimba sensul. Satul sa fie „martirizat“ de impozantul sau oponent, californianul se concentreaza si mai bine si incetul cu incetul desluseste brese in defensiva, pâna atunci perfecta, a fostului campion cehoslovac de pâna mai ieri. Michael patineaza ca la Olimpiada, sare, plonjeaza, cade, se ridica, alearga dupa loburi si stopuri criminale, returneaza nu cu racheta, ci cu un tun intercontinental, si, mai presus de toate, tine, rezista, nu se indoaie, aidoma unui trunchi de bambus in calea uraganului. Lendl isi iese din sarite, isi pierde rabdarea, se precipita, vrea sa termine odata cu acest nevolnic si antipatic salahor al terenului de tenis care are tupeul sa-l infrunte, semetindu-se. Ivan se inroseste la fata, transpira abundent, ba face si câteva gesturi nesportive surprinzatoare in cazul unui atlet cunoscut pentru fair-play-ul sau! Chang egaleaza la doi, dupa doua seturi simetrice ca scor: 6-3.
Mansa decisiva ridica tuturor celor prezenti pe arena centrala a Roland Garros-ului o intrebare simpla: vor rezista cei 17 ani ai micutului Michael in fata celor mai bine de 20 de kg de muschi in plus pe care-i poseda Lendl? Dar incetul cu incetul Goliath incepe sa dea semne de slabiciune, masivul sportiv venit din Estul comunist nemaigasind resurse pentru a-l depasi pe firavul iancheu. Iar acesta, Chang, nu face rabat nici de la ironie, nici de la cinism, nici de la provocari, totul fiind gândit sa-l enerveze si mai mult pe Ivan, care trebuie scos din mâna si dislocat din letala sa regularitate. Pe masura ce timpul se scurge, Lendl incearca (sic!) sa scurteze punctele, insa greseste mai mult decât surprinzatorul lui adversar! Chang il exaspereaza pe campion. La un moment dat, el asteapta serviciul aproape pe linia careului de primire, nedumerindu-l pe favorit. Ba mai mult, el serveste din banduliera, din mâna, fapt nemaivazut la Roland Garros intr-o faza inaintata a turneului, si, culmea, destabilizat complet de aceasta indrazneala vecina cu insolenta, Lendl expediaza returul in fileu! Lumea este in delir in tribune, nimanui nu-i vine sa-si creada ochilor!
In ciuda atacurilor unor crampe musculare perfide, acum Chang este cel care preia initiativa. El se gaseste in ofensiva, iar Lendl e obligat sa se apere! Americanul conduce cu cinci la trei, Lendl urmând la serviciu. Va rezista oare acestui incredibil duel psihologic marele favorit? La minge de meci in favoarea outsider-ului, Ivan Lendl face dubla greseala… partida s-a incheiat, spectatorii exulta, Lendl este darâmat, iar Chang sare in sus de fericire, cu ultimele resurse de energie.
In sferturi, micutul californian trece in patru seturi de Roland Agenor, iar in semifinala, tot in patru manse de Andrei Cesnokov. Finala, de o rara frumusete, o disputa in compania favoritului doi, suedezul Stefan Edberg, un atacator pur sânge. Dar si el trebuie sa se incline in fata celui care avea sa fie cel mai tânar campion al unui turneu de Grand Slam din istorie: scor 6-1 3-6 4-6 6-4 6-2 in favoarea lui Chang. La 17 ani si patru luni, Michael iese din istorie pentru a intra in legenda!