Fulvia Folosea, Steliana Stefanescu, Rares Florin Stoica, Vlad Nemes in dialog cu Cristina Rusiecki
Cea mai recenta premiera de la Teatrul ACT, „Cockosi“, pleaca de la textul britanicului Mike Bartlett, in vârsta de 34 de ani. Piesa a primit in 2010 Premiul „Laurence Olivier“, cea mai importanta distinctie acordata autorilor dramatici din Marea Britanie. In centru se afla un cuplu de homosexuali, intre care, pentru scurt timp, intervine o femeie. Textul pune accentul pe relatii si situatii dramatice pline de tensiune, inaintând printr-un schimb alert de replici. Personajele se numesc John, M, W si Tatal. Proiectul de la Teatrul ACT apartine unei echipe tinere formate din regizorul Horia Suru, actorii Fulvia Folosea, Rares Florin Stoica si Vlad Nemes, toti patru absolventi la Cluj, la clasa profesorului Miklós Bács. Lor li se adauga reputatul actor de la Teatrul Odeon, Ionel Mihailescu. Scenografia este semnata de tânara Steliana Stefanescu. Cum „Cockosi“ este primul lor proiect intr-un teatru independent, am incercat sa aflu de la tinerii artisti cum au lucrat la acest spectacol care se anunta de succes. (C.R.)
Un carusel emotional
Cristina Rusiecki.: Cum ati lucrat in timpul repetitiilor?
Rares Florin Stoica: E prima oara când lucrez atât de profund, de amplu la un spectacol. E un text care are in vedere mai mult partea emotionala, vulnerabilitatea personajului meu, John.
Vlad Nemes: Nu ma asteptam sa fie atât de greu procesul de lucru. In momentul in care am citit textul, mi-am dat seama ca e o partitura foarte generoasa, mai ales pentru niste actori tineri. Rar ai ocazia sa joci ceva atât de ofertant. Dar s-a dovedit mult mai mult decât ma asteptam. Asta are si conotatii pozitive, si conotatii negative: ne solicita, dar ne si uzeaza.
Fulvia Folosea: Ne uzeaza psihic.
C.R.: Cum?
Vlad Nemes: Având in vedere ca noi petrecem mult timp impreuna si in afara teatrului, devenim autisti uneori. Alteori ne detasam, dar e greu.
Rares Florin Stoica: La un spectacol se poate intâmpla asa, mai ales daca textul are o asemenea bogatie de stari.
Vlad Nemes: Un spectru foarte larg, o multitudine de stari.
Rares Florin Stoica: Un carusel emotional. Trebuie sa-ti schimbi starea in scena, sa stii sa faci asta, sa fii aici si acum, sa se intâmple ceva intre noi partenerii, sa existe ceva adevarat tot timpul. Si asta e epuizant câteodata. De aceea spuneam ca e prima oara când am impresia nu ca lucrez la un spectacol, ci ca se intâmpla ceva adevarat.
Fulvia Folosea: Pentru mine e greu textul având in vedere ca nu are multe semne de punctuatie. Când exprimi mai multe idei in ceea ce pare o singura propozitie, ai libertatea sa o faci cum vrei tu ca actor. Dar, in acelasi timp, poate fi si foarte dificil, pentru ca are o topica ciudata. Pâna nu te imprietenesti cu textul, poate parea extrem de alambicat. Dar, odata ce il intelegi, e mult mai simplu.
Vlad Nemes: Textul e scris intr-un stil colocvial, cu o vorbire civila, foarte cotidiana. La prima impresie, pare simplu. Dar mi-a fost surprinzator de greu sa-l invat. Scriitura are un ritm aparte, foarte alert. Daca nu esti in ritmul in care e scris si gândul ti-e un pic mai lent, ai pierdut timing-ul, ai pierdut replica, ti-ai pierdut partenerul…
Fulvia Folosea: Imi place cum e scris, chiar daca are anumite repetitii. Oricum, ele sunt reluate diferit si ajuta foarte mult pentru starile interioare.
Ring de box cu afecte
C.R.: De la ce a pornit conceptia scenografica?
Steliana Stefanescu: Am pornit de la ideea de ring de box care dupa aceea s-a deformat intr-o cusca. Una simbolica pe care si-o creeaza personajele, ca o pânza in jurul lor. O cusca in care se simt constrânsi. Am incercat prin aceasta cusca din fire sa sterg bariera dintre spectatori si actori. Sa nu stric relatia intre public si ce se intâmpla pe scena. Spectatorii trebuie sa simta ca orice se intâmpla pe scena li se poate intâmpla lor. Sau li s-a intâmplat deja. Am vrut sa fie un spatiu inchis in care ei sa se simta prinsi in fire, intr-un amalgam de emotii care se incâlcesc, se descâlcesc. Nu e o lupta de box, dar are ceva din tensiunea care apare in anumite momente intr-o relatie, când simti ca o sa te iei la bataie cu celalalt. Aici nimeni nu se ia la pumni, disputa se consuma prin vorbe.
C.R.: Cum ai ales costumele?
Steliana Stefanescu: Am vrut sa fie cât mai normale, contemporane si sa le accentueze elementele fizice. Ea trebuie sa fie cât mai feminina, dar in acelasi timp si independenta. E o femeie sigura pe ea. Nu trebuie sa fie superspectaculoasa, ci feminina si foarte naturala. La John nu conteaza cu ce se imbraca pentru ca farmecul lui reiese din el. I-am ales un costum simplu, in contrast cu celelalte personaje, ca sa-i marchez diferenta. El nu incearca sa demonstreze ceva prin costum. M e in antiteza. El isi cauta hainele cu atentie la detalii. E atent cum ii stau pantalonii. In acelasi timp, costumul e foarte colorat si viu pentru ca asa e si personalitatea lui: pasionala. In ultimul act, M si W au costume vii ca sa impresioneze, marcând lupta dintre personaje.
Cât din personaj sunt eu si cât nu?
C.R.: Vi s-a parut dificil sa va manevrati personajele? Gasiti similitudini intre ele si structura voastra?
Fulvia Folosea: Eu nu as face foarte multe lucruri din ce face fata asta. Nu as actiona asa. Sunt o persoana un pic mai rezervata. Nu imi exprim sentimentele atât de direct. Dar sunt si lucruri pe care le-as face: as fi capabila sa lupt pentru cineva atât de tare, desi nu neaparat cu mijloacele pe care le am in scena. Poate putin altfel, mai mascat, nu atât de direct, dar da, as face asta.
C.R.: Ce nu ai face?
Fulvia Folosea: Cred ca nu m-as pune in situatia de a merge la cina la iubitul iubitului meu. As refuza din start si nu m-as razgândi. Nici scena noastra de amor, cu actiunile ei, nu as face-o. Ar fi totul mult mai simplu din punctul meu de vedere… cum se intâmpla lucrurile in mod normal când doua persoane se plac.
Vlad Nemes: Sunt foarte multe alegeri ale lui M pe care eu nu as fi capabil sa le fac. Acesta e unul dintre lucrurile care ma epuizeaza, faptul ca in scena incerc sa fiu prezent si in situatie. Spun uneori niste lucruri care ma costa foarte tare, pentru ca in viata de zi cu zi nu as putea sa fiu atât de crud. Bine, rautatea asta vine dintr-o foarte mare iubire. Iubirea si ura au in comun pasiunea. Undeva se intâlnesc, chiar daca sunt opuse.
C.R.: In cazul tau, care ar fi lucrurile pe care nu le-ai face?
Vlad Nemes: Sunt momente in care il umilesc, de exemplu când ii spun ca e o balega, ca nu va reusi sa faca nimic din ce si-a propus. Tin minte când la o repetitie auzeam ce spun si vizualizam scena: el era pe jos, ghemuit si eu eram deasupra lui. Mi se parea ca o vad din departare si ma simteam foarte ciudat.
C.R.: Cinic adica?
Vlad Nemes: Cinic si sarcastic sunt, dar altfel. Nu stiu daca as putea sa fiu atât de dur. Poate ca eu nu sunt atât de puternic sa lupt pentru ceva in felul acela. Sau nu sunt inca. Nici nu am fost intr-o situatie similara. E vorba de o relatie de sapte ani. De asta ne e un pic mai greu si incercam sa exploram foarte mult in noi.
C.R: Sarcasmul personajului nu ti-e prea simpatic…
Vlad Nemes: Pe alocuri eu incerc sa-l fac simpatic ca sa-mi atrag putina empatie din partea publicului. Nu stiu, insa, daca am reusit, tocmai pentru ca si in mine e un conflict. Se spune ca tot timpul trebuie sa tii cu personajul tau si sa fii de acord cu el. Dar uneori mi-e greu.
C.R.: Conflictul acesta antreneaza mecanisme dificile pentru tine?
Vlad Nemes: Uneori, da, dar incerc sa ma detasez. De obicei, imi da multe gânduri in afara scenei. Inca le cam ducem cu noi acasa.
C.R.: Cum se intâmpla procesul acesta? Cum cautati in voi resorturile pentru a va contura personajele?
Rares Florin Stoica: Dau un exemplu: de fiecare data când am simtit ca ma maturizez intr-un anumit fel, mi-au revenit imagini din copilarie: jocuri, certuri, tot felul de situatii care nu mi-au facut bine. Acum, la vârsta aceasta, imi dau seama ce importanta au avut. De când am inceput lucrul la spectacol mi-au revenit imagini din copilarie, mai ales ca trebuia sa-mi fac o poveste in spatele personajului, sa clarific relatia cu mama, cu tata, cu prietenii mei… Dar cu siguranta eu nu as actiona ca personajul. Daca iubesc pe cineva, nu as putea sa ma impart in doua parti. E greu pentru ca trebuie sa incasez foarte multe de la amândoi. Personajul meu nu vrea sa deranjeze pe nimeni, niciodata nu spune hotarât ceva. Sau o face de prea putine ori si nici atunci nu iti dai seama ce a vrut sa zica. E un personaj destul de ambiguu. In timpul repetitiilor mi-l criticam de foarte multe ori. De fiecare data când John incerca sa aplaneze conflictul, imi ziceam: „Uita-te, John, ce faci! Nici macar nu ai puterea sa spui ce doresti, ce decizie vrei sa iei. De ce?“. Si asta ma duce iarasi in copilarie. Ce probleme am eu? Ce tip de psihologie are personajul acesta?
C.R.: Revii mereu la copilarie ca sa-ti conturezi personajul?
Rares Florin Stoica: Da. M-am gândit ce ar putea sa afecteze un om atât de tare incât sa nu poata sa ia o decizie? Sunt lucruri de familie care tin de felul in care ai fost crescut de o mama prea agresiva…
Vlad Nemes: Ceea ce si spui in scena. Personajul aminteste de mama lui de câteva ori.
Rares Florin Stoica: De tata nu spune nimic. In general, personajele homosexuale au o problema cu parintii. Mama e ori prea cicalitoare, ori isi pune fiul la punct, ori e prea mamoasa. Pâna la urma John si spune: „conteaza cu ce fac sex sau cu cine fac sex?“. Din câte am citit eu, asta se intâmpla cu un baiat homosexual care are o mama puternica. Ea il critica de fiecare data când incearca sa spuna ceva. Pentru ca asta face M cu John si se dovedeste ca si ea va face la fel.
Cu cine fac sex? Cu el sau cu ea?
Vlad Nemes: Fraza aceasta mi se pare esenta spectacolului. Ideea e foarte nobila: important e de cine ne indragostim. Daca cineva ne atrage prin personalitate, caracter etc., restul vine de la sine. Numai ca in mediul social traim cu niste reguli. Mi se pare interesant ca John ori refuza, ori nu poate sa fie incadrat in niste limite carora nu le intelege scopul. Pâna la urma, in ambele cupluri, el este subminat. In cuplul John–M, M e alpha sau motorul, iar in cuplul John–W, ea este. Se iau decizii pentru el.
Rares Florin Stoica: La constructia personajului, m-am folosit de statutul acesta. Tot timpul John trebuie sa fie sub ei.
C.R.: Pentru voi, actorii, conteaza in vreun fel ca personajele pe care trebuie sa le construiti sunt gay?
Vlad Nemes: Teoretic, nu conteaza, pentru ca sunt situatii de viata. Intr-un cuplu, când unul vrea sa plece, durerea sau regretul sau forta cu care lupta sunt la fel de mari.
Fulvia Folosea: Ma gândeam la un moment dat cum ar fi daca cuplul ar fi unul de tipe si ar interveni un barbat intre ele. Ar fi acelasi lucru.
Vlad Nemes: Spectacolul vrea sa scoata in evidenta ideea de iubire universala. Indiferent in ce cutie ne incadram, avem exact aceleasi nevoi fizice si emotionale.
Rares Florin Stoica: Am cunostinte gay. In momentul in care se intâmpla ceva intr-o relatie, intre ei e ceva mult mai carnal decât intre un baiat si o fata. Intr-o relatie cu o fata, cu siguranta despartirea te doare, dar nu te exteriorizezi atât de mult. Doua persoane de acelasi sex se cunosc mai bine. Intelegi mai bine ceea ce vrea celalalt pentru ca e la fel ca tine si totul e mai puternic. Sunt niste lucruri care chiar se rup de te doare carnea pe tine. E mai dureros fizic. De multe ori m-am gândit si la personajul Fulviei sau al lui Vlad. E foarte greu sa iubesti un baiat si el sa vina asa dintr-odata si sa spuna ca s-a indragostit.
Colegi inca de la inceput
C.R.: Ati fost colegi de scoala toti trei la Cluj, la clasa profesorului Miklós Bács.
Rares Florin Stoica: Ma bucur ca am ocazia sa lucrez cu ei. Am câstigat niste lucruri esentiale pentru meseria mea: tehnica si gesturi pe care nu le folosesc in viata de zi cu zi. Au fost niste lucruri la care am lucrat eu, dar la care au intervenit si ei. Probabil ca avem acelasi limbaj pentru ca am terminat la acelasi profesor.
Vlad Nemes: La facultate ne-am vazut unii pe altii cum am evoluat. Acum ne-a fost mai simplu sa incercam, sa experimentam. Ne-am lasat poate un pic mai liberi decât am fi facut-o cu necunoscuti. Ne stiam si asta ne-a dat un sentiment de siguranta. Stiam ca nu o sa ne judecam unii pe altii, ne cunoastem, stim când unul dintre noi e in discomfort.
Rares Florin Stoica: Da, când ai un partener pe scena observi persoana de lânga tine.
C.R.: Dar nu exista riscul, daca va stiati bine de atâtia ani, sa nu mai gasiti nimic nou impreuna?
Vlad Nemes: Situatiile acestea nu le-am trait impreuna. Ne-a fost mai simplu sa ne lasam libertatea de a improviza. Mie personal mi-a fost dificil sa le spun lor niste rautati.
Fulvia Folosea: Descoperi lucruri noi chiar daca il stii foarte bine pe cel de lânga tine.
Rares Florin Stoica: De obicei, când primesti un rol care are mai multe particularitati din caracterul tau, e mult mai greu sa-l adaptezi. E mai greu sa te joci pe tine pe scena. Intervin blocaje, trebuie sa treci de limite, sa zici hai, imbratisez rolul si ma duc mai departe cu el. Eu personal am avut anumite blocaje. La un moment dat, chiar ma uitam la felul in care joaca partenerii mei. Tocmai pentru ca ne cunoastem asa de bine, eram critic si in ceea ce ma privea, si in ceea ce ii priveste.
Fulvia Folosea: Eu m-am simtit mult mai relaxata decât m-as simti in mod normal si am reusit sa trec peste crisparile care au intervenit. E mult mai simplu când joci lânga persoane pe care le cunosti foarte bine. E o senzatie de confort. Când joci cu cineva nou pe scena, dezvolti relatia mai greu. Dar aici era dezvoltata deja. Iar comfortul psihologic ne-a ajutat sa improvizam mai mult decât am fi facut-o in mod normal.
Vlad Nemes: In timp, probabil ca datorita experientei, senzatia respectiva vine de la sine.
Rares Florin Stoica: Ne-a ajutat mult si faptul ca regizor a fost Horia Suru care are exact acelasi limbaj ca si noi. Pare ca intelege mai mult decât vrea sa spuna.
Vlad Nemes: Imi da o indicatie si stiu exact ce sa fac cu ea. O inteleg si nu trebuie sa stau foarte mult sa ma gândesc oare ce-o fi vrut sa zica. Ne spune lucruri foarte clare, deloc metaforice, cu care chiar poti sa lucrezi.
Rares Florin Stoica: Da indicatii foarte concrete care te ajuta sa actionezi. Si cu domnul Ionel Mihailescu mi se pare ca avem o chimie, pentru ca a si predat la Cluj.
Fulvia Folosea: Si a venit cu inima deschisa.
Vlad Nemes: Pentru mine e interesant sa lucrez cu un actor cu experienta, sa-l studiez in timpul repetitiilor, sa-l vad cum lucreaza, care e procesul. Incerc sa fiu atent la el si sa fur.
Rares Florin Stoica: Si are o incredere extraordinara. Asta ar trebui sa câstigam si noi, incredere in rol, in spectacol, in context, relaxare. Sa nu ne mai fuga gândul intr-o mie de parti, sa fim concreti.
Personaje simpatice sau antipatice?
C.R.: Care sunt mijloacele prin care incercati sa va faceti personajele simpatice?
Fulvia Folosea: In orice rol pe care l-am avut pâna acum, am pornit de la mine. Mizez mult pe mine si incerc sa asimilez calitatile sau defectele unui personaj. Ca sa ma fac mai simpatica pentru public, evidentiez mai mult o calitate sau un defect, in functie de situatie. Acum am mizat mai mult pe calitati, pornind de la cele fizice pâna la increderea pe care o are fata asta. Poate ca e un pic mai mare decât increderea pe care o am eu in mine si in puterea de a seduce pe cineva.
C.R.: Dar nu ti-a fost antipatic personajul in nici un moment?
Fulvia Folosea: Exact cum zicea si Vlad, eu nu as face anumite lucruri, dar asta nu inseamna ca nu sunt de acord cu ce face. Mi-e extrem de simpatica.
Vlad Nemes: Cât priveste personajul meu, de la prima citire mi-am dat seama ca e un tip cu multa ironie, ceea ce eu unul apreciez. Asa am inceput sa mi-l apropii, am incercat sa-i speculez umorul din scriitura. Exact cum spunea si Fulvia. Chiar daca nu as face anumite alegeri, incerc sa nu i le judec, sa i le accept si sa ma livrez. A fost greu sa-mi imaginez ca as putea sa fiu atât de dur cu cineva, mai ales cu cineva pe care il iubesc. Un alt lucru pe care mi-a fost greu sa-l „diger“ in ceea ce priveste alegerile pe care M le face este, practic, prezenta tatalui in aceasta poveste. Nu cred ca as apela niciodata la parintii mei pentru a-mi face ordine in viata sentimentala. Diferente mai sunt cu siguranta, insa chiar daca nu regasesc aceste trasaturi la propria persoana, nu inseamna ca nu imi face placere sa le joc. Dimpotriva, fac parte din provocarea acestui proiect.
Ce s-ar intâmpla…
daca piesa ar continua?
C.R.: Personajele acestea gay se mai iubesc? Cum va imaginati viitorul lor?
Vlad Nemes: Dupa acest eveniment, cei doi ramân impreuna, dar cu siguranta vietile lor nu vor mai fi la fel. Se va instala incet-incet o singuratate in doi. Eu as face ceva fundamental diferit fata de personajul meu. As zice mai bine sa fiu implinit singur decât sa ma simt frustrat doar de dragul de a avea pe cineva alaturi.
Rares Florin Stoica: Personajul meu acum isi da seama ce a insemnat viata lui si ce va face mai departe. Este momentul in care se descopera pe sine. Daca as vedea un asemenea personaj din afara, nu stiu daca mi-ar fi simpatic. Eu incerc sa-l fac simpatic prin inocenta. John nu-si da seama de gravitatea situatiei.
C.R.: Personajul tau sufera de la inceput pâna la sfârsit, incontinuu. Nu e epuizant pentru un actor?
Rares Florin Stoica: Ba e foarte epuizant. Dar având lânga mine doua persoane care ma cicalesc si ma critica incontinuu, chiar daca John are o sensibilitate mai dezvoltata, el sufera pentru ca nu digera mental reactiile celorlalti. Felul in care se vorbeste cu el il darâma.
C.R: Ii anihileaza identitatea. De altfel, pare scufundat intr-o grava criza de identitate.
Rares Florin Stoica: Absolut. De aceea si vorbeam de maturizare. Acesta este un moment in care trebuie sa se maturizeze. Poate e prima oara in care simte ca se modifica ceva in el, in exteriorul lui. Prima oara când isi da seama ca e intr-o situatie grava. Asa am si construit personajul. Toata lumea are un caracter, o personalitate, el nu. De când eram mic, toata lumea râdea de mine iar eu faceam pe mascariciul. Tot parcursul acesta iti anihileaza personalitatea. Dar am inteles ca trebuie sa ai un psihic puternic. E foarte subtire linia de demarcatie intre tine ca om, ca fiinta si personaj. Pâna la urma tot eu, Rares, sunt pe scena. Nu exista un personaj. Personaj = caracter.
Vlad Nemes: E o alta ipostaza a noastra. Suntem noi daca am…
Rares Florin Stoica: Ce as face eu, Rares, daca as avea acele trasaturi…
Fulvia Folosea: Cred ca W va fi si mai singura decât a fost pâna acum. Si daca va mai aparea un barbat in viata ei, ii va fi foarte greu sa se apropie. Ea a fost casatorita, nu au mers lucrurile, asa ca au divortat, l-a intâlnit pe el, a dat totul intr-un timp foarte scurt, a luat decizia de a merge la o cina unde sa-l cunoasca pe iubitul iubitului sau. Iar insuccesul de acum o va opri in viitor sa-si mai puna sufletul pe tava. Simtind ceva atât de puternic intr-un timp foarte scurt, personajul ofera mult mai mult decât as putea eu, de exemplu.
C.R.: Cum vezi viitorul relatiei lor?
Fulvia Folosea: Cred ca nu ma intereseaza ce se intâmpla cu ei. Dar imi doresc ca M sa fie extrem de nefericit.
Vlad Nemes: Foarte nobil! Stai linistita. Se rezolva. Nu sunt artificii si floricele dupa ce iesi tu din scena.
Fulvia Folosea: Dar si pentru John imi doresc cam acelasi traseu.
Rares Florin Stoica: Sincer, nu stiu cum o sa merg eu mai departe. Având in vedere ca am facut un final destul de ambiguu, nu stiu sigur daca ma mai intâlnesc cu ea.
Fulvia Folosea: Cred ca oricum ea nu mai vrea. In situatia respectiva, nu cred ca as putea sa-l mai vad in ochi.
Homosexualitatea, o tema nevralgica?
C.R.: Credeti ca tema homosexualitatii va ofensa sensibilitatea unor spectatori?
Rares Florin Stoica: E pentru prima oara când pe scena e ceva atât de excentric pentru o tara unde problema aceasta a fost astupata foarte mult timp. Nu inteleg de ce ar trebui judecate aceste persoane. Fiecare este cum vrea el sa fie. Ma bucur ca sunt actor si ca pot sa exprim lucrul acesta pe scena. Am vazut la multe spectacole, chiar si in cazul unei simple conotatii, ca foarte multi spectatori nu empatizeaza. O sa vedem aici. Nu au de ales.
Vlad Nemes: Nu au nici pe unde iesi, ca intra in fire.
C.R.: Dar daca spectatorii vor fi deranjati de aceasta problema?
Vlad Nemes: Daca exista acest risc, o sa fim profesionisti si o sa ne facem treaba. Probabil ca pentru unii oameni e un subiect tabu, dar sunt chestii universale care pot sa intervina in orice relatie, pentru ca tin de tipologia cuplului, fie ca e gay, fie hetero.
Steliana Stefanescu: Cred ca ce se intâmpla in acest spectacol nu ar trebui sa deranjeze pe nimeni pentru ca e vorba de relatii in primul rând, nu despre cine face sex cu cine si ce sex are persoana.
Fulvia Folosea: Eu sper ca daca vom avea persoane care nu sunt de acord cu homosexualitatea sa iasa de la acest spectacol un pic mai tolerante. Daca nu vor intelege nimic din spectacol si nu-l vor accepta de la cap la coada, nu mai avem ce sa facem.
Rares Florin Stoica: Dam vina pe autor.
Fulvia Folosea: E alegerea lor de a invata ceva sau de a pleca la fel cum au intrat.
Rares Florin Stoica: Nu exista nimic obscen, sunt prezentate doar niste puncte de vedere.