Dumitru Radu Popa, Sfinti, vânturi si alte intamplari, Editura Curtea veche, 2012
Recentul roman publicat de D.R. Popa isi cauta câmpul ordonator in povestea sincopata a unui judecator care fuge in codru, abandonându-si familia. Fuga lui ascunde refuzul de a participa la actul de justitie, asa cum se desfasoara acesta in conditiile lumii noastre de dupa razboi. Judecatorul, Toni, nu este un haiduc, ci o victima coplesita de distanta pe care o inregistreaza intre ceea ce crede el despre actul de justitie si ceea ce constata ca a ajuns sa fie in sala de tribunal. Evenimentele care definesc lumea de dupa razboi sunt urmarite pe o suprafata restrânsa la viata unei familii din nordul tarii. Sunt intelectuali, profesori, preoti, judecatori etc., de confesiune greco-catolica, urmariti si persecutati pentru credinta lor, perceputa politic ca o forma de orientare spre Apusul aflat in conflict „rece” cu Rasaritul. Arestati, torturati, intemnitati, oamenii isi traiesc calvarul, refuzând, insa, sa-si abandoneze credinta. Caractere puternice, modelate de valorile in care cred, victimele, in confruntarea cu cei care au dezlantuit prigoana, ajung sa-si piarda viata, sanatatea sau libertatea, nu si credinta. Prigonitorii, surprinsi doar prin „bratul inarmat“ al noii puteri, exercita metodic teroarea. Figurile lor, conturate bulgakovian, coincid unor câmpuri de putere, o putere invaziva, plina de trufie, care isi asuma sarcina de a schimba ordinea vietii, de a construi „omul nou“. Cele doua lumi, care se confrunta, se intâlnesc nu numai in cursul interogatoriilor lor, pe pozitii de forta diferite, ci si intr-un câmp comun creat prin aparitia unui enigmatic vescov ce poarta dupa sine o bisericuta in ruina. Intâlnirea judecatorului fugar cu vescovul se desfasoara, insa, altfel decât intâlnirea „bratului armat“ cu acelasi vescov. Fantasmaticul Vescov, asupra caruia gloantele nu au putere, este, desigur, un simbol al carui rost este de a face evident faptul ca adevaratul teritoriu de confruntare nu este in ordinea practica a lumii, ci in ordinea metafizica, o ordine in fata careia cedeaza, rând pe rând, toti cei care tin de „bratul armat“ al noii puteri. Povestea judecatorului este inregistrata pe secvente, intre care isi fac loc povestile altor personaje, toate memorabile, inclusiv tortionarii, ale caror povesti sunt, si ele, consemnate. Impresionanta, cu rosturi mai târzii in suita intâmplarilor, dar si a titlului, este figura „Omului vânturilor“ , Ilie Sabau. Impresionante sunt si figurile celor doua calugarite, Cornelia si Vianeea, din ale caror biografii oficiale vor lipsi, pentru totdeauna, cinci ani, adica 1.875 de zile. Cu inca doua mai mult, ar preciza Soljenitin, din cauza anilor bisecti. Tulburatoare este, insa, figura Liviei, pe care finalul romanului pare sa o inscrie in enigmatic.
In drumurile ei, care trec printre oameni, Livia nu-l intâlneste pe vescov, dupa cum nu-l intâlnesc nici cele doua calugarite. Vescovul se arata numai celor lipsiti de credinta sau celor care, asemenea judecatorului, traiesc o criza provocata de conflictul dintre credinta lor si ordinea lumii, daca poate fi astfel numita.
Finalul romanului, care coincide cu moartea Liviei, este usor derutant prin faptul ca in mintea martorului-povestitor incolteste indoiala. Sustinuta de o replica a Liviei („– Apai stiu eu, dragu’ mamii, daca este ceva acolo… adica El. Tot asa am citit, si-am crezut, si se spune, dar cine poate sti daca este?“).
Multimea sfintilor, ale caror nume sunt rostite de Livia potrivit cu imprejurarile, nu cumva a ajuns sa-l ascunda pe El?, se intreaba povestitorul. Dar sfântul este un revelator al sacrului, atunci când acesta se manifesta prin oameni. Sfintii, dupa cum o spun vietile lor, se ridica dintre muritorii care, in destinul lor omenesc, au atins exemplaritatea , devenind, astfel, modele pentru ceilalti. Multimea lor nu ascunde cerul, ci il apropie de oameni, il aduce in preajma lor. Sfântul confirma existenta sacrului si capacitatea noastra de a participa la sacru. Paradoxal, totusi, sfântul nu apare decât acolo unde se manifesta Raul, pentru ca Raul este un revelator al sfântului. Sa intelegem ca in lumea Liviei, populata de o multime de sfinti, colcaie Raul.