Comemorarea a doua decenii de la caderea zidului Berlinului, la 8 noiembrie 1989, a cunoscut forme diferite de manifestare a evenimentului. Ca act politic, este de consemnat intâlnirea din capitala Germaniei a celor trei protagonisti care, voluntar sau involuntar, au pregatit rasturnarea comunismului: fostul cancelar Helmut Kohl, fostul presedinte rus Mihail Gorbaciov si fostul presedinte american George Bush. Festivitatile ulterioare, la care au participat liderii de azi ai Europei, au avut si ele greutatea lor. Lumea a sarbatorit in felurite chipuri evenimentul. Ecouri vagi au fost si la Bucuresti. Numai ca românii continua sa traiasca, din nou si cu prea multa zarva, politica alesilor lor. Ei nu reusesc sa iasa din blestemul de a fi defazati fie prin exces de patima, fie prin exces de indiferenta. Prefera sa consume sadic placerile politicii inoperante. O buna parte dintre români au devenit prizonierii propriilor obsesii politice. aunt, in continuare, atipici si nimic nu mai pare ca ii poate scoate din ale lor.
O exceptie la aceasta subtirime de optiuni o ofera activitatea constanta, serioasa si laborioasa a Fundatiei Europene Titulescu care dezbate saptamânal teme de interes major de politica externa. Un ecou al aniversarilor de la Berlin s-a regasit in organizarea unei dezbateri academice privind reactia diplomatiei române la tentativa de iesire de sub tutela Moscovei a comunistilor reformisti cehoslovaci, din 1968. La nici o saptamâna de la (re)intâlnirea Kohl-Bush-Gorbaciov, la Casa Titulescu a fost lansat volumul ,,1968. Primavara de la Praga. Documente diplomatice ianuarie 1968-aprilie 1969“. Dramaticele evenimente din 1968 au fost o etapa in drumul spre darâmarea zidului de la Berlin, o etapa a procesului de destramare a lumii comuniste. Ar fi putut sa vina acest sfârsit ceva mai devreme? Iata o intrebare nascuta in dezbaterile organizate de Fundatia Europeana Titulescu.
Din arhivele Ministerului de Externe au fost scoase si tiparite in volum 323 de telegrame in care sunt prezentate aproape cotidian evenimentele care au condus la instaurarea ,,Primaverii de la Praga“ si la lichidarea acesteia de tancurile sovietice. Din 5 ianuarie pâna in 21 august 1968 cehoslovacii au trait cu speranta ca vor fi mai liberi printr-o incercare de democratizare a regimului comunist din Cehoslovacia. Nu le-a reusit, asa cum nu le reusisera est-germanilor, polonezilor, ungurilor. Cum au perceput, cum au inteles si mai ales cum au informat diplomatii români despre aceasta noua tentativa de primenire – sau poate chiar de schimbare –, a ideologiei comuniste ne facem o imagine buna si corecta din volumul masiv publicat sub ingrijirea competenta a istoricului Dumitru Preda.
In 1968 lumea se afla la cincisprezece ani de la moartea lui atalin. Unii au crezut ca a sosit momentul sa incerce din nou sa iasa de sub tutela Kremlinului, ca pot sa declanseze inceputul sfârsitului hegemoniei Uniunii aovietice. Cu doisprezece ani in urma, in 1956, muncitorii polonezi de la Poznan intrasera in greva iar ungurii se revoltasera la Budapesta. In Polonia, Hrusciov a incercat sa intervina in forta, in numele ,,cauzei fratesti“, dar Gomulka l-a oprit recurgând inteligent la un compromis politic. Repetarea razmeritei in Ungaria determina Moscova sa curme astfel de tentative si intervine brutal inabusind intr-un macel sângeros cu tancurile revolutia de la Budapesta.
In 1968, când Praga s-a defectat ideologic, la Kremlin se afla Brejnev, unul dintre stalinistii cei mai rigizi. Lumea se mai schimbase. El a avut câteva tentative de conciliere, a schimbat garda veche comunista de la Praga, dar operatiunea nu a reusit pe deplin, asa ca a recurs tot la tancuri si a invadat Cehoslovacia. Cine sa-l opreasca? atatele Unite aveau problemele lor in Vietnam. Franta lui De Gaulle fusese zguduita in mai de miscari studentesti si sociale. Calea interventiei militare parea singura care sa aduca succesul suprimarii reformistilor cehoslovaci. Calculul s-a dovedit bun pentru Kremlin.
România comunista a socotit rusinoasa interventia militara a Moscovei si a aliatilor ei din Pactul de la Varsovia. ,,Nu exista nici o justificare, nu poate fi acceptat nici un motiv de a admite pentru o clipa macar ideea interventiei militare in treburile unui stat socialist fratesc… ae vor gasi poate mâine unii care sa spuna ca si aici, in aceasta adunare, se manifesta tendinte contrarevolutionare. Raspundem tuturor: intregul popor român nu va permite nimanui sa incalce teritoriul patriei noastre“. aunt cuvintele lui Nicolae Ceausescu rostite la singura adunare populara spontana reunita in fata sediului Partidului Comunist de la Bucuresti. O adunare la fel de mare ca si cea din 21 decembrie 1989, ultima la care va mai vorbi inainte de a fi impuscat. Intre cele doua adunari exista o legatura la care voi reveni.
Ce a fost in Cehoslovacia si ce este ,,Primavara de la Praga“?
In 1966-1968, un grup de comunisti reformisti din jurul unui economist, Otta aic, si a unui comunist slovac, Alexander Dubcek, socoteau ca stalinismul intârzie inca in viata tarii lor care cunoscuse democratia adevarata si, beneficiind de virtutile acesteia, ajunsese nu cu mult timp in urma una dintre tarile cu dezvoltare economica si prosperitate comparabile cu cele din Occident. Cehoslovacia avusese o veche cultura industriala, o clasa muncitoare instruita si calificata, o agricultura performanta. Odata cu instalarea regimului de tip stalinist, totul s-a degradat prin masurile de nationalizare, colectivizarea agriculturii si integrarea fortata in structurile militare si economice controlate de Moscova, Tratatul de la Varsovia si Consiliul de Ajutor Economic Reciproc – CAER. Consecinta a fost dezastruoasa: drastica recesiune economica, mizerie sociala, slugarnicie politica. Cehoslovacii si-au adus aminte ca unul dintre marii lor scriitori, Karel Capek, spusese: ,,comunismul nu urmareste nimic altceva decât dictatura si inlaturarea oricarei libertati democratice“. Intelectualii intervin energic si declanseaza un curent care va duce la ridicarea valului de pe atrocitatile prin care a fost instalat regimul comunist in Cehoslovacia. Ei au impus reabilitarea victimelor loviturii de la Praga din februarie 1948 si au cerut condamnarea vinovatilor. Dizidentii intelectuali vor avea o puternica influenta pentru renasterea demnitatii nationale. Numele lor circula in Occident, ceea ce ii va ajuta sa devina curând celebri. Printre cei mai proeminenti sunt Vaclav Havel, Ludvik Vaculic, Milan Kundera, Pavel Kohout, Ivan Klima. In aceste conditii, dizidenta din interiorul partidului, coagulata in jurul slovacului Alexander Dubcek, pregateste un nou program politic pe care il boteaza ,,socialismul cu fata umana“. Sa precizam: nu este pus in cauza comunismul, ci se urmareste reformarea socialismului.
Autor: GEORGE APOSTOIUApărut în nr. 2512009-11-26