Pornografii

Ultima tendinta in domeniul disciplinelor umaniste se numeste Porn Studies si se ocupa chiar cu studierea academica a pornografiei. Fiind in curs de implementare in Occident, in România materia inca n-are un prezent, dar i se poate lesne prevedea un viitor. Ca se vor introduce cursuri sau ca vor infiinta chiar catedre ori departamente la Litere, Filozofie, Istorie si UNATC, daca nu chiar facultati – asta deocamdata e o discutie prea putin relevanta (desi nu imi pot refuza placerea vinovata de a-mi inchipui, cu detalii biobibliografice, adaptarea actualilor profesori la noua disciplina: trecerea se va face fara indoiala cu aceeasi lesniciune cu care profesorii de folclor au devenit peste noapte antropologi, incepând sa ofere de indata, in locul cursului „Oratiile de nunta in judetul Arges“, prelegeri despre „Identitati si diferente. Naratiunile maritale din Arges in context european“ – nu mai trebuie sa o spun, schimbând doar titlul cursului, nu si cursul).
Important e ca, in curând, familia celulara româneasca va pune fata in fata odrasle decise sa dea la Studii Porno si parinti dezolati nu atât de aceasta perspectiva (pe care, evident, o dezaproba), cât de aceea de a raspunde unor intrebari precum „Si la ce facultate ziceati ca a intrat fata dumneavoastra?“.
Dar si mai important e sa ne imaginam potentialul literaturii române de a face fata noii provocari – atât in context national, cât si european. De pilda, prevad ca Ion Creanga va face furori academice cu corozivele lui; ca Eminescu cel din irmoasele reproduse ca „moloz“ in editia de opere il va detrona pe cel din „Luceafarul“ (daca nu cumva acesta din urma nu va fi recuperat la sectiunea „pornografie interrasiala“); ca Rebreanu, Felix Aderca, Marin Preda vor fi aprofundati din noi unghiuri; ca un Zaharia Stancu se va ridica din nou, cu Constandina de un brat si cu Uruma de celalalt; sau ca Scoala de la Târgoviste se va duce la fund ca un bolovan.
Dar nu trebuie neglijata nici antiteza. Saptamânile trecute, chiar ziarele („Guardian“, de pilda) care comunicau ascensiunea noii discipline dezbateau, pe de alta parte, cererea unei mame din Statele Unite de a fi cenzurat „Jurnalul Annei Frank“, pe motiv de… pornografie. Femeia se arata scandalizata de faptul ca fiica ei de 12-13 ani ar fi fost lezata de lectura unor pagini in care Anna Frank isi descopera clitorisul si vaginul (de pilda: „Asa de minuscula este gaurica de dedesubt, ca aproape nu-mi pot inchipui cum poate intra un barbat pe-acolo si cu atât mai putin cum poate sa iasa un copil intreg. In gaurica asta nu poti sa-ti bagi prea usor nici degetul aratator. Asta-i tot, si totusi ce rol important joaca!“ – v. „Jurnalul Annei Frank“, versiunea definitiva, traducere din neerlandeza si note de Gheorghe Nicolaescu, Editura Humanitas, 2011, p. 272). Ca atare, cerea ca pasajele cu pricina sa fie indepartate din exemplarele circulate in scoli, pentru ca micutii sa nu mai fie supusi unor pasaje „pornografice“ precum cel citat anterior.
Asa ca trebuie sa ne asteptam cumva ca si in România sa invie programul anti-pornografic al unui Neculai Iorga. Ce-i drept, nimeni nu a cerut inca deparazitarea lui „Ion“ sau a „Morometilor“ – carti aflate in circuitul bibliografiilor scolare – de pasajele „pornografice“, dar, cine stie?, se prea poate sa vina si momentul acela.
Caci iata ce am citit de curând despre tagma scriitorilor in cartea de publicistica mai mult sau mai putin religioasa a lui Marius Ianus, „O noapte si o dimineata“ (Editura Garafina, 2011; cartea a fost scoasa probabil in regie proprie, caci la pagina 17 Ianus vorbeste de „graunta pe care a pus-o in sufletul meu bunicuta mea Garofina“ – iar intre Garofina si Garafina nu va fi fiind doar o coincidenta paronimica); pentru Ianus, toti „scriitorii care nu l-au imbratisat pe Domnul nostru Iisus Hristos“ sunt, vai, pornografi: „Chiar daca necuratul a mai scornit prin ei câte o rugaciune prefacuta, scriitorii care nu l-au imbratisat pe Domnul nostru Iisus Hristos cu tot sufletul si nu l-au primit in inimile lor au ramas de la inceputul pâna la sfârsitul scrierilor lor niste stricatori de minte“ (Marius Ianus, op. cit, p. 33).
Si inca. Zice Ianus, „Uniunea Scriitorilor e o adunare de barbati in majoritate alcoolici si afemeiati si femei care, sub influenta acestora, au ajuns mai toate «usoare». 90% dintre ei, femei si barbati, sunt fumatori inraiti, si toti sunt plini de ei si de realizarile «asa-zisului» lor talent. Intre ei, multi mor inaintea vremii sfârsitului lor biologic, unii sinucigându-se. (…) «Argumentul mortii» e cel mai evident pentru dovedirea caracterului nebisericesc al scriitorimii. Eminescu a murit la nici 40 de ani, dupa cinci ani de chin si câteva luni de dementa aproape completa, in care aproape ca nu mai stia de el. (Ar lua Dumnezeu mintile unuia al lui?). Urmuz s-a spânzurat la 40 de ani. Marin Preda a murit beat, inecat cu propria lui voma. Labis, la 21, beat, a cazut sub rotile tramvaiului. Nichita Stanescu a murit la 50 de ani cu ficatul ferfenita, din cauza alcoolului. Si, prin „bunul“ sau exemplu, l-a facut si pe discipolul sau Ion Stratan sa se sinucida când a implinit 50 de ani. Intre cei mai tineri, C.V. Banescu si George Vasilievici s-au sinucis in jurul vârstei de 30 de ani. Nu ii mai pun la socoteala pe cei care au avut 3-4 neveste, pe cei care si-au luat neveste cu 20-30 de ani mai tinere decât ei, nu mai pun la socoteala cazurile de adulter si de stricaciuni de casnicii la care mediul alcoolist in care traiesc ii impinge. Sa mai pomenesc câti au trecut pe la «nebuni», de la Eminescu si Ion Barbu, la Stefan Bastovoi si la mine?“ (pp. 32-33).
Asta pentru a nu mai vorbi de „satanicul Liiceanu“, care a „stricat mintile tinerilor cu porcariile pe care le-a editat pe banda rulanta, in tiraje astronomice“ (p. 11). (Aici, totusi, cred ca Marius Ianus il nedreptateste pe Gabriel Liiceanu: daca nici Liiceanu n-a publicat popi…)
Pentru a combate pelagra pacatelor scriitoricesti biciuite mai sus, sau macar efectele lor, Marius Ianus ofera un sfat de bun-simt: „Nu ar fi bine ca, inainte sa se apuce de pomenirile scriitorilor, Biserica sa se gândeasca sa faca niste molifte puternice pentru sufletul lor, ca sa le scoata macar de-o schioapa din Iad?“ (p. 33).
Beneficiarul unei astfel de actiuni ar fi si pornograful Ionel Teodoreanu, caci, „oricât de benign ar parea, el (Ionel Teodoreanu) a sadit gânduri desfrânate in mintile a mii de adolescenti“ ( p. 33). Cum s-ar zice, una calda, alta rece pentru posteritatea lui Ionel: admis la Studii Porno, exmatriculat de credinciosi.
In fine, cartea lui Marius Ianus trebuie citita din scoarta in scoarta; cititorul atent se va impartasi din maduva unor adevaruri precum acelea privind conduita „mamelor de azi“ („Mamele de azi ar trebui sa se mai duca pe la tara si sa invete cum ar trebui sa se imbrace femeile casatorite si care au copii. De aici ar trebui sa se inceapa. Altfel, ne vom afunda in curvie cu totul“, pp. 29-30), cafeaua („cafeaua poate deveni un drog care da dependenta, deci o arma a diavolului. E de folos doar in cazuri din acestea, pentru trezirea din patimi mai mari“, p. 44) si chiar etnogeneza poporului român (v. „gogosile identitare pe care le vinde Secu (cea a „latinitatii“ noastre, de pilda)“ –
p. 250). Evreii, desigur, nu puteau sa lipseasca: „Ce li s-a intâmplat evreilor in al doilea razboi mondial e o pedeapsa divina“ (p. 162); „Astazi ei (evreii) sunt stapânii acestei lumi, mai-marii popoarelor, asa cum au cerut, iar Dumnezeu le-a ingaduit. De ce sa-i invidiem? Ce folos pot sa aiba din asta? Ei nu fac decât sa se lege cu inversunare de ceva stricacios si pieritor. In ce se poate masura rasplata lor? In averi? Si ce e bun in ele? (…) Ar trebui sa ne fie mila de evrei pentru ca L-au intâlnit pe Dumnezeu si nu L-au recunoscut. Si pentru ca isi lipesc sufletul de bani. (…) Cât despre faptul ca evreii L-au omorât pe Mântuitorul, nu suntem noi chemati sa ii judecam pentru asta“ (pp. 162-163).