Se pare ca prima scena lirica nationala este decisa sa puna în aplicare planul de atragere a cântaretilor români care activeaza în strainatate, asa cum l-a initiat prin Gala Verdi-Wagner. Iata ca la numai doua saptamâni un spectacol cu „Elixirul dragostei” de Donizetti i-a avut ca protagonisti pe clujenii de origine Stefan Pop (în rolul Nemorino) si Alin Anca (Dulcamara), carora li s-a adaugat Tatiana Lisnic (Adina), artista din Republica Moldova catre care se îndreapta o substantiala… posesie afectiva româneasca, date fiind studiile de specialitate facute la Academia de Muzica „Gheorghe Dima” din orasul de pe Somes. Li s-au alaturat alti doi tineri, rezidenti în România, Serban Vasile (Belcore) si Cristina Eremia (Giannetta).
Spectacolul a prilejuit si debutul în fosa Operei al italianului David Crescenzi, un nume cunoscut si apreciat în tara, prin prestatiile de pe scena lirica timisoreana si nu numai. Prezenta în fata instrumentistilor bucuresteni a fost unul dintre marile câstiguri ale seratei. Sunt convins ca orchestrantii s-au bucurat la întâlnirea cu o bagheta specialista în lirica italiana, în cea donizettiana îndeosebi. S-a simtit placerea de a cânta într-o lectura alerta, bine cumpanita ca tempi, colorata si plina de umor, fara abandonarea în nicio clipita a esentelor belcantiste, pe care le-a redat cu savoare. Familiarizarea cu ansamblurile bucurestene a fost progresiva pe parcursul spectacolului, odata depasite usoarele decalaje cu un cor lenes la începutul operei. Cred ca diriguitorii Operei Nationale au luat nota de plusurile serii si se gândesc sa centreze legat de numele lui Crescenzi viitoare evenimente.
Glasul tenoral al lui Stefan Pop farmeca de la prima nota emisa, de la prima fraza, printr-o timbralitate fasta si o italianità în prezentarea desenului melodic, a recitativelor, emergenta din intuitie si simt artistic deosebit. Celebra arie „Una furtiva lagrima” s-a derulat linistit, limpede si expresiv, cu nuante de crescendo-diminuendo la final, aproape fara repros. Artistul este simpatic si dezinvolt în scena, desi… câteva kilograme în minus nu i-ar strica. În plan vocal, ramân câteva… bemoluri care ar trebui sa-i stea în atentie tânarului si valorosului tenor, posesor al unui potential care îl poate duce în mod constant, nu sporadic, pe cele mai înalte culmi, pe scenele lirice celebre. Exista o anumita lipsa de omogenitate a vocii, reperabila printr-un usor tremolo (ma feresc sa folosesc termenii vibrato sau capreto), care altereaza cursivitatea proiectiei sonore, altminteri valabila. Se poate corija prin studiu potrivit. Odata cu acesta va veni si disciplinarea construirii arcelor melodice, care mai sufera pe alocuri.
Un cuplu scenic impecabil au realizat Stefan Pop si Tatiana Lisnic, deliciosi în jocurile de dragoste care dau suculenta tramei. Aflata pentru prima oara pe scena din Splai, soprana si-a înfatisat cu atractivitate lirismul si lejeritatile vocii, accentele subtile si acutele stralucitoare. O artista pe deplin experimentata si sigura pe ea, care si-a validat cartea de vizita formata în mari teatre ale lumii.
Tot în premiera la Bucuresti a cântat si basul Alin Anca, posesorul unei timbralitati absolut minunate: glas bogat, rotund, cald, plin de armonice placut rezonante, omogen pe întreg ambitusul. Fiind extrem de tânar, o cariera semnificativa îi sta în fata. Numai ca rolul Dulcamara, prin compozitiile de culori si expresii, de variatii în atitudinile scenice, reclama o aprofundare care tine de maturizarea artistica. Alin Anca si-a cântat impecabil vocea si a preferat sa ramâna cvasi-static, fara sa se preocupe de toate acestea. Cu alte cuvinte a cântat plat, a jucat putin, lasându-ne sa-i admiram virtutile de glas. Care, cum spuneam, nu sunt putine. În plus, concentrarea asupra ritmicii (în arie) si intonatiei (pe ici, pe colo) ar trebui sa fie sporita.
Tot o culoare de voce remarcabil de frumoasa a afisat la fel de tânarul bariton Serban Vasile. Este un artist inteligent, dar care s-a lasat prins în dezordinea si bufoneria din jocul scenic impus de regizor (Marco Gandini), cu reflexii asupra abandonarii preocuparilor pentru frazarea belcantista donizettiana, fluenta si eleganta.
În fine, personajul Giannetta a fost întruchipat de soprana Cristina Eremia, în evidenta forma, chiar în putinele portative pe care le are de cântat.
Asadar, un spectacol al tineretii, al vocilor proaspete, un anunt de bune perspective pentru constructia distributiilor la Opera Nationala Bucuresti. Asteptam în continuare.
Autor: COSTIN POPAApărut în nr. 420