Nunti, inmormântari si mistere

Aparut la doar câteva luni dupa culegerea de povestiri „Flori de cer albastru“, cu care I. Oprisan a debutat in proza narativa, romanul „In umbra mortii“ reconfirma aptitudinile si pentru literatura de imaginatie ale sârguinciosului istoric literar, folclorist, etnolog si etnograf. Reconfirma, in primul rând, iscusinta sa de a construi.
Trecerea unui tânar, prin absolvirea studiilor universitare, dintr-un stadiu existential in altul, si implicit descoperirea de catre el a unor noi fenomene, prilejuieste scriitorului punctarea de situatii a caror constituire literara presupune un mestesug avansat. Eroul traverseaza spatii (urbane si rurale) cu ambiante specifice nu lipsite de insolit, inclusiv de insolitul enigmatic tenebros, si pentru ca acestea sa devina plauzibile artistic era necesar un arsenal de instrumente naratologice variate.
Proaspat licentiat al facultatii bucurestene de filologie, sub regimul comunist, Alexandru Bahna poseda nu doar o excelenta pregatire de specialitate, in al carei temei e retinut la catedra, dar si o curiozitate intelectuala deconcertanta, pe care si-o satisface prin studierea chiar si a tratatelor de stiinte exacte pe care si le poate procura: fizica, chimie, biochimie, matematica, cibernetica. Una dintre cartile lui, ce umplu, in camera de camin studentesc, unde locuieste, un intreg dulap, se deschide cu studiul intitulat „Surubul aerodinamic – invingerea spatiului“.
Tendinta spre ilimitat in ordinea cunoasterii nu e singurul implicit al „genialitatii“ atribuite de unii acestui „uomo universale“. Un altul este excentricitatea. Din motive numai de el stiute, sau nici de el, Bahna se deda la clovnerii, comite acte gratuite dementiale. Ca student, intr-o zi, la ora 3 dupa-amiaza, când strazile forfotesc de lume, el „se instala pe ciment si incepu sa mearga in mâini si in picioare, statu apoi culcat pe jos, dupa care, intr-un picior, juca de unul singur“. Imediat, dupa calatoria, in satul consoartei, se deghizeaza, duminica, in baba, si merge asa la biserica. Anuntat, in ziua repartizarilor in „câmpul muncii“, ca mama-sa, vaduva, e pe moarte, absolventul de facultate pleaca spre Soveja, locuieste ea. In noaptea precedenta, o voce demonica il prevenise in vis ca, pentru a se realiza aspirational, trebuie sa renunte la cele mai apropiate trei fiinte: mama, prezumtiva sotie, Miruna si prietenul de neinlocuit, Toader Rouadedeal. Sub impactul visului, resuscitat, el coboara din tren, in plin câmp, si ajunge in satul copilariei sale dupa inmormântarea celei ce i-a dat viata.
Comportamentele infantile sunt pentru Alexandru Bahna o forma de autoparodiere, de comunicare in expresie groteasca a ororii de conventie, de banal, a nazuintei la iliminarea la libertate absoluta.
Naratorul nu intrebuinteaza in prezentarea personajului acesti termeni, insa Bahna isi marturiseste, si destainuie si altora, ca mobilul tuturor eforturilor sale de cunoastere este iluzia posibilitatii de a dobândi, pe aceasta cale, imortalitatea.
Infantilismul acestei iluzii coexista in spiritul prezumtivului nou Pico della Mirandola cu un alt infantilism, de sursa orala naiva, vadit in reminiscente de superstitii. Sarbatorind, impreuna cu doi prieteni, evenimentul incheierii  „anilor de ucenicie“, intr-o berarie, viitorul cadru didactic universitar are sentimentul de a identifica in chelnerul care ii serveste un diavol. Acest ipochimen ii devine, dupa aceea, obsesie. Chelnerul, crede Bahna, il urmareste tot timpul, se tine dupa el, pas cu pas, pretutindeni, sub infatisari diferite (de pretins biocibernetician, de sofer de camion, de cantor rural etc.), il abordeaza pe strada, in tren, in cimitirul Bellu, si stie totul despre el, ii citeste chiar gândurile. La prima acostare, ii da sa inghita o bulina galbena, aceea fiind  „o sonda emisie/ receptie prin care iti vom regla organismul pe baza descoperirilor noastre“. Potrivit unor indicii ulterioare, ubicuul si plurimorful demon nu e decât un agent de securitate. Departamentul in care acesta activeaza e insa unul cu totul special. Isi are sediul lânga cimitirul Bellu, si nu la suprafata, ci subteran, si efectueaza cercetari nu numai pamântesti, dar si astrale.
Bahna e racolat tocmai pentru a colabora la o asemenea activitate. Pentru a se califica adecvat, el va trebui sa redevina student, urmând simultan trei noi facultati, de biologie, chimie, si arheologie, eventual si o a patra, de astronomie. Cel care ii traseaza aceasta sarcina este (surpriza!) un tot atât de patimas devorator de carti ca el, anume un consatean, Ion Irimia, despre care se credea ca s-ar fi prapadit de pe urma cititului.
In centrul labirintului de lânga cimitir, licentiatul e pus in relatie cu un tânar care ii seamana atât de mult, incât pare a-i fi nu doar frate geaman, ci o clona a lui, Adrian Bourceanu. Amândoi acesti tineri  „au codita“: „semn al genialitatii si al posibilitatii de comunicare cu universul si cu toate fortele lui“. Urmeaza ca ei, cu puterile conjugate, sa caute „cheia nemuririi“, spre a-si infaptui idealul comun de prelungire la infinit a vietii.
Dispus, in obstinatia de-a accede la depasirea conditiei umane, sa se alieze, asemenea lui Faust, chiar cu puteri probabil malefice, Alexandru Bahna tenteaza dezlegarea tainei tainelor si altfel. Aflând de existenta unui batrân care ar fi murit si inviat, Gheorghe Rudaru, posibil saman, in inchipuirea lui, se duce la acesta, ca Ghilgames la Utnapistin, spre a-l chestiona asupra lumii de dincolo. Discuta despre moarte si nemurire, si cu un taran longeviv (de o suta de ani), cu preotul din Soveja, precum si, bineinteles, cu prietenii si sotia.  Având si vocatie literara, complementara celei stiintifice, abordeaza obsesiva problema intr-un roman, intitulat „Umbra mortii“. Toate zbuciumarile acestui „chinuit al nemuririi“ (cum ar spune Victor Papilian) ramân, fireste, zadarnice. Viata opune imortalitatii, iluzoriu cautata de Bahna, o imortalitate reala. Revenit pentru a doua oara la Soveja, in vacanta estivala, eroul romanului lui I. Oprisan se casatoreste, aici, cu Miruna, si nunta lor e urmata de alte câteva, puse la cale de parohul local, parintele Boanca, care decedeaza subit. Ideea, formulata lapidar de Miruna, dupa ce este afirmata, cu argumentari, de altii, e aceea, nu tocmai inedita, ca nu putem trai vesnic, individual, dar ca „Moartea tot va fi invinsa, in cele din urma“. Prin procreatie. Prin perpetuarea la infinit a speciei umane.
Se vede, presupun, din cele expuse, ca „In umbra mortii“ integreaza mai multe specii romanesti. Cartea contine elemente de roman psihologic (framântarile eroului principal), de roman de mistere si roman fantastic, de roman de iubire, cu inseratii de senzational (Alexandru Bahna are, fara sa stie, o fiica, rod al unui episod erotic preconjugal), de roman autentist (extrase din romanul in lucru mentionat), de roman agrementat cu aspecte de existenta rurala traditionala. Fuzioneaza perfect toate acestea? Discutabil. Compozitional, sudura e perfecta, insa aderenta componentelor discursului narativ la un sens unificator nu prea se poate demonstra. Enuntul ca „legea firii“ si „calea cea mai sigura de salvare a vietii, de aparare impotriva mortii“ e procreatia exprima un adevar mult prea general. Daca acest adevar e liantul scrierii, el este validat doar prin continutul ultimelor capitole. Cele precedente dezvaluie concentrari intelectuale, nareaza experiente paranormale, releva comportamente ciudate, intr-un cuvânt, combina situatii puse in relatie doar la modul abstract, sau in niciun fel, cu tema extinctiei si a supravietuirii. Se vorbeste de moarte, dar nu se transmite palpabil simtamântul ei. Romanul incânta intelectual, fara a zgudui sensibilitatea.
Indiscutabil ramâne faptul ca, dupa ce, cu volumul „Flori de cer albastru“, I. Oprisan s-a calificat remarcabil in domeniul prozei scurte, romanul „In umbra mortii“ revela in persoana cercetatorului pluridisciplinar si un romancier stapân pe uneltele meseriei.