Curtea Europeana a Drepturilor Omului, aceasta Mecca a justitiei pentru multi români, si-a aratat arama pe fata. La solicitarea unei doamne finlandeze, dar domiciliata in Italia, CEDO a decis ca simbolurile religioase (crucifixele, in speta) nu mai pot fi permise in institutiile publice. Decizia CEDO, desi se va aplica deocamdata doar Italiei, constituie un precedent periculos si cu consecinte in timp pentru toate tarile membre ale Consiliului Europei.
Simboluri si crucifixe
Italia este, desigur, consternata. Toate partidele politice (chiar si socialistii – unicii care au fost incântati de decizie fiind comunistii!) au protestat fata de aceasta hotarâre. Biserica Catolica este „neplacut surprinsa“ si probabil ca va incerca sa ia masuri pentru a impiedica aplicarea acestei decizii.
In România, organizatii nonguvernamentale deloc reprezentative redacteaza un raport despre „expansiunea manifestarilor religioase in invatamântul superior românesc“, pregatindu-se in acelasi timp sa profite de pe urma deciziei CEDO si sa impuna si statului Român obligativitatea de a adopta masuri legislative care sa interzica cetatenilor români sa isi exprime (simbolic – printr-o icoana, cruciulita) credinta religioasa la locurile de munca din sectorul public.
Decizia CEDO este una liberticida. Practic, 60 de milioane de italieni vor avea de suferit din pricina unei doamne care, fara sa sufere aparent de posesie demonica sau vampirism, atunci când vede o cruce nu se simte in largul ei. Iar acesta este desigur primul pas. Tinând cont de acest precedent, in foarte putini ani, aproape toate tarile din Consiliul Europei (chiar si Rusia!) vor fi obligate sa renunte la icoane si crucifixe in institutiile publice, pentru a nu jigni sensibilitatile antihristice ale unei minoritati.
Eliminarea Bisericii
din Universitate
Cum insa nu putem sa ne impotrivim tiraniei legii si a felului in care ideologia se transforma in sentinta juridica, ma voi rezuma aici la a raspunde, dupa posibilitatile mele, unei parti a raportului celor din „Solidaritatea pentru libertatea de constiinta“ pe tema „expansiunii“ manifestarilor religioase in mediul universitar românesc, raport publicat in ultimul numar al „Revistei de Drepturile Omului“ si discutat la un seminar CADI la care am participat si eu, acum o saptamâna.
Autorii raportului sunt Liviu Andreescu si Judit-Andrea Kacso, acest studiu fiind finantat de Ambasada Olandei la Bucuresti; el se bucura de acceptul diversilor activisti sociali liberi de constiinta, care, de câtiva ani, s-au dedicat unui razboi impotriva bisericilor crestine. Ca si raportul precedent, despre religia in invatamântul preuniversitar, pe care am avut ocazia sa il comentez in public la vremea sa, acest raport sufera de un pacat capital: lipsa neutralitatii. Mai degraba este un rechizitoriu in 58 de pagini, propunerile din concluzii fiind de altfel categorice: Biserica trebuie scoasa din Universitate prin:
1. Reglementarea relatiei dintre Universitate si confesiunile religioase astfel incât „libertatea de constiinta“ (o expresie ce devine tot mai mult sinonima cu ateismul agresiv) si noua toleranta (pachet ideologic ce contine corectitudinea politica si respingerea afirmarii oricarei credinte ferme) sa fie „protejate“. Cum aceasta propunere vine in urma unui rechizitoriu agresiv la adresa activitatii organizatiilor studentesti crestine, este foarte probabil ca reglementarea dorita se vrea chiar impotriva studentilor respectivi.
2. Eliminarea simbolurilor religioase din spatiul universitar. Se pare ca aceasta este obsesia activistilor liberi de constiinta. Dupa ce vor obtine, prin impunere imorala de catre CEDO, aceasta golire de sacru a spatiului universitar, oare ce vor mai dori? Nici nu vreau sa ma gândesc….
3. Respectarea tuturor sarbatorilor religioase ale studentilor din Universitate prin neorganizarea evenimentelor academice (examene, cursuri, seminarii) in zilele respective. O, binecuvântat multiculturalism! Daca punem laolalta toate sarbatorile religioase ale tuturor cultelor, e foarte probabil sa desfiintam chiar evenimentele academice…
4. Transformarea capelelor confesionale in spatii „ecumenice“ (de fapt, tinând cont de pluralismul religios, sincretiste), adica transformarea lor in spatii inutilizabile din punct de vedere confesional.
5. Scoaterea facultatilor de teologie din subordinea Bisericilor si discriminarea clericilor care nu ar putea, conform noilor prevederi, sa detina functii de decani, rectori si membri ai Senatului in ciuda pregatirii lor academice. De asemenea, unificarea tuturor facultatilor de teologie, indiferent de confesiune, este o alta solutie elaborata si emanata din mintile eliberate de constiinta.
Inexactitati si dezinformari
Aceste propuneri incheie un raport ce straluceste prin mediocritate si, la fel ca rapoartele precedente, prin dorinta de a dezinforma. Voi da aici un exemplu: problema dublei specializari permisa pentru multa vreme in facultatile de teologie (ortodoxa, catolica, baptista…). Aceasta dubla-specializare presupunea studierea in acelasi timp de catre un student, in cadrul aceleiasi facultati, a doua domenii relativ diferite: teologie si istorie, litere, asistenta sociala, arta crestina sau muzica. Raportul adauga acestei liste de domenii academice (care, in definitiv nu sunt straine de teologie) si geografia sau filosofia, desi aceste doua discipline nu au fost obiectul dublei specializari. Deh! Raport scris serios, nu? La sfârsitul ciclului universitar studentul respectiv trebuia sa sustina licenta in unul din aceste doua domenii. Raportul vorbeste insa de „dubla licenta“. De ce oare?
Tot raportul reproseaza facultatilor de teologie faptul ca au un numar de studenti net superior facultatilor de filosofie si stiinte politice. Acest repros este, evident, nefiresc. E dreptul fiecarui student sa aleaga facultatea pe care o urmeaza si, puse in comparatie cu facultatile de drept din România, de exemplu, sau cu facultatile de profil economic, situatia facultatilor de teologie nu este deloc stralucita, daca o privim din prisma criteriului numarului de studenti.
Dar sa vedeti cum, fara sa aduca argumente, autorii mai trântesc si o ineptie: „Cu toate acestea, numarul teologilor creste in anumite universitati (de exemplu la Iasi, in 2008- 2009) ascultând nu de logica pietei ci de cea a intereselor facultatilor de teologie si a bisericilor ce le controleaza“. Adica… cum? Au fost studenti luati „cu arcanul“ la teologie? Autorii, „obiectivi“, nu tin sa ne dea si argumente. Ar trebui sa ii credem pe cuvânt, nu?
Apoi autorii, desigur autoritati in multe domenii (despre doamna Kacso stiu ca este jurist, dar probabil ca domnul Liviu Andreescu este un „uomo universale“ renascentist) se ocupa de facultati de medicina ce au indraznit sa trateze bioetica pornind de la premise crestine, invitând profesori de la teologie sau promovând in functii onorifice teologi ortodocsi.
Mai departe, „calul de bataie“ al Raportului este ASCOR-ul. Vina celor din ASCOR? Ca este o asociatie de studenti crestini (si ortodocsi, pe deasupra) si ca, fiind o asociatie crestina, se incapatâneaza sa afirme valorile crestine. E o impertinenta la fel de mare ca si cea de a cere celor liberi de constiinta sa incerce sa intre in contact cu propriile lor constiinte, nu? Sa vedem insa pe rând „crimele“ ascoristilor:
ASCOR „a luptat impotriva decriminalizarii relatiilor homosexuale (e vina lor ca Dumnezeu, Biblia si natura insasi ii incimineaza pe homosexuali?, n.m.), a militat pentru interzicerea avorturilor (ce teribil! sa ceri interzicerea omuciderii!, n.m.), a participat la marsurile pentru „normalitate“ (sexuala) ale organizatiei Noua Dreapta; a facut campanie pentru mentinerea simbolurilor religioase in scoli, dupa ce aceasta practica a fost considerata discriminatoare de catre CNCD si, foarte recent, a condamnat legalizarea prostitutiei si incestului in noul Cod Penal.“ Wow! Adica ascoristii astia indraznesc sa fie crestini, heterosexuali si sa nu fie de acord cu prostitutia si incestul! Cum se poate?
Dar ei mai fac ceva grav! Cei din ASCOR fac si… lobby pe lânga institutii ale Statului, precum Parlamentul. Adica nemernicii astia folosesc instrumente (puah!) democratice in campaniile lor. Pentru niste dusmani ai libertatii, precum fanii corectitudinii politice si ai multiculturalismului, nu este nici o mirare ca ideea de practica democratica suna… periculos.
Capitolul dedicat ASCOR este incheiat cu o comparatie intre legionarism si activitatea tinerilor ortodocsi (ca doar acuza de fascism este obligatorie in orice rechizitoriu fabricat de noua stânga ONG-ista), ca apoi sa li se reproseze acestora din urma si ca ar avea o legatura strânsa cu Biserica. Pai daca sunt ortodocsi, e firesc sa fie in strânsa legatura cu Biserica Ortodoxa, nu? E drept, daca ar fi fost atenti fie si la istoria ASCOR, autorii raportului ar fi descoperit ca tocmai strânsa legatura dintre ASCOR si ierarhie, incriminata de ei, a dus la reducerea activitatii acestei organizatii studentesti. Dar scopul raportului nu este acela de a fi obiectiv, ci acela de a demonstra ca exista o problema grava: profesori si studenti din Universitate mai au inca impertinenta de a fi crestini.
Raportul continua pe multe pagini in stilul de mai sus. Ma opresc insa aici din prezentarea lui pentru simplul motiv ca, asa cum am aratat si mai sus, caracterul sau subiectiv, defaimator, de rechizitoriu nefundamentat pe fapte, face chiar plictisitoare demontarea lui. Suspectându-i de buna credinta pe finantatorii acestui raport, ma intreb daca au habar de caracterul nefundamentat si vadit partizan si ideologic al documentului.
Universitatea
– un spatiu al dezbaterii
De unde porneste, totusi, acest razboi impotriva legaturii dintre Biserica si Universitate? Aceasta legatura este una materna. Biserica a nascut Universitatea si multe secole Universitatea nu a avut alt protector si garant decât autoritatea bisericeasca. Cultura occidentala, chiar si cea „umanista“, atee si marxista, sunt produsul Universitatii crestine, spatiu al libertatii dezbaterii de idei creat si garantat de catre Biserica timp de veacuri.
Atitudinea acestor asa-zis „umanisti“ liberi de constiinta nu poate fi asemanata decât cu un matricid, cu atât mai josnic cu cât mama Universitatii, Biserica, a protejat-o tot timpul pe aceasta.
Din spatiu eliberat de conditionari politice si filosofice, locul rezervat de Biserica pâna si celor mai periculoase dezbateri doctrinar teologice, cei ce militeaza pentru „secularizarea“ Universitatii doresc sa construiasca de fapt un spatiu inchis, in care orice dezbatere sa inceteze. Din spatiu al rigorii si al seriozitatii, Universitatile se doresc populate de studenti al caror individualism sa le distruga propria personalitate.
Dezbaterile pe teme serioase sunt eliminate, fiind inlocuite cu dezbateri pe teme sociale. Sorbona, care in Evul Mediu reusise sa produca din combinatia dintre nebuniile tineretii si logica gândirii catolice si aristotelice un poet precum Francois Villon, produce, dupa secularizare, „personalitati“ precum Pol Pot sau Ho Chi Min. Departe de a-i inchista, Biserica a oferit studentilor sai libertati nesperate de cetateni, cerându-le in schimb rigoarea studiului. Noul trend, care scrie rapoarte si pentru România, a inchis mintile studentilor (ca sa preiau inspirata metafora a lui Allan Bloom) acolo unde a preluat controlul si i-a transformat pe oamenii cartii in intelectuali angajati in distrugerea civilizatiei parintilor lor si in golani ce au pierdut libertatea sufletului pentru libertinajul trupului.