Normalitate şi echilibru în societate

Ţara se află într-o fază bună a existenţei ei. Ne putem permite diminuări de obligaţii fiscale şi augmentări salariale. În mod firesc, noi, cetăţenii de rând, ne-am aştepta la un mers liniştit al lucrurilor, dar în fiecare zi apare câte o nouă problemă, frânând şi complicând evoluţiile. Mai este de adăugat că mass media noastră se comportă nefiresc, accentuând aspectele negative dincolo de realitate şi ignorând sau minimalizând informaţiile referitoare la o evoluţie ascendentă într-un domeniu sau altul. Senzaţionalul este oferit cu ostentaţie, iar normalul şi firescul sunt uitate ori li se acordă cu mult prea puţină atenţie.
Îmi amintesc – iată au trecut de atunci aproape trei decenii! – iluziile şi visurile zilelor fierbinţi ale descătuşării din decembrie 1989, momentele de reală şi unanimă bucurie şi frăţietate, când am intrat în această nouă şi în bună măsură neaşteptată fază a existenţei noastre – pentru mine, atunci la 66 de ani, finală! Cum nădăjduiam în reaşezarea ţării într-o matcă firească, pornind tocmai de la atmosfera acelor zile, pe care le consideram dobândind valenţele veşniciei…
Din păcate, totul s-a dovedit trecător. Minunata libertate am dobândit-o, dar n-am ştiut şi nici societatea nu era pregătită pentru o echilibrată folosire a ei şi nici pentru a înzestra noul mers cu reguli eficiente şi simple, care să-i confere tărie. Libertatea este fără îndoială bunul suprem, dar, totodată, nimic pe lume aceasta nu este bine să fie lăsat neîncadrat în ansamblul evolutiv al tuturor. Fiecare suntem o mică – să nu zic infimă! – entitate printre miliardele de oameni, furnicile pământului! Dar totodată, nu suntem singuri, deoarece nu suntem decât o foarte mică parte a unui ansamblu şi – vrem, nu vrem – suntem supuşi unor reguli de conlocuire care urmează să asigure tuturor locşorul pe încercata noastră planetă. Deci, o problemă esenţială este administrarea libertăţii, felul în care fiecare o folosim pentru împlinirea noastră, fără a leza pe ceilalţi.
Împărţirea puterilor este altă problemă de existenţă a tuturor. Ele, cea executivă, cea judecătorească şi cea legislativă conlocuiesc şi se află într-un echilibru, fiinţând şi controlându-se una pe alta şi, fără îndoială, de o normală şi constructivă existenţă a fiecăreia depinde soarta tuturor. Conflictele şi chiar tensiunile sunt nocive ansamblului societăţii. Fiecare cetăţean este interesat pentru o bună funcţionare a fiecărei puteri şi mai ales de conlucrare şi lipsa de conflicte. În egală măsură, cetăţenii sunt afectaţi când au loc contradicţii supărătoare între puteri, lezându-se o bună funcţionalitate.
Orientările politice diferite sunt necesare şi utile, dar ele nu trebuie să reprezinte simple etichete ori mijloace demagogice ci să reflecte convingeri şi o reală implicare. Trecerile meteorice dintr-un partid într-altul, ca şi deplasarea partidelor uneori la poluri ideologic opuse, indică o nocivă funcţionare a unui sistem politic, o lipsă de continuitate, oportunism şi lipsă de implicare pentru binele comun. Este de înţeles, în privinţa persoanelor, ca de-a lungul unei vieţi acestea să adopte uneori poziţii diferite, să ajungă la alte convingeri decât cele iniţiale, uneori existând şi motivări sociale ale schimbărilor de „viziune“, dar când astfel de acţiuni se desfăşoară repetitiv, la intervale şi în situaţii care nu le justifică, atunci în mod firesc se ridică mari semne de întrebare privitoare la nocivitatea lor pentru ansamblul corpului social şi la integritatea morală a celor implicaţi.
Mult mai gravă este poziţia succesivă a unor partide, oscilarea cu uşurinţă pe eşicherul politic de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga. De asemenea, este departe de a fi benefică lipsa clară a programelor politice, care să motiveze, mai ales, aşezarea lor stabilă în mentalul nostru colectiv, lipsa unor poziţii statornice, urmărite cu perseverenţă şi supuse doar unor evoluţii fireşti impuse de-a lungul vremurilor. Modelul statorniciei politice din Marea Britanie ar trebui să ne fie model, cu tot aerul său vetust, tradiţional, chiar cu perucile la care privim puţin ironic neînţelegând rostul lor conservator în înţelesul cel mai bun al cuvântului – al statorniciei, unicităţii specifice, a unităţii evolutive şi seriozităţii.
Funcţionarea vieţii socio-politice pe temeiul unor reguli implicite, subînţelese, unanim admise şi respectate, poate da tărie societăţii în cauză şi poate clarifica domeniul şi pentru omul de rând, care în acest fel ar putea înţelege limpede cu cine are de-a face, la ce are să se aştepte şi mai ales măsura în care îşi poate valoriza propriile opţiuni în concordanţă sau în opoziţie cu o formaţiune politică sau de alta.
Fără îndoială, membrii unui partid şi mai ales fruntaşii săi locali şi în primul rând membrii conducerii sale supreme, reflectă ceea ce este într-adevăr formaţia politică în cauză. Un program limpede, o ideologie consecventă, seriozitatea demersurilor şi absenţa „hei-rupism“-ului demagogic, dar mai ales comportamentul liderilor vor atrage sau vor îndepărta simpatiile oamenilor de un partid sau o grupare politică.
Am ajuns şi la problema extrem de delicată şi sensibilă a celor care se implică în viaţa politică. Ei ar trebui să fie cei mai buni şi cei mai oneşti cetăţeni, legaţi de ţară şi de binele ei, având în acelaşi timp viziunea epocii în care trăim, a apartenenţei noastre implicite la o mare unitate continentală şi la un sistem de alianţe. Un element ar trebui să nu lipsească din orice proiect politic: perspectiva ca România să ajungă un factor component al unităţii umanităţii în lumea de mâine, umanitate care va exista numai în măsura în care oamenii vor şti să se adapteze şi să se comporte ca buni cetăţeni ce au depăşit starea conflictuală în care, cum vedem astăzi, încă trăiesc.
Dar, în realitate, oare ne aflăm în faţa unei componente de acest tip a lumii noastre politice sau dimpotrivă ne găsim la mare distanţă de ea?! Este întrebarea fundamentală pe care trebuie să ne-o punem! O analiză fie şi superficială a faptelor cotidiene ne dezvăluie o altă realitate. Fără îndoială, există şi excepţii, cei – vai cât de puţini! – care au demonstrat însuşiri prin care le sunt justificate poziţiile dobândite dincolo de interesele şi jocurile de partid, dar suntem mai ales în faţa unor persoane în care, în marea majoritate a cazurilor, nu regăsim temeiuri justificative ale poziţiilor pe care au ajuns să le deţină. Dacă vom consulta lucrările celor două instituţii legiuitoare, activitatea celor mai mulţi membrii ai lor este departe de a da tărie calităţii de om politic şi de asemenea prezenţa lor publică, mai ales în afara locului lor de alegere, este departe de a o justifica. Cei mai mulţi nu se încadrează printre cei mai buni cetăţeni ai acestei ţări. Oscilaţiile lor politice sunt şi ele edificatoare pentru caracterul şi valoarea lor.
Şi iată că am ajuns la problema-cheie, care ne afectează grav viaţa noastră de zi cu zi, a fiecăruia, uriaşa „căpuşă“ a corupţiei. Ea acţionează dinlăuntrul clasei politice, fiecare zi aducându-ne câte o dezamăgire în aceasta privinţă. Îmbogăţirea apare pentru îngrijorător de mulţi membrii ai acestei noi „caste“ ca fiind ţelul principal al activităţii lor, politica fiind doar calea cea mai scurtă, deşi nu şi cea mai dreaptă, pentru obţinerea grabnică a unei stări materiale personale înfloritoare. Fără îndoială că bogăţia nu este de condamnat, dar cu condiţia realizării ei cinstite şi fără ca dobândirea ei să lezeze activitatea pe care omul politic în cauză trebuie s-o dedice acestei ţări. Indicativele de avere şi nu atât de avere cât de îmbogăţire recentă indică nefirescul în această privinţă şi dau un grav semnal de alarmă.
Atâtea şi atâtea probleme ne frământă şi ne îngrijorează şi este fără îndoială că se doreşte unanim ca în sfârşit să asistăm, după aproape trei decenii, la instalarea unui climat în care noi, cetăţenii de rând, să putem admira oamenii politici, indiferent de ideologiile la care aderă, să vedem în ei pe cei mai buni şi pe cei mai oneşti, să ne simţim interesele apărate şi mai ales ţara beneficiind de competenţa şi dăruirea celor mai buni, iar aceştia să ne arate priceperea lor, dar şi însuşiri deosebite, care să le motiveze poziţia, domnind totodată între ei un climat de normalitate şi de fair play. Oare mai este drum lung de străbătut?