In 1989, cand perioada glaciara a comunismului sovietic s-a incheiat printr-un nesperat de brusc dezghet si o intrare precipitata in climatul incert al necunoscutei libertati, lumea in care traisem pana atunci in Europa rasariteana se schimba din temelii. Taierea barierelor de sarma ghimpata cu care se inconjurase lagarul (sic!) comunist, demolarea zidului Berlinului si a dictaturilor si lichidarea sumara a dictatorului „nostru“ raman ca o abrupta discontinuitate in viata tuturor acelora care aveam varsta constientizarii. Se intampla ca tot in acel an de pomina si tot in Europa, dar nu in tumultul agitatiilor de masa, ci in calmul activ al laboratoarelor de la Geneva ale Organizatiei Europene de Cercetare Nucleara (CERN), informaticianul britanic „Tim“ Berners-Lee propunea un sistem global de gestionare al informatiei pe baza de documente de hipertext, accesate printr-o retea globala de calculatoare interconectate, internetul. Din acea idee fondatoare, amintita si de Dan Brown in bestseller-ul „Ingeri si demoni“, pe care Berners-Lee a dezvoltat-o in 1990 impreuna cu inginerul informatician belgian Robert Cailliau, s-a nascut World Wide Web (WWW). Iar aparitia WWW reprezinta o tranzitie – nu cataclismica, dar rapida, ireversibila si mondiala –, ale carei consecinte pentru omenire sunt mai profunde si mai extinse decat cele ale rasturnarilor politice din Europa anului ’89, caci o parte deja importanta si rapid crescatoare a activitatilor omenesti se desfasoara acum in cadrul imensei retele mondiale multistratificate de documente, imagini si sunete care este WWW. In aceste randuri, relev faptul ca interconectarea se vadeste o tendinta ascendenta in evolutia civilizatiei umane si incerc sa discern semnificatia acestei tendinte.
Modalitatea de conectare si transmitere a mesajelor intre calculatoarele din ansamblul mondial de retele al internetului au derivat in principiu din cercetari finantate de Agentia pentru proiecte de cercetare avansate (ARPA) a Ministerului Apararii al SUA. Acele cercetari au dus in anii 1970 la crearea retelei de calculatoare pentru scopuri militare ARPANet, apoi, in anii 1980, Fundatia nationala pentru stiinta a SUA a dezvoltat reteaua NSFNet pentru institutiile civile de cercetare si universitati. La sfarsitul acelui deceniu au aparut si furnizori comerciali de servicii internet, iar ARPANet a fost abandonata in 1990, ca si NSFNet in 1995, cand au fost eliminate toate restrictiile de utilizare si internetul a intrat in regimul comercial actual. Cresterea lui a fost continua si masiva, numarul utilizatorilor reprezentand acum 40% din intreaga populatie mondiala, iar in tarile dezvoltate depasind 77% din locuitori.
Internetul, la bine si la rau
Internetul a devenit cea mai utilizata cale de telecomunicare globala, prin transmiterea imediata de text si date de diferite naturi pe calea postei electronice (e-mail) si a mesageriei instantanee, a comunicarii vocale si a video-telefoniei. Astfel, internetul a impulsionat lucrul la domiciliu in toate activitatile nemanuale, video-conferintele au capatat o pondere tot mai importanta in partenariatele profesionale si au dat nastere la servicii de tele-educatie in expansiune rapida, iar video-telefonia inter-personala (de genul Skype) devine si ea tot mai comuna. Dar, utilitatea primordiala a internetului este aceea de suport al WWW, axat pe conceptul de material grafic interconectat intr-o maniera complexa ce permite trecerea directa intre texte, imagini si sunete – hipertext. A devenit astfel posibila navigarea continua, fara alt efort decat atingerea mausului ori a ecranului tactil al tabletei sau smartphone-ului, pe intreg oceanul virtual al informatiei de toate tipurile, generata oriunde pe glob. Programele ce permit afisarea si manevrarea informatiei (text, grafica, video, muzica) de pe paginile WWW au in engleza denumirea browser, de la actiunea de a frunzari o carte, iar termenii corespunzatori in romana (ca si in franceza) provin din metafora si mai sugestiva a navigarii si explorarii.
In mod evident, internetul nu este primul progres tehnologic care schimba profund viata unor largi parti ale populatiiei, repetate astfel de schimbari fiind usor de decelat in tot mileniul trecut, cu precadere in secolele al XIX-lea si XX. Sa ne gandim la amploarea transformarilor aduse de masina cu aburi, care au schimbat nu doar felul de viata, ci insasi compozitia societatii si au brazdat chiar fata Pamantului prin reteaua de cai ferate, cu tunelele si viaductele aferente. Iar motorul cu ardere interna si proliferarea lui in garajul sau in fata locuintei atatora dintre noi a generat schimbari ale cadrului vietii, care abia daca mai necesita vreo reamintire, caci le traim zilnic. Fiecare progres tehnologic major produce, desigur, o usurare a muncii si imbunatateste unele conditii de viata, dar se asociaza si cu efecte negative de alterare a mediului, care devine tot mai artificial, dar si cu alterari ce pot sa implice chiar direct fiinta umana. De la aceasta inevitabila dualitate a binelui si raului nu face exceptie nici internetul. Caci, fiind evident ca orice conexiune inseamna o interdependenta, extinsa interconectare ce ii da individului un contact tot mai sustinut cu lumea exterioara, face posibila si intruziunea insidioasa a acesteia in viata lui personala. Aceasta intruziune capata forme foarte variate, de la cele relativ benigne, ca primirea de mesaje publicitare nedorite – estimate a reprezenta peste 80% (!) din traficul e-mail – pana la cele direct pagubitoare, ca piratarea identitatii si debitarea frauduloasa a conturilor bancare. Urmarirea traficului pe internet da noi posibilitati de control si supraveghere, disponibile atat pentru scopuri salutare de prevenire a terorismului si criminalitatii, cat si pentru ciber-spionaj la scara extinsa. Iar accesibilitatea permanenta a individului prin dispozitivele informationale portabile tinde sa stearga, mult mai grav decat o facuse deja telefonul, necesara delimitare intre timpul de munca si cel al vietii personale. Aceasta servitute genereaza un tehno-stres deja identificabil la personalul cel mai expus, iar impactul pe care il poate avea asupra functionarii creierului uman contactul tot mai extins cu „proteze informationale“ tot mai performante ramane inca de vazut. Generalizarea internetului are numeroase consecinte direct negative sau potential primejdioase si dincolo de nivelul individual, mergand de la periclitarea proprietatii intelectuale si afectarea grava a rentabilitatii presei scrise si a productiei de carte si suporturi muzicale, pana la ciber-atacuri intre state.
Insa, mi se pare evident ca, daca nu ne abandonam blazarii sau unei destul de frecvente suspiciuni mizantrope fata de creatiile inventivitatii omenesti, nu se poate sa nu fim fascinati de posibilitatea aparuta in ultimele doua decenii ca, din linistea camerei de lucru sau chiar din agitatia strazii, in orice moment disponibil al vietii sa poti avea acces nu doar la servicii tot mai extinse (operatii bancare, comenzi de cumparaturi alese prin vizionare dintr-o gama larga de oferte, rezervari etc., etc.), ci si la o parte deja uriasa si mereu crescanda a culturii de pretutindeni. Caci, dincolo de potentialitatea comunicarii tot mai directe cu semeni de oricat de departe, a devenit cat se poate de obisnuit sa te „plimbi“ vizual si auditiv prin cele mai interesante locuri de pe lume (de exemplu, prin marile muzee), sa citesti in original manuscrise si incunabule rare si sa consulti cele mai variate surse de informatie, de la dictionare explicative si enciclopedii de referinta pana la jurnalele de actualitati. Rapida navigare pe imensul ocean informational al WWW este posibila datorita programelor „motor de cautare“ carora doar le indici subiectul, iar ele iti raspund cu o lista de documente referitoare la el, deja triate pe baza relevantei, gasite aproape instantaneu printre multele miliarde de pagini de pe cele deja peste o suta de milioane de site-uri web.
Cel mai utilizat motor de cautare, familiarul nostru Google, inceput in 1996 ca un proiect de cercetare a doi doctoranzi in computer science la Universitatea Stanford din California, a dat nastere in 1998 unei companii devenite rapid o uriasa corporatie multinationala ai carei fondatori, fostii doctoranzi Larry Page si Sergey Brin, au ajuns miliardari pe cand inca umblau incaltati in bascheti! Motorului de cautare Google i se cer zilnic un numar atat de mare (mult peste cinci miliarde) de cautari, incat frecventa termenilor cautati a ajuns sa dea indicatii sociale mai fiabile si, evident, mult mai rapide decat anchetele de opinie si estimarile oficiale. Fara nici o exagerare, se poate spune ca internetul si WWW, cu instrumentele lor de navigare si cautare, fac parte din cadrul curent de viata a peste trei sferturi din locuitorii tarilor dezvoltate economic si a unei parti foarte importante a populatiei chiar din tarile mai putin dezvoltate, astfel incat interconectarea culturala a omenirii in ansamblu nu mai este o viziune futurista cu aparenta utopica, ci o realitate in progres rapid.
Iar, pe fondul acestei realitati, interconectarea comunicationala permanenta a indivizilor se dezvolta rapid in multiple retele, unele extinse la scara mondiala. Reteaua LinkedIn de socializare pentru persoane cu ocupatii profesionale, fondata (evident, in California!) la sfarsitul anului 2002, a ajuns pana in iunie 2013 la peste 225 milioane de utilizatori in peste doua sute de tari si teritorii. Astfel, se estimeaza ca peste 400.000 de angajati din Romania au profiluri pe LinkedIn. Iar reteaua de socializare publica prin internet Facebook, initiata in 2004 de studentul informatician Mark Zuckerberg (nascut in 1984!) impreuna cu alti patru colegi de la Harvard, a ajuns sa depaseasca cu mult un miliard de utilizatori in mai toate tarile, in Romania fiind in jur de patru milioane. Fiindca aceasta socializare cu deschidere foarte larga poate propaga rapid revoltele populare, dupa cum au aratat-o evenimentele din asa numita „primavara araba“ din 2011, accesul la Facebook este interzis temporar sau este strict supravegheat in multe tari cu regimuri autoritare (Iran, Siria, etc., inclusiv in China). Creata si mai recent decat Facebook, in 2006, reteaua de socializare prin internet Twitter, care permite utilizatorilor sa comunice prin micro-mesaje de text („ciripituri“) limitate la o suta patruzeci de semne, a capatat rapid o larga cuprindere mondiala, avand circa doua sute milioane de utilizatori inregistrati care trimit zilnic peste patru sute de milioane de „ciripituri“.
De la coloniile grecesti la satul global
Incadrarea si sporirea activitatii pe internet sunt, desigur, optiuni ce tin atat de posibilitatile practice, cat si de caracteristicile si preocuparile individuale. Aparte de opinia fiecaruia dintre noi (a mea fiind rezervata!) despre utilitatea sau futilitatea retelelor de socializare, este, cred, justificat sa vedem rapiditatea cu care se dezvolta diferitele retele globale de comunicare drept expresia actualmente cea mai avansata a unei tendinte permanente de interconectare, prezente sub diferite forme in tot cursul istoriei umane. Caci constelatia de porturi-colonii grecesti din antichitate, prezente in tot spatiul mediteranean si al Pontului-Euxin a reprezentat o vasta retea, intre ale carei noduri au circulat nu doar negustori cu marfuri, ci si filosofi, savanti si artisti cu ideile si creativitatea lor. Apoi, impresionantele drumuri romane, cu viaducte si poduri atat de bine construite incat au rezistat uneori doua milenii, au completat reteaua de comunicare maritima cu o retea terestra menita sa asigure administrarea centralizata („toate drumurile duc la Roma“!) a imensului Imperiu Roman. Iar pe acele drumuri au circulat nu doar legiunile plecate sa cucereasca noi provincii sau bogatiile luate din acele provincii, ci si purtatorii noilor idei (vezi, de exemplu, raspandirea crestinismului). Trecand peste destule alte exemple remarcabile, precum legaturile maritime inter-continentale din imperiile coloniale, in secolul al XIX-lea s-au tesut reteaua deja mentionata de cai ferate si retelele de comunicare telegrafica si telefonica, inclusiv prin cablurile submarine transatlantice, care au permis comunicarea intre Europa si America de Nord in timp de minute in loc de zece zile, cat dura traversarea navala a oceanului. Crearea in 1869 a Uniunii Telegrafice Internationale, din care a derivat Uniunea Internationala de Telecomunicatii, si in 1874 a Uniunii Generale Postale, devenite Uniunea Postala Universala, semnifica nasterea structurilor institutionale reprezentative pentru interconectarea comunicationala mondiala.
Un stadiu net superior al interconectarii informationale a fost realizat prin satelitii artificiali de telecomunicatii. Din 1960 incoace, un ansamblu mereu mai perfectionat de astfel de anexe artificiale ale Pamantului au transformat planeta in „satul global“ actual, in care intamplarile de oriunde se vad si se aud aproape instantaneu peste tot. Aceasta realitate a ultimelor decenii a devenit pentru majoritatea omenirii o parte banala a vietii zilnice. Dupa cum este in curs de banalizare si posibilitatea inca si mai recenta (de dupa anul 2000) de a fi oricand insotit in masina, pe bicicleta sau ca pieton de atentul „companion“ din Sistemul Global de Pozitionare (GPS) care – de la inaltimea celor aproximativ douazeci de mii de kilometri deasupra Pamantului, pe unde se invart satelitii din constelatia GPS – te „vede“ continuu cu o precizie de cativa metri si iti ghideaza drumul prin toate locurile pentru care e prevazuta harta din memoria electronica a micului tau dispozitiv GPS. Ca si internetul, sistemul GPS a fost initial creat in scopuri militare, ca succesor al sistemelor mai vechi de radio-ghidare.
Multitudinea si indensirea retelelor comunicationale cu care specia umana a „infasurat“ planeta confera, cred, o realitate usor imaginabila conceptului de noosfera, introdus de geochimistul ucrainiano-rus Vladimir Vernadsky (1863-1945) drept stratul de gandire umana, emergent din stratul de viata (biosfera) suprapus litosferei, hidrosferei si atmosferei Pamantului. In mod clar, internetul ofera o premiza materiala propice integrarii intelectuale a umanitatii. Dar, va induce oare progresiva interconectare a indivizilor umani evolutia catre mega-sinteza elementelor ganditoare intr-o constiinta hiper-personala unica, culminand in acel tulburator Punct Omega, pe care l-a evocat paleontologul filozof Pierre Teillard de Chardin (1881-1955) in celebrul eseu „Fenomenul uman“? Nu avem inca reculul necesar pentru a fi siguri de evolutia in acest sens, iar in scurtul interval de cand exista aceasta forma, deocamdata cea mai avansata, de interconectare a indivizilor umani se manifesta deja si riscul unui efect depersonalizant de atrofiere psihica asociata facilitatii accesului la paliative intelectuale, in plus de efectele nefaste evocate mai sus. Oricum, indemn pe oricine sa parcurga remarcabila argumentare a inevitabilitatii evolutioniste a convergerii catre o spiritualitate hiper-personala, pe care ne-a oferit-o Teillard de Chardin in capodopera sa.
De ce ne conectam?
Trecand peste diferentele in propensiune a interconectarii in diferitele culturi locale, sa observam faptul ca posibilitatea constituirii de retele comunicationale este un bun indicator al gradului de libertate dintr-o societate, caci sistemele totalitare nu permit libera asociere, iar comunicarea cu exteriorul o controleaza strict sau chiar blocheaza. Fara sa insist asupra antinomiei evidente intre dictatura si interconectare umana, semnalez faptul ca emblema prabusirii din 1989 a comunismului statal in Europa este tocmai eliminarea celor mai concrete bariere care impiedicau interconectarea: zidul Berlinului si echivalentul de sarma ghimpata al sinistrei „cortine de fier“.
Fiindca tendinta de interconectare s-a manifestat in toata istoria civilizatiei, este firesc sa ne intrebam din ce origine profunda deriva. In termeni biologici simpli, faptul ca omul este o fiinta sociala i-a oferit avantaje usor de inteles in competitia (atat cu alte specii, cat si intre populatiile omenesti) pentru resursele mediului. Dar multipla sete umana de explorare si de interconectare nu se limiteaza la relativ elementara vanatoare de bunuri. Pentru anticii pitagoreici si pentru membrii diferitor societati secrete moderne sau pentru Apostolii lui Hristos si pentru iezuitii care au raspandit in lume cultura poate in mai mare masura decat credinta, ca si pentru majoritatea aderentilor la retelele sociale bazate pe internet, motivatia materiala nu e prioritara sau chiar nu exista. Exista insa vreo caracteristica intrinseca fiintei omenesti care sa o impinga de la flecareala pe ulita din sat si in cafeneaua din coltul strazii, la chat-ul in retelele sociale din „satul global“? Sa fie oare propensiunea de interconectare sociala reflectarea supra-individuala a imensei interconectari celulare din creierul uman?
Nu pot decat sa las semnele de intrebare, dar imaginea uriasului ghem de conexiuni care constituie internetul trimite inevitabil gandul la creierul uman. Acesta este de departe cel mai complex agregat de elemente functionale interconectate, caci consta din circa o suta de miliarde de neuroni plus inca si mai multe celule gliale, fiecare neuron functionand asemenea unui calculator ce comunica in medie cu alte zece mii de „calculatoare“ similare, iar celulele gliale avand si ele roluri active in prelucrarea de informatie. Gandirea – capacitatea exclusiv umana de a reprezenta, interpreta si gasi sensuri in evenimentele inconjuratoare – a putut sa apara numai ca functionalitate a unei atat de imense si intricate retele informationale, pe care acum isi propun sa o cartografieze si modeleze proiecte de cercetare dintre cele mai ample din Europa (proiectul „Human Brain“) si SUA (proiectul „Human Connectome“). Si nu avem de ce sa credem intr-o oprire a complexificarii crescande din natura odata ce s-a ajuns la gandirea umana, iar tendinta elementelor ganditoare individuale de a se agrega in multiple retele supra-individuale de comunicatie pare sa indice tocmai continuarea procesului. Tinde el cu adevarat spre Punctul Omega? Sa speram.
Autor: DORU MARGINEANUApărut în nr. 443