În ciuda a ce s-ar putea crede, scriitorul român pare să n-aibă organ pentru natură. Sigur, orice elev poate numi câteva exemple care m-ar putea contrazice – România pitorească de Vlahuţă, Ţări de piatră, de foc, de pământ şi Cartea Oltului de Geo Bogza ori scrierile lui Sadoveanu. Dar genul ca atare al scrierilor despre natură, atât de bogat reprezentat la britanici şi în SUA, lipseşte. El nu trebuie confundat cu reportajul turistic – care de bine, de rău, mai mişcă, în special în materie de călătorii în străinătate: în comunism, rar dădeai de un scriitor care să primească viză şi să nu povestească pe unde a fost şi ce a văzut (Paler singur a ivit vreo jumătate de duzină de conspecte turistice cu alură de volum).
Nu, mă refer exclusiv la cvasiabsenţa în tradiţia literară românească a scrierilor despre natură, a ceea ce anglosaxonii numesc nature writing – lucruri precum Wildwood: A Journey Through Trees de Roger Deakin sau The Wild Places şi The Old Ways: A Journey on Foot de Robert Macfarlane.
Pentru această absenţă ar putea fi găsite câteva explicaţii.
1. Lipsa unor modele de referinţă: cum n-a picat din cer un Thoreau, n-a existat nici emulaţie în acest sens. (Mă refer la modele mai curând în sens ideologic decât stilistic.)
2. Lipsa de interes şi de cultură în materie de ştiinţe naturale: nu că aceasta ar fi o calificare obligatorie, dar se poate dovedi utilă şi ca provocator, şi ca însoţitor.
3. Calitatea de citadin a scriitorului român: chiar dacă mulţi au venit din mediul rural, cunoscând viaţa la ţară, la maturitate contactul s-a întrerupt sau a devenit sporadic, rezumat la picnicuri.
Toate acestea şi altele au împiedicat scrierile despre natură să devină un gen la modă în România. Mai mult, dezinteresul general a făcut ca nici măcar cărţi faimoase precum Between the Woods and the Water de Patrick Leigh Fermor, având ca subiect călătorii prin România, să nu fie traduse.
Pe viitor, este posibil ca lucrurile să se schimbe – de pildă, sub influenţa ascensiunii ecologismului în mediile intelectuale din România – şi să înceapă să apară cărţi din pălăria conceptului de nature writing. Şi nu neapărat în sens bucolic şi butaforic, deşi la o adică mi-i pot imagina pe urbanii de acum fugărindu-se prin poieni precum păstoriţele lui Honoré d’Urfé.