Monumentalitate si sacralitate

În Vinerea Mare a Pastelui catolic, Orchestrele si Corurile Radio au daruit publicului o magistrala versiune a „Requiem“-ului op. 69 de Dvorák, lucrare de dimensiuni ample ce necesita forte pe masura. Sub bagheta dirijorului francez Julien Salemkour, Staatskapellmeister al Operei de Stat din Berlin, în afara ansamblurilor mari (m-am bucurat vazând Corul Academic întarit numeric fata de concertul din ianuarie cu opera „Don Carlos“ de Verdi), au evoluat patru excelenti solisti, soprana Sorina Munteanu, mezzosoprana Cornelia Oncioiu (într-o rara aparitie bucuresteana, dupa multi ani petrecuti la Opera Nationala pariziana), tenorul Marius Budoiu si basul ceh Jan Martinik.
Monument sonor, alcatuit din partile clasice ale liturghiei catolice, „Requiem“-ul de Dvorák a gasit în Julien Salemkour un lector de exceptie, care a construit opusul în proportiile sale magistrale, cu restituirea dramaturgiei coplesitoare a unei scriituri în care sacrul se îmbina cu laicul si în care se simt puteri verdiene. Într-adevar, în multe pasaje se întrezaresc analogii cu „Messa da Requiem“ a maestrului de la Busseto.
Salemkour este un dirijor fara gestica spectaculoasa, dar de maxima eficienta, de maxima preciziune si rigurozitate, atent la potrivirea planurilor, la succedarea si îngemanarea lor, un muzician ideal. Au existat multe momente plamadite exemplar, în care corul, în exprimare grandioasa, a fost urmat de interventiile de forta ale alamurilor, a caror desfasurare s-a vazut întrepatrunsa de unduirea serena a coardelor. Tutti orchestral – coral a fost impresionant.
Chapeau bas pentru prestatia Orchestrei Nationale Radio, într-una dintre cele mai bune seri ale sale, în care atentia, siguranta si calitatea sonora au fost comandamentele supreme.
Chapeau bas pentru prestatia Corului Academic Radio (dirijor Dan Mihai Goia), într-un demers de maxima omogenitate, masivitate, dar si cu nuantari extreme.
Desi partitura lui Dvorák nu rezerva solistilor desfasurari spectaculare, arii, duete, cvartete, interventiile acestora sunt de mare importanta, ca venite din partea unor glasuri patrunzatoare, dinamice, substantializate prin clipe creatoare de atmosfera sacra. Asa au fost strafulgerarile acute ale sopranei, alaturate pianissimelor subtile, asa au fost atacurile de note înalte ale tenorului, alaturate unor mezzevoci maiestrite. Mezzosoprana a etalat un timbru bogat, consistent iar basul s-a distins prin moliciunile adresarilor, venite dintr-o voce placuta si învaluitoare.
Seara de gratie la Sala Radio, una dintre cele mai bune ale formatiilor, remarcabila în întreg contextul cultural bucurestean al stagiunii si nu numai!