Mihai Filip Odangiu, Corpul inteligent. Strategii metacognitive în antrenamentul actorului şi Praxis. Exerciţiul strategic, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2013
A scrie despre cărţile lui Filip Odangiu fără a avea în vedere şi cursurile sale practice de la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj ar fi nefiresc. Am asistat, vreme de trei ani, în calitate de student la regie, la cursurile, exerciţiile, experimentele şi examenele cu public desfăşurate sub îndrumarea acestui profesor sau, mai bine spus, ale acestui „pedagog conceptual“ (sintagmă definită clar şi în detaliu în volumul Corpul inteligent). Prin urmare, în rândurile care urmează, voi pune în relaţie ceea ce am reţinut din volumele Corpul inteligent. Strategii metacognitive în antrenamentul actorului şi Praxis. Exerciţiul strategic cu ceea ce am întâlnit, concret, atât în laboratorul de lucru al lui Filip Odangiu cu studenţii săi, cât şi în laboratorul meu de regizor ce se dovedeşte astăzi inspirat de practica sa, iar, mai nou, de cărţile sale.
În volumul Corpul inteligent, sistemele consacrate de lucru cu actorul, cele ale lui K.S. Stanislavski, Bertolt Brecht, Vsevolod Meyerhold, sunt revăzute şi reevaluate prin prisma noilor ştiinţe cognitive. De asemenea, sunt investigate tehnicile unor creatori teatrali moderni precum Michael Chekov, Jacques Lecoq, Eugenio Barba, Robert Cohen sau David Zinder. Totodată, sunt vizitate diversele abordări ale practicii scenice contemporane la Anne Bogart şi Tina Landau, Viola Spolin sau Declan Donnellan. Corpul inteligent cuprinde şi o seamă de referinţe la practici şi idei legate de arta actorului propuse de iluştri regizori români precum David Esrig, Radu Penciulescu, Mihai Măniuţiu sau Andrei Şerban. În acelaşi timp, sunt evocate o serie de concepte extrase din cercetările teoreticianului George Banu, pentru a pune în discuţie o reconsiderare a metodelor pedagogiei actorului în secolul XXI. Bibliografia abundentă ce stă la baza acestui studiu al lui Filip Odangiu recomandă lucrarea ca pe o cercetare exigentă asupra artei interpretative teatrale, artă faţă de care – astăzi şi aici – profesorul de actorie se simte responsabil încă din momentul admiterii în facultate a tinerilor ce urmează să fie actorii de mâine.
Principala preocupare a lui Filip Odangiu în volumul Corpul inteligent pare să fie aceea de a propune o regândire a pedagogiei autohtone a actorului care are nevoie, afirmă autorul, „să-şi reconsidere obiectivele, conţinuturile şi responsabilităţile“. Astfel, sunt aduse în discuţie o serie de idei ale didacticii moderne, precum şi o serie de descoperiri ale neuroştiinţelor care ar permite reorganizarea pregătirii actorului. De menţionat este faptul că, deşi riguros documentată şi structurată, cartea lui Filip Odangiu emană o sensibilitate aparte, vigilenţă, dar şi delicateţe faţă de studentul la actorie, faţă de omul din laborator. „Profesorul de actorie poate să sporească prezenţa studentului-actor, după cum poate să o şi inhibe. Important este ca acţiunea pedagogică să rămână discretă, să-i lase studentului suficient spaţiu pentru a se simţi liber, chiar dacă aceasta presupune şi păstrarea unei zone de risc“, declară autorul.
Acesta este şi teritoriul în care mă întâlnesc cu profesorul meu. Dacă înlocuim în citatul de mai sus cuvântul „profesor“ cu „regizor“ şi cuvântul „student“ cu „actor“, punem în evidenţă ceea ce poate defini un regizor în toată regula: un „facilitator“ de creaţie, responsabil de a provoca şi de a conduce un grup de actori, adică opusul regizorului care oferă răspunsuri şi soluţii. Filip Odangiu se referă şi la antipodul acestui „facilitator“-coordonator şi anume la Maestru, cel care propăvăduieşte certitudini. Analiza extinsă şi solid documentată a căilor posibile de lucru cu actorul constituie unul dintre motivele importante pentru care consider că orice tânăr profesor de arta actoriei ar trebui să parcurgă această carte. Mergând mai departe, cred că orice tânăr regizor care nu se simte bine în poziţia de „atoateştiutor“ şi care este pasionat de modurile cum „funcţionează“ actorul, precum şi de munca în echipă, poate deschide cu încredere volumul Corpul inteligent. Totodată, volumul Praxis. Exerciţiul strategic oferă practicii regizorale numeroase puncte de sprijin şi soluţii concrete de folosit în cele mai diferite situaţii.
Este, în primul rând, o carte utilă căreia i s-a simţit lipsa pe piaţa românească. Venit în continuarea volumului Corp inteligent, Praxis este „un ghid preţios pentru oricine doreşte să se iniţieze în dificila artă interpretativă teatrală“, afirmă regizorul Mihai Măniuţiu, fapt pe care îl susţin, întrucât întreaga mea cercetare pentru realizarea lucrării de licenţă a fost bazată pe acest volum. Cartea este o „culegere de exerciţii şi jocuri teatrale“ ce provin din multiple surse, de la Jacques Lecoq şi Viola Spolin, la Anne Bogart şi David Zinder etc. şi conturează o veritabilă metodă de actorie.
În cadrul primei etape din cercetarea mea de licenţă, care avea drept centru de greutate studiul actorului, am apelat la o serie de exerciţii din Praxis, ceea ce m-a făcut să conştientizez că actorul are întotdeauna nevoie de resuscitarea şi de permanentul antrenament al imaginaţiei. Recomand tuturor regizorilor tineri să revină, în munca lor, la exerciţiile şi „jocurile“ din facultate. Aceasta, pe de-o parte, poate să reactiveze latenţele creatoare în cazul unei trupe rutinate şi, pe de altă parte, poate constitui un liant în cazul unui grup de actori unde există probleme de comunicare sau energii neprielnice lucrului. Prin exerciţiile desprinse din cartea lui Filip Odangiu am putut urmări la actori timpul de reacţie la un stimul exterior, implicarea energetică, nivelul de atenţie, coordonarea cu ritmul şi cu energia partenerului, rezistenţa fizică în coordonare cu expresia vocală, construirea încrederii în partener, atenţia la partener – instituirea dialogului improvizaţional al „ofertelor“ şi „contra-ofertelor“ în cadrul unei scene.
Despre Praxis. Exerciţiu strategic, actorul Hatházi András declară că e o carte ce nu poate fi ocolită în antrenamentul actorului. În fapt, acest „manual“ poate constitui un ghid practic foarte util regizorilor tineri care doresc să-şi cunoască actorii, nemulţumiţi cu o simplă şi obedientă execuţie a indicaţiilor.
A reevalua, în mod constant, definiţiile şi rolurile pedagogului, ale actorului, ale regizorului şi ale dramaturgului se dovedeşte un exerciţiu obligatoriu menţinerii stării de „sănătate“ a creaţiei, acesta pare să fie mesajul şi imboldul principal pe care ţi-l dau cele două volume semnate de Filip Odangiu. Deseori, la cursuri, pedagogul Filip Odangiu le aminteşte studenţilor că nu urmăreşte să formeze actori, ci mai degrabă Artişti. În practica sa cu studenţii, Filip Odangiu îi provoacă adesea să se exprime şi prin alte forme artistice pentru a asigura complexitate pregătirii actoriceşti: studenţii realizează scenografiile examenelor-spectacol, performează în cadrul unor happening-uri în care îşi explorează valenţe artistice diferite (scriitură, pictură/desen/grafică, cântat la instrument sau voce, dans etc.), conduc ei înşişi workshop-uri, regizează etc. Colaborarea pedagogică dintre Filip Odangiu şi Sinkó Ferenc, actor la Teatrul Maghiar de Stat şi coregraf, le deschide studenţilor o perspectivă largă asupra unor direcţii contemporane din artele performative. Practicarea constantă a comentării/analizei operelor teatrale, plastice, muzicale etc. îi stimulează pe studenţi la o muncă intelectuală, la un continuu exerciţiu de imaginaţie.
Altfel spus, profesorul îşi propune să participe la dezvoltarea creatorului din actor, avertizându-şi discipolii asupra pericolului de a deveni simpli executanţi sau imitatori ai indicaţiilor regizorale. Iată ceea ce Filip Odangiu numeşte „pedagogia laterală“. Înaintarea în dublu sens. Pe de o parte, dezvoltarea aptitudinilor actoriceşti, pe de altă parte dezvoltarea şi definirea personalităţii ca Artist, modelarea unei atitudini prin care actorul să se constituie ca partener real de dialog cu regizorul, dar şi cu ceilalţi creatori, indiferent de mediul artistic în care se exprimă.