Liana-Tereza Biriş, Sora Maria Tereza din Congregaţia Maicii Domnului. O viaţă – sfânt legământ împlinit, Editura „Viaţa Creştină“, 2015
Nu mi-a fost dat să citesc prea multe cărţi închinate vieţii călugărilor şi călugăriţelor, tuturor persoanelor dedicate Mântuitorului sau Mamei Sale.
De data aceasta, am primit de la Blaj o carte rară, frumos scrisă şi frumos tipărită de Liana-Tereza Biriş, fiica regretatului poet şi preot Radu Brateş. Tot ea a publicat, în ultimul deceniu, mai multe volume cu texte inedite ale tatălui său, ca şi o seamă de documente de arhivă, inclusiv cele de la C.N.S.A.S., de urmărire şi persecuţie mizerabilă până la sfârşitul vieţii sale.
În acelaşi stil, sensibil şi obiectiv, se ocupă, de data asta, de viaţa mătuşii sale, după mamă, sora Maria Tereza, o iniţiativă explicată şi argumentată în acest fel: „Cel puţin două sunt evenimentele care m-au motivat în alcătuirea acestei evocări al cărei subiect este Sora Maria Tereza, cu numele civil Cheşcheş Elisabeta şi anume: anul 2015 a fost declarat de către Papa Francisc drept Anul mondial al Vieţii Consacrate, iar Sora Maria Tereza face parte din numărul mare al călugăriţelor greco-catolice române care şi-au dedicat întreaga existenţă vieţii consacrate din mănăstire. Alături de acestea, Sora Maria Tereza a aparţinut Congregaţiei Maicii Domnului, prima mănăstire de călugăriţe greco-catolice, înfiinţată la Blaj, din iniţiativa Mitropolitului Dr. Vasile Suciu, la 2 februarie 1921. Acum, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea Sorei Maria Tereza, mătuşa mea, la 01.05. 2015, încerc să ofer prin această evocare modestul meu omagiu pentru viaţa ei închinată iubirii faţă de Isus Cristos, pentru păstrarea neclintită a legământului faţă de credinţa greco-catolică, pentru jertfa ei şi a celorlalte membre ale Congregaţiei Maicii Domnului din Blaj, jertfă acceptată cu curaj şi smerenie pe tot parcursul prigoanei comuniste, cea care a dus la desfiinţarea cu brutalitate a cultului greco-catolic din România în 1948, repus în drepturi abia după 1989.“
Pe bună dreptate autoarea relevă importanţa înfiinţării Congregaţie Maicii Domnului din Blaj de către Dr. Vasile Suciu, numit de Nicolae Iorga „Vasile cel Mare“ sau „Mitropolitul Marii Uniri“. Este reprodus şi textul rostit la moartea Mitropolitului de studentul, pe atunci, Gheorghe I. Biriş (poetul Radu Brateş), într-un panegiric impresionant din care citez doar acest fragment: „Retras în umbră, în suferinţă şi virtute, îşi impregna tiparul în piatră şi arhitectură, pentru ca să-l bată lumina spre care râvnea. Şi, pentru ca să rămână mărturie vremilor ce vor veni şi generaţiilor ce se vor arăta pe aceste meleaguri, Mitropolitul Vasile Suciu a lucrat s-o îmbogăţească în interior, să-i lărgească graniţele ce-o cuprind, să-i amplifice liniile ce-i desemnează măsura, să-i înveşnicească virtutea misterioasă, pentru ca pământul să n-o poată acoperi şi vremea să nu-i epuizeze parfumul.“
Despre Congregaţie şi viaţa Sorei Maria Tereza aflăm date amănunţite, din diversele perioade de activitate, toate dovedind devotamentul dus până la sacrificiu al acestei ardelence, fiică de ţărani români, cu studii filosofice şi muzicale superioare, cu deprinderi medicale şi de altă natură practică, evidenţiate înainte de arestarea sa din 1950 (în aceeaşi perioadă cu toţi ierarhii Bisericii Române Unită cu Roma) în timpul închisorilor de la Ministerul de Interne, de la Jilava, Mislea sau Miercurea Ciuc ca şi după eliberarea din 1956, în viaţa civilă şi în cea consacrată de după 1989, până la stingerea sa, în 1999, la Cluj, unde-şi doarme somnul de veci, în cimitirul istoric Mănăştur.
Aproape jumătate din volum este alcătuit din Anexe, cu documente extrase din arhivele de la Alba Iulia, de la CNSAS, din arhiva mănăstirii Maicii Domnului şi a Corului Inimii Neprihănite din Cluj-Napoca. Multe şi impresionante sunt fotografiile personale, de grup şi de familie, care ne aduc în faţă chipul luminos şi eroic al Sorei Maria Tereza.
N-aş putea încheia aceste recomandări de lectură a unei cărţi deosebite fără a mai transcrie din paginile sale câteva mărturii de credinţă a doi dintre primii episcopi sacrificaţi în epoca tuturor nedreptăţilor:
„Vasile Aftenie, primul chemat la jertfă: Nu am nici neam, nici suflet, nici credinţă de vânzare.
Ioan Suciu: Bisericii Române Unite i-au lipsit până acuma frumuseţea martirajului şi a persecuţiei; i-au lipsit rănile Domnului. Fără de ele, lumina Bisericii noastre rămânea acoperită. Numai suferinţa ne va arăta lumii ceea ce suntem: fii şi apostoli ai adevăratei credinţe… Sub steagul Inimii Neprihănite a Mamei lui Isus, rămânem ce am fost, vom fi ceea ce suntem.“
Dumnezeu să-i odihnească pe toţi cei care ne-au dat o lecţie majoră de credinţă şi de viaţă! Printre ei, şi Sora Maria Tereza.