Sari la conținut
Autor: Daniel Sur
Apărut în nr. 281

Mahalaua, model de dezvoltare?

    Omenirea se apropie cu pasi repezi de momentul în care majoritatea populatiei va trai în zone urbane, se arata într-un raport al Programului Natiunilor Unite pentru asezarile umane (ONU-Habitat). Fenomenul urbanizarii nu este nou în istoria omenirii, însa amploarea pe care a luat-o aceasta migratie planetara este noua si îngrijoratoare pentru experti, deoarece multe dintre metropole sunt considerate nepregatite pentru a asigura o viata decenta locuitorilor lor. Potrivit estimarilor ONU, populatia urbana sporeste în fiecare zi cu 180.000 de oameni. Urbanizarea accelerata vizeaza în primul rând Africa si Asia. America de Nord si Europa sunt deja urbanizate în proportie de 70%-80% din totalul populatiei.
    Potrivit ONU-Habitat, în prezent, aproape un miliard dintre pamânteni îsi duc zilele înghesuiti în cartierele sarace de la periferia marilor orase, iar acest numar se va dubla în urmatorii 25 de ani.
    Sute de mii de oameni traiesc înghesuiti pe o suprafata incredibil de mica, în special tineri care nu mai tin cont de restrictiile legale sau de cutumele traditiei. Situatia cea mai dificila se regaseste în Africa, unde, potrivit unui raport al guvernului britanic, „mahalalele sunt pline de tineri someri, dezamagiti de situatia lor, astfel ca aceste orase sunt adevarate butoaie cu pulbere, ce pot declansa o explozie de instabilitate în regiune“.
    Cu toate aceste estimari alarmiste, exista si voci care vor sa foloseasca mahalaua ca model de dezvoltare a zonelor comerciale. „Permiteti sectorului informal sa preia zonele din centrul orasului, dupa ora 18“, cerea Jaime Lerner, fostul primar al orasului Curitiba din Brazilia. „Vom injecta astfel viata în oras„. Pentru ca o persoana din mahala se afla la intersectia mai multor servicii: de la vânzarile cu amanuntul, servicii de coafura cu un scaun sau baruri cu trei locuri, în care sunt expuse spre vânzare suporturi cu haine si lazi cu fructe.
    În acelasi raport al ONU din 2003, dincolo de teorii si estimari, exista si aspecte pozitive care au rezultat în urma cercetarilor de teren. Cercetatorii au vorbit cu oameni din cele mai sarace mahalale si au ajuns la o observatie: „orasele promoveaza cu succes noi forme de generare de venituri, iar serviciile prestate în zonele urbane sunt mult mai ieftine, ceea ce i-a determinat pe unii experti sa sugereze ca, de fapt, singura strategie realista de reducere a saraciei trebuie legata de mutarea populatiei în orase.“
    Secretul magiei oraselor supraaglomerate sta în faptul ca acestea sunt îmbunatatite în mod treptat si constant de catre rezidenti lor. Pentru ochiul unui planificator, aceste orase sunt haotice. Însa pentru un biolog sunt organice. Orasele suprapopulate sunt surprinzator de verzi. Locuitorii Mumbaiului, unul dintre orasele cele mai supraaglomerate, traiesc cu un minim de energie si materiale. Oamenii se deplaseaza pe jos, cu bicicleta, ricsa si, foarte rar, cu taxiul partajat. Nu toate mahalalele sunt eficiente. În favelasurile braziliene energia electrica este furata si, prin urmare, oamenii lasa luminile aprinse si pe timp de ziua. Dar reciclarea, în cele mai multe dintre mahalale, este literalmente un mod de viata. În Mahalaua Dharavi din Mumbai exista 400 unitati de reciclare si 30.000 de ragpickers (colectori de deseuri). Sase mii de tone de gunoaie sunt sortate în fiecare zi. În 2007, The Economist a raportat ca, în Vietnam si Mozambic, valuri de curatatori strâng gunoiul de pe strazile din Hanoi, la fel cum copiii mozambicani strâng gunoiul de pe principalele bulevarde. Fiecare oras din Asia si America Latina are o industrie bazata pe colectarea cutiilor din carton. S-a scris chiar si o carte pe aceasta tema: Scavengers World’s de Martin Medina, aparuta în anul 2007. Lagos, Nigeria, care poate fi considerat pe scara larga unul dintre cele mai haotice orase din lume, are o zi a mediului înconjurator, în ultima sâmbata a fiecarei luni. În ziua respectiva, între orele 7-10, nimeni nu se deplaseaza cu masina prin oras.
    Într-un articol din 1985, Peter Calthorpe, arhitect si urbanist, a facut o declaratie surprinzatoare legata de orasele borcan, pline de oameni: „Orasul este forma de habitat cea mai inofensiva pentru mediu. Fiecare locuitor al orasului foloseste o suprafata de teren mica, energie mai putina, apa mai putina  si produce mai putina poluare decât omologul sau din asezarile cu densitati mai mici“. „Green Manhattan“ a fost titlul articolului lui David Owe, aparut în 2004, în The New Yorker. „Prin modul în care s-a constituit“, scria el, „New Yorkul este cea mai verde comunitatea din Statele Unite si unul dintre cele mai verzi orase din lume… cheia pentru aceasta relativa atentie pentru mediul înconjurator o reprezinta compactitatea extrema a New York-ului. În Manhattan densitatea populatiei este de 800 de ori mai mare decât a întregii natiunii în ansamblul sau. Plasarea unui milion si jumatate de oameni pe câteva mile de insula reduce drastic posibilitatile de a fi risipitor.“ El a mai remarcat ca aceasta compactitate fortata îi obliga pe oameni sa traiasca în apartamentele cele mai eficiente energetic din lume.
    Densitatile urbane permit unei jumatati din omenire sa traiasca pe 2,8 la suta din suprafata pamântului. Demografii asteapta ca tarile în curs de dezvoltare sa concentreze 80 la suta din populatie în mediul urban si sa se alinieze tarilor dezvoltate. Daca acest lucru se va realiza pâna în 2050, 80 la suta din umanitate va ajunge sa poate trai doar pe 3 la suta din suprafata pamântului. Un efect imediat: va creste eficienta infrastructurii. Conform unui raport din 2004 al ONU: „concentrarea populatiei si a întreprinderilor în zonele urbane reduce semnificativ costul unitar al apei din apeducte, a canalizarii, a soselelor, a electricitatii, a colectarii gunoiului, transportului, serviciilor medicale si educatiei.“
    În cartea „Ultima Padure“ (2007), Mark London si Brian Kelly privesc criza junglei amazoniene dintr-o perspectiva noua. Ei sugereaza ca prin înfiintarea orasului Manaus din nordul Braziliei de nord s-a gasit raspunsul la întrebarea „cum pot fi oprire defrisarile din padurile amazoniene“: oferindu-le oamenilor locuri de munca decente. O suta de mii de oameni câstiga suficient cât sa-si asigure o locuinta, telefoane mobile, televizoare si securitate. Altfel ar fi defrisat jungla din jurul Manausului.
    Unii ecologisti sunt deja adeptii zonelor compacte urbane. Noi norme pot fi folosite pentru a permite oamenilor din mahalale sa traiasca si sa lucreze mai aproape unii de altii. Prin impozite se poate reduce utilizarea autoturismului. Politicile favorabile si locuintele sociale care sa le fie oferite familiilor din suburbii ar putea avea ca efect chiar reducerea costului ridicat de trai în centrul orasului.
    În cele din urma, cel mai important atu al orasului ramâne infrastructura. Cum ar trebui regândita infrastructura ca orasul sa ramâna verde? Aceasta va arata cu siguranta ca noile sisteme de tranzit în masa construite în China si se va baza pe calea ferata de mare viteza. Toate astea ar trebui sa fie alimentate de la micro-retelele inteligente sustinute de generatoare locale sau de sistemul de distributie a energiei electrice. Noua generatie de mici de reactoare nucleare modulare, în curs de dezvoltare în SUA si în alte parti, care pot oferi mai putin de 125 de megawati si pot fi construite offsite, ar putea avea un rol important.
    Desigur, orasele care cresc cu repeziciune sunt departe de a fi fara cusur. În ele se concentreaza criminalitatea, poluarea, bolile si injustitia la fel de mult ca si afacerile, inovarea, educatia si divertismentul. Cutremurul recent din Haiti demonstreaza pericolul pe care îl reprezinta cladirile din mahala. Dar acestea sunt în ansamblu un bun net pentru cei care se muta în ele, pentru ca orasele ofera mai mult decât locuri de munca. Orasele sunt într-o continua transformare: în mahalale, precum si în cladirile turn de birouri, progresul este strâns legat de zona metropolitana si compozitul lor cosmopolit: multicultural si multirasiale. În urmatoarea jumatate de secol, un mare numar de oameni vor începe sa urce pe scara energiei: de la încalzitul cu lemne de foc sau balegar la încalzirea centrala, de la lampa de petrol, la conectare la reteaua electrica. De asemenea vor evolua pe scara alimentara: de la fermele de subzistenta la bursa de marfuri de pe o piata globala.
    În aceste conditii, viata în zona rurala nu prea mai are nici un viitor, cu exceptia cazului în care schimbarile climatice catastrofale ne vor conduce înapoi la ea. Pentru noi, mahalaua verde este viitorul.