Pro memoria
În numele respectului pe care îl datoram unei mari personalitati centenare, pentru a vorbi, a citi, a afla cine a fost Ion Dumitrescu, este nevoie de multe cai de pregatire. Mai cu seama, trebuie stiut ca omul si artistul au existat într-o epoca grea, într-un timp care, nu numai pentru România, a însemnat depasirea unor mari încercari. Suficient sa spunem ca, asemenea contemporanilor sai, Ion Dumitrescu a traversat desfasurarea celor doua Razboaie Mondiale din secolul trecut. Primul în anii foarte tineri, cel de-al doilea la momentul când pasea spre intrarea în maturitate. Sa adaugam oare ce a urmat, cele cinci decenii de oprimare politica, de dictatura care, din orice parte ar veni, are acelasi continut al lipsirii de libertate, simpla, concreta sau spirituala?
Reperele cunoasterii Maestrului nu sunt altele privind fiinta sufleteasca a unui artist care a descoperit viata în mijlocul minunilor naturii ce înconjura locurile natale vâlcene si a parasit viata privind cu nostalgica iubire spre oaza de frumos a Gradinii Botanice, bucurându-se întotdeauna de darul florilor primaverii si cântecul pasarilor. Mereu s-a uitat în jurul sau, la icoane, la oameni, la natura, hranindu-se cu ce ar trebui sa reprezinte fapta buna si speranta în vesnica ei întrupare. Într-o convorbire cu fiica Maestrului, distinsa muziciana Ilinca Dumitrescu, am înteles care a fost calea urmata, o viata, de Ion Dumitrescu“, …cu spiritul sau religios, cu ideile si cultura pe care le dobândise la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea. Pâna la urma, de aici vin niste trasaturi foarte adânci, nationale, românesti, o gândire religioasa, nu numai ortodoxa, ci de credinta în Dumnezeu si de iubire fata de semeni. Era un om care cunostea atâtea, putea sa daruiasca si celorlalti“. De aici a venit si dorinta de a se afla locuit de muzica, de a primi darul artei înaintasilor si de a fauri el însusi asemenea daruri pentru urmasi.
Nu întotdeauna viata se leaga de creatia artistului cu asemenea temeinicie. A face din propria existenta o astfel de împlinire nu este ceva foarte lesne de realizat, tine de credinta în Dumnezeu, profund si temeinic înteleasa din anii tineri, la Seminarul Teologic, dar si de buna întocmire morala prin educatia parinteasca si fire, ceea ce se recunoaste cu prisosinta în destinul artistului despre care se vorbeste în acest an ce îi omagiaza Centenarul intrarii în viata. La sosirea sa în lumea aceasta au existat, neîndoios, simbolicele ursitoare, capabile a-i darui acele însusiri ce au facut din el un om deosebit ca spirit, inteligenta si sensibilitate. Cine i-a fost aproape, mult timp sau pentru o clipa, a înteles ca avea sansa de a se învecina cu un om ale carui trasaturi erau inconfundabile sufleteste si puternic personale artistic, dorindu-si sa îmbine firele tainice ale unui destin în care se interconditioneaza vocatia, darurile si sentimentul datoriei. Sunt trasaturi complexe, prin care descoperim în Ion Dumitrescu pe compozitor, pe profesor, pe omul de teatru creator de muzica al marelui repertoriu dramaturgic al Nationalului bucurestean, dar si conducator de breasla asumându-si raspunderea vietii componistice si muzicale românesti. Nu în cele din urma, sufletul cald si jocul mintii ne sunt revelate de condeierul Ion Dumitrescu, asa cum a asternut gândurile sale în studii, articole, pagini memorialistice. Pretutindeni exista însa o vibratie de consecventa – iubirea pentru tara, pentru neamul din care s-a ridicat, pentru muzica maiestrita a artistului popular sau a celor care au fondat arhitectura scolii noastre componistice. Sa nu uitam ca a condus aproape un sfert de veac destinele Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România.
Ion Dumitrescu, un posibil model
Poate Ion Dumitrescu sa constituie un model pentru cei care au venit dupa el? Nu este vorba de eventualii adversari sau neprieteni ai perioadei luptei sale în favoarea culturii si bunastarii artistilor nostri. Ma gândesc la cei mult mai tineri, care au datoria de a privi în urma, cautând un posibil model. Daca ar afla, ar citi, ar vorbi despre Ion Dumitrescu, dupa ce au parcurs multe cai de pregatire: poate.
Componistica nationala îi datoreaza o cale, un mod si un model de a realiza sinteza necesara, în secolul trecut, între cultura muzicala europeana si impulsul creatorului muzical popular din cele mai stravechi timpuri. Din aceasta perspectiva, observam soliditatea gândirii în parametrii limbajului muzical traditional si preluarea, în acest spatiu estetic, a structurilor folclorice. Ca si contemporanii sai, compozitori de orientari valorice asemanatoare, se alcatuieste astfel o gândire creatoare lasata mostenire urmasilor. Sub arcada unei asemenea conceptii, ce ne dezvaluie o reala si elevata personalitate, se afla la temelia realizarilor sale creatoare organicitatea permanent manifesta a asimilarii structurilor modale, ca si investigarea arhetipurilor diversitatii de configurare a ritmului popular românesc.
Este interesant destinul creatorului Ion Dumitrescu, altfel decât al multor contemporani. Putem caracteriza preocuparile sale de creatie drept o abordare concentrata si intensiva a proiectelor, din care se va ivi o opera muzicala puternica, vie, originala si rezistenta la eroziunea timpului. Elocventa artistica a realizarilor sale pare sa urmeze un traseu cu subiecte dinainte gândite. Nu este obisnuit astfel ca traseul unui compozitor sa parcurga abordari de genuri în care cuvântul sau de muzician sa se situeze definitiv în conturarea unui gen asupra caruia nu mai revine. Suficient ca sa urmarim genurile orchestrale, cu cele trei suite de facturi deosebite, cu „Preludiul simfonic“, un mare semn de captare a publicului, însa fara a fi urmat de vreo alta sectiune. O lucrare de structura speciala, cum este „Simfonietta“, reprezinta o concluzie a drumului componistic sau o unica partitura din genul simfoniei. Poate dialogul între doua ipostaze muzicale, drumul de la „Cvartetul de coarde nr. 1“, translat în forma orchestrala a „Concertului pentru orchestra de coarde“, ar suscita cautari ce duc spre doua rezolvari. În fine, în penumbra spectacolului teatral si filmic, muzica de teatru si coloana sonora dezvaluie inedite preocupari. Prin muzica sa, Ion Dumitrescu impune, în mod distinct si definitiv, autenticitatea stilistica, adevarul inspiratiei, logica formei, care trebuie sa manifeste întâietatea gândirii sale creatoare asupra dimensiunilor exterioare, cantitative, formale ale operei. Opusurile sale, realizate cu o migala greu de egalat, nu au primit cale libera din partea autorului decât într-un numar relativ restrâns. Acestea s-au încris însa în repertoriul vietii de concert, în programe radiofonice si de televiziune, cu prestanta unor demonstratii fara echivoc. Mari ansambluri camerale si simfonice, importanti dirijori români si straini, de la George Enescu, Mihail Jora, George Georgescu, Alfred Alessandrescu, Theodor Rogalski, la Constantin Silvestri, Iosif Conta, de la Leopold Stokowski, Hans Swarowsky, Pietro Argento, la Michel Plasson, Jean-Paul Kreder sau György Lehel, pâna la muzicieni de actualitate, fie Cristian Mandeal, Horia Andreescu sau artisti ai baghetei de ultima generatie, sunt nume care au oferit publicului viziuni proprii ale partiturilor Maestrului.
Dintre marile sale realizari, Theodor Grigoriu evoca una anume: „Om providential, într-o lunga epoca de restriste, în care valorile spiritului românesc erau asaltate din toate partile, pentru a fi risipite si aruncate în neant, Maestrul Ion Dumitrescu, prin vointa si dârzenia sa, dar si printr-un farmec si o carisma pe care i le-a daruit Dumnezeu ca sa lupte cu Satan, a imaginat o reduta inexpugnabila, o reduta fara metereze vizibile, dar mai tari decât granitul, o reduta a Muzicii si a spiritului creator românesc: Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România.“
Prima editie a Festivalului „George Enescu“
Ideea perpetuarii mostenirii enesciene a fost promovata imediat dupa disparitia marelui artist, în luna mai 1955. Consfatuirea guvernamentala a avut ca scop organizarea unei manifestari special închinate memoriei sale, act de importanta culturala majora, extrem de util si pentru consolidarea imaginii României pe plan international. La consfatuire au participat, în afara oficialitatilor, si muzicienii George Georgescu, Ion Dumitrescu, Paul Constantinescu, Ioan D. Chirescu, Gheorghe Dumitrescu, Sabin Dragoi, Tiberiu Brediceanu, Alfred Mendelsohn, George Breazul, Iosif Prunner. Timp de trei ani, cât au durat pregatirile complexe, acestea au fost conduse cu deosebita precautie, pentru a se ajunge la împlinirea ideii initiale, într-un context politic si financiar dificil pentru România. Gongul inaugural – 5 septembrie 1958 – marca un succes important al culturii muzicale românesti în context international, tara noastra aliniindu-se astfel la traditia marilor festivaluri europene. În primele doua editii, Ion Dumitrescu a fost membru al Comitetului National de Organizare si membru al juriului Concursului de vioara. Apoi, pentru editiile din 1964, 1967, 1970, 1973, 1976, Ion Dumitrescu a condus manifestarile, fiind numit presedintele Comitetului National de Organizare a Festivalului International „George Enescu“.
Uitarea nu este un sfetnic bun…
…caci drumul înainte are nevoie de sprijinul celor care nu au fost degeaba luminati, în viata, de Muzica. Iata scopul acestor rânduri dedicate amintirii Maestrului, pentru a fi mai aproape de cel ales printre alesii culturii si spiritualitatii românesti. În 20 si 21 iunie a.c., Academia Româna, prin Sectia de Arte, Arhitectura si Audiovizual, a realizat Simpozionul omagial „Centenar Ion Dumitrescu“ (1913-1996). Evenimentul, gazduit de cea mai înalta institutie de cultura a României, a fost organizat, pâna în cele mai fine detalii, de catre binecunoscuta artista Ilinca Dumitrescu, fiica marelui compozitor. Cu generozitate, fara a ocoli niciun efort, domnia sa a invitat personalitati ale vietii culturale din tara si strainatate, prevazând, prin programul celor doua zile, o derulare complexa a luarilor de cuvânt, în scopul sublinierii celor mai interesante aspecte ale vietii si activitatii maestrului omagiat, creatorul arhitecturii moderne a Uniunii Compozitorilor Români, personalitate de anvergura nationala si internationala a culturii românesti, un clasic al muzicii noastre, ION DUMITRESCU – compozitor, profesor, muzicolog, dirijor, scriitor, membru corespondent al Institutului Frantei – Académie des Beaux-Arts si al Academiei Tiberina din Roma, vicepresedinte al juriului Concursului de vioara „Marguerite Long-Jacques Thibaud“ – Paris etc. O astfel de panoramare va fi cuprinsa în paginile unui volum aniversar, proiectat sa apara cât de curând.
Lucrarile simpozionului au fost deschise de catre academicianul Razvan Theodorescu, presedinte al Sectiei de Arte, Arhitectura si Audiovizual. Au participat prof. univ. dr. Octavian Lazar Cosma, membru corespondent al Academiei Române („Ion Dumitrescu – personalitate proteica“), muzicologul dr. Vasile Tomescu („Ion Dumitrescu – o emblema a spiritualitatii noastre“), prof. univ. dr. Viorel Cosma („Ion Dumitrescu – omul si artistul, în memoria timpului“), prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, presedintele Uniunii Criticilor Muzicali din România „Mihail Jora“ („Românul Ion Dumitrescu“), scriitorul si ambasadorul Ion Brad („Non multa sed multum“), acad. Mircea Petrescu („În apropierea domnului profesor Ion Dumitrescu“), compozitorul dr. Serban Nichifor („«Cvartetul de Coarde» de Ion Dumitrescu, o capodopera a muzicii românesti“), dirijorul Mihail Stefanescu, director al Filarmonicii „Ion Dumitrescu“ din Râmnicu Vâlcea („Ion Dumitrescu – patronul spiritual al Filarmonicii vâlcene“), muzicologul dr. Ruth Guttman Ben-Zvi, Israel („Un om de omenie în vremuri neomenoase“), istoricul prof. univ. dr. Pavel Tugui („Maestrul Ion Dumitrescu si viata muzicala româneasca în deceniul sase“), compozitorul, dirijorul si profesorul Sabin Pautza (SUA) („Maestrul Ion Dumitrescu, model si mentor al multor generatii“), compozitorul si muzicologul Doru Popovici („Ion Dumitrescu – tulburator scriitor stilist“), compozitorul Theodor Grigoriu („Un incomparabil efort de cultura al muzicii din România“), prof. univ. dr. Titus Vîjeu („Sunet si imagine, fonofotograma ideala – Ion Dumitrescu si muzica de film“), muzicologul Florian Lungu („Muzicianul boier de vita veche“), prof. dr. Alexandru I. Badulescu, director onorific al Muzeului Memorial „Paul Constantinescu“ din Ploiesti („Afinitati elective: Paul Constantinescu – Ion Dumitrescu“), compozitoarea prof. univ. dr. Carmen Petra-Basacopol („Câteva cuvinte…“), dirijorul si profesorul Octav Calleya, Spania („Ion Dumitrescu – maestru si ghid pentru multe generatii“), prof. Augustina-Sanda Constantinescu, director al Bibliotecii Judetene „Antim Ivireanul“ din Râmnicu Vâlcea („Ion Dumitrescu în memoria afectiva a vâlcenilor“), muzicologul prof. univ. dr. Alexandru Leahu („Poetica armoniei“), scriitorul Costin Tuchila („Ion Dumitrescu, omul si epoca“), scriitoarea Pusa Roth („Ion Dumitrescu – o personalitate plurivalenta a culturii române“), autorii monografiei dedicate Maestrului aniversat, muzicolog dr. Ozana Kalmuski-Zarea, director adjunct artistic al Filarmonicii „Mihail Jora“ din Bacau („Creatia compozitorului Ion Dumitrescu în viziunea dirijorala a lui Emanuel Elenescu“), muzicolog dr. Sanda Hârlav-Maistorovici („Paul Constantinescu – Ion Dumitrescu, o prietenie în scrisori si portrete“), muzicologul prof. univ. dr. Vasile Vasile („Filiatia intelectuala George Breazul – Ion Dumitrescu“), scriitorul si istoricul Valeriu Râpeanu („Ion Dumitrescu în lumea muzicii si dincolo de lumea muzicii“), muzicolog dr. Laura Manolache („Doi maestri: Theodor Rogalski si Ion Dumitrescu“), prof. univ. dr. Gabriela Munteanu („120 Solfegii de Ion Dumitrescu si «valoarea adaugata»“), prof. univ. dr. Lavinia Tomulescu-Coman, pianista si muzicolog („L-am cunoscut pe maestrul Ion Dumitrescu“), compozitoarea, pianista si dirijoarea conf. univ. dr. Iulia Cibisescu-Duran, Academia de Muzica „Gheorghe Dima“, Cluj-Napoca („Suita a III-a pentru orchestra de Ion Dumitrescu“), prof. dr. Gheorghe Deaconu, director al Editurii „Mesterul Manole“ din Râmnicu Vâlcea („Tânarul Ion Dumitrescu si climatul muzical al Râmnicului interbelic“), muzicologul Mircea Stefanescu („Ion Dumitrescu – compozitor autentic si ctitor de viata muzicala“), muzicologul Petre Codreanu („Muzicieni ilustri la Ateneul Român: Ion Dumitrescu“), dr. Camelia Pavlenco, soprana si pianista („Feed-back cultural în creatia de lied a lui Ion Dumitrescu“), preot prof. dr. Marin Velea („La o suta de ani de la nasterea compozitorului, profesorului, muzicologului, dirijorului si scriitorului Ion Dumitrescu“). De-a lungul celor doua zile de simpozion, moderatorul evenimentului a fost dr. Ilinca Dumitrescu.
Voi cita din nou, dintre gândurile exprimate de catre participanti, câteva din frazele dedicate Maestrului de catre unul dintre cei mai apropiati muzicieni care i-au ramas credinciosi de-a lungul vietii – compozitorul Theodor Grigoriu:
„Daruindu-se noua, Ion Dumitrescu ne-a lasat virtutile expresive ale melosului românesc ca putini dintre noi, dar si pe cele de strana… Din cele doua modalitati de a cânta razbate puterea noastra de a dainui în acest spatiu românesc, pe care Maestrul Ion Dumitrescu l-a celebrat cu o iubire constanta si profunda, fara nicio umbra a altor ispite.“