Maestrul de aikido

Tan Twan Eng, Darul ploii, traducere din engleza si note de Madalina Serban, Colectia „Fiction Connection”, coordonator Magdalena Marculescu, Editura Trei, 2009, 640 pag.

O rama sumbra
„Darul ploii“ a impus in 2008 un tânar prozator – Tan Twan Eng propulsându-l pe lista de nominalizari pentru Booker Prize, fapt ce echivaleaza cu o consacrare: roman masiv, de peste 600 de pagini, unul dintre cele mai frumoase si mai dense traduse la noi in ultimii ani, complex si profund prin lumea infatisata, fermecator prin fluiditate epica si prin personaje, probând har de mare povestitor.
Tan Twang Eng s-a nascut la Penang, a crescut in mai multe locuri din Malaesia, a studiat dreptul la Londra si a profesat avocatura la o prestigioasa firma din Kuala Lumpur, a scris si a calatorit in Africa, stabilit la Cape Cod lucreaza la al doilea roman. Impreuna cu Tash Aw a adus pe hartile fictiunii o tara misterioasa, Malaesia, plina de culoarea pe care o dau interferentele etnice si culturale.
Scriitorul recicleaza doua conventii, una a inramarii si alta a confesiunii la persoana I: un domn distins, trecut de 70 de ani, Philip Hutton, traitor toata viata in Penang, in casa unde se nascuse, se trezeste cu un oaspete necunoscut – o japoneza de vârsta lui, venita sa afle tot ce-i poate spune despre Endo-san, maestrul sau de aikido, in vremea adolescentei ce a coincis cu anii celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Rama cuprinde povestea de suprafata – intâlnirea celor doi septuagenari, care au in comun pasiunea pentru aikido insuflata de acelasi maestru, pe care l-au iubit toata viata amândoi si care le-a hotarât destinele. Philip Hutton rememoreaza intâmplari petrecute in urma cu jumatate de secol in fata femeii aduse aici in mod straniu de o scrisoare ce a ratatcit intre tari si orase cam tot atâta timp.
Cei doi isi reunesc singuratatile, povestirea devine calea prin care japoneza Michiko isi potoleste dorul de-o viata, iar Philip Hutton isi leapada povara comprimata in sine de atâtea decenii. Ea are nevoie sa asculte ultima poveste inaintea sfârsitului, el are nevoie sa se elibereze de prea multe vinovatii, singurul ramas in viata din toata familia ca sa depuna marturie despre cele petrecute.
… cu istorii mirobolante
Confesiunea lui Philip Hutton cuprinde povestea unei adolescente iesite din comun, saga unei familii si drama celor prinsi in vârtejul razboiului: presiunea produsa de invadarea Chinei de catre japonezi, intrarea Angliei in lupta, atacarea Penang-ului si cucerirea lui de catre japonezi, ocupatia si luptele de gherila, tradari si complicitati, fidelitati si dusmanii, toate compun fundalul istoric al cartii.
Prim-planul narativ il ocupa un splendid Bildungsroman: formarea unui tânar prins intre doua lumi, fiul unui englez bogat, proprietarul unei mari companii, si al unei chinezoaice indraznete care a sfidat prejudecati si vointa propriei familii. Copil, se simte strain de cei doi frati mai mari si de sora, toti din prima casatorie a tatalui. Refugiul il ofera marea si o insula apropiata de proprietatea familiei.
Drama lui Philip Hutton este cea a identitatii. Europenii il percep chinez, chinezii vad ca seamana mai mult cu „diavolii straini“, il resping si unii si altii, conditia de metis (pentru care traducatoarea a folosit cuvântul românesc cu tenta peiorativa „corcitura“) produce o insuportabila alienare. Asa ca aparitia unui strain venit sa locuiasca pe insula cu acordul tatalui sau ii schimba viata, prin initierea in aikido.
Mai multe romane se impletesc ori se despletesc in destinul tânarului Philip Hutton prin fire epice mereu incordate intr-un suspans magistral: romanul coloniei britanice si cel al lumii chineze, romanul invaziei japoneze si al ocupatiei, simultan cu rezistenta chineza si razboiul din umbra purtat de britanici, romanul vârstelor opuse (senectute si adolescenta) si al aliantelor stranii, ca si binecunoscuta confruntare Orient si Occident.
„Darul ploii“ apartine atât unei traditii, construita de Joseph Conrad, Somerset Maugham, Graham Greene si J.G. Ballard, cât si actualitatii ori chiar unei mode lansate in ultimii ani prin câteva titluri cu mare succes de public – „Fabrica de matase“ de Tash Aw, „Profesoara de pian“ de Janice Y. K. Lee, „Pictorita din Shanghai“ de Jennifer Cody Epstein (traduse la noi prompt in colectia „Raftul Denisei“, Editura Humanitas fiction). In mod uimitor, un scriitor reuseste sa le reuneasca in romanul sau de debut.
Initierea in aikido…
Miezul unic al romanului il formeaza initierea intr-o arta martiala, mai curând disciplina sau filosofie acceptata ca modelare deplina – a spiritului, a trupului, a sufletului. Legatura dintre maestru si ucenic se invaluie in ambiguitate, implica iubire si datorie, imposibil de inteles in esenta lor de gândirea europeana. Initierea pare calea profitabila de a atinge echilibrul si armonia intre doua fiinte sortite intâlnirii de-a lungul mai multor existente.
Temele romanului initiatic il definesc si singularizeaza pe Tan Twan Eng: destinul inteles ca balans intre predestinare si alegere, prezicerea ce antreneaza acceptare si impotrivire si mai ales tema reincarnarii, prin sufletele pereche traversând vietile inlantuite, iluminarea numita satori ca experienta ce leaga intre ele fragmentele eului risipite in vieti diferite. Si aici „Darul ploii“ ofera episoadele cele mai frumoase dintr-o serie imensa de opere care ne-au familiarizat cu traditia orientala.
Primul episod cheie este cel al primei intâlniri: Philip Hutton si Hayato Endo au o iubire comuna, marea. Adolescentul aude cu surprindere in vorbele omului matur sentimentele proprii, pe care nu le exprimase niciodata. A doua pasiune o reprezinta aikido, arta putin cunoscuta atunci, in forma originara – aikijutsu, practicata in Japonia, pe care Endo-san, ca sensei i-o transmite ucenicului sau. Si se vor succeda alte si alte episoade ce ii leaga tot mai strâns.
Sensei se dovedeste spion japonez, cu rol decisiv in planurile de cucerire, iar secretele pe care adolescentul i le-a impartasit despre diferite locuri de pe insula capata alt sens, dupa ce Endo-san le-a folosit eficient: tradari ce il stigmatizeaza in ochii tuturor, mai dureros in ochii sai. Initierea transformata in manipulare si tradare, iar la rândul ei devenita mijloc pentru un act superior, ce transcende prezentul si tine de metempsihoza.
In aceasta parte a povestii se vede ambitia imensa a tânarului scriitor, pentru ca aminteste de schema epica din capodopera lui Yukio Mishima, tetralogia „Marea fertilitatii“ (din care a aparut la noi primul volum, „Zapada de primavara“, traducere de Angela Hondru, Editura Humanitas fiction): Honda isi regaseste prietenul Kiyoaki disparut in plina splendoare a tineretii, in urmatoarele trei reincarnari, cei doi traverseaza epocile de mari schimbari din istoria Japoniei, sfâsiata intre modernizare si traditie.
… si arta istorisirii
Se povesteste mult in „Darul ploii“, aproape toate personajele au tentatia confesiunii sau a naratiunii exemplare. Toti povestesc: britanici si chinezi, cei doi japonezi practicanti de aikijutsu, Endo si Tanaka, iar apoi Michiko. Un mic inventar al istorisirilor ne arata ca Tan Twan Eng are o imaginatie bogata, grefata pe o cultura veche si plina de subtilitate si rafinament.
Noel Hutton ii povesteste mezinului sau despre momentele de intimitate petrecute pe râu cu sotia lui chinezoaica, singurele in care se desprindeau de cele doua comunitati care nu le acceptau casatoria, ca si despre feeria licuricilor din noaptea in care a fost conceput. Toate lucrurile vazute ori nevazute au o poveste: arborele de casuarina plantat la nasterea lui Philip, arborele de plumeria ce isi raspândeste mireasma mult dupa ce a fost taiat ca o epifanie stranie, numele sau Arminius si strada Armeneasca din Penang. Elemente ce tin de civilizatia si istoria Japoniei ii devin familiare lui Philip prin istorii spuse de Endo-san, de la portile templelor la uneltele scrisului ori la katana, sabiile pereche.
Dar cele mai frumoase povesti le aude Philip de la bunicul chinez descoperit foarte târziu: poveste fascinanta despre Orasul Interzis cu imparatul ucis si sters din istorie, tot o istorie insoteste vizita la templul construit de el, alta istorisire ii explica semnificatia celui de-al doilea nume al sau, complet diferita de ceea ce stia el. Din traditia chineza se desprinde si legenda plina de melancolie si frumusete a indragostitilor transformati in fluturi.
Initial, m-am intrebat de ce nu au schimbat editorii titlul romanului in „Maestrul de aikido“ ce ar fi reverberat in orizontul de asteptare creat de alte doua romane, ca „Maestrul de ceai“ de Yasushi Inoue si „Maestru de go“ de Yasunari Kawabata. Doar lectura dezvaluie bogatia de semnificatii a titlului original, „Darul ploii“, care cuprinde, ca intr-o plasa fina plina cu licurici scânteietori, atât planul realist cât si cel simbolic al unui roman exceptional.