„Lumea lui Caragiale“ („Caragialiana“), imagianata si realizata de Ioan Bolborea, este un moment major al concilierii lui Rodin cu Brancusi, nu prin întoarcere în timp sau prin preluari directe, ci prin rediscutarea profunda a figurativului si prin redimensioanarea spatialitatii sculpturii. Ea nu este, însa, o simpla galerie de portrete, un cumul de caractere sau, pur si simplu, un grup statuar, fiindca nimic nu ramane în retorica obisnuita a sculpturii clasice, dupa cum nu este nici o simpla negociere cu spatiul, un discurs abstract asupra plinului si a golului, un joc inteligent cu suprafete si volume, ci o metafora grava, dar de o libertate absoluta, lipsita de orice crispare, a existentei însesi. „Lumea lui Caragiale“ este lumea, pur si simplu – o glosa asupra existentei individuale si colective, o revarsare de tipologii, de stari, de atitudini, de histrionism si de suferinta, de maretie si de frivolitate, de lucididate, de melancolie si de drama. În spatiul ei se împaca gravitatia cu imponderabilitatea, retorica figurativa cu abstractia tipologica, volumul se topeste în suprafata sau, dimpotriva, induce suprafetei atata energie vitala si sufleteasca încat aceasta devine forma însasi, incluzand deopotriva miscarea si volumetria. Cerul coabiteaza aici cu pamantul, aerul se misca tridimensional printre trupurile atemporale si încremenite – reper absolut de agregare a materiei –, dar atat de vii, de frematatoare si de inocente prin substanta umana si aura de idealitate cu care sunt investite.
Prin toate dimensiunile sale, de la cele conceptuale, filosofice si estetice si pana la cele care se refera direct la componentele tehnice si mareriale, de la mesajul uman si atitudinea morala si pana la asezarea în spatiu si forta de impact, „Lumea lui Caragiale“ este cel mai important eveniment al sculpturii de for public din spatiul romanesc si, poate, nu numai, de la ansamblul lui Brancusi de la Targu- Jiu si pîna astazi.
Monumentul Unirii
Dupa „Caragialiana“ (Lumea lui Caragiale), ansamblu monumetal unic în spatiul public si cultural romanesc, „Monumentul Unirii“, pe care sculptorul Ioan Bolborea îl propune pentru Piata Alba Iulia, sector 3, Bucuresti, reprezinta un alt obiectiv de for public fara precedent: o ampla sinteza sculptura/arhitectura, de o exceptionala complexitate. Acoperind perfect tematica si semnificatia simbolica a evenimentului, „Monumentul Unirii“ este gandit si proiectat ca o sfera care se regaseste, simultan, în doua regimuri: unul nocturn, chtonic, o concavitate sub nivelul de calcare, celalalt – solar, celest, o calota care se profileaza în spatiu.
Realizata din nervuri de bronz, ritmate prin fante de lumina si populate cu sute de personaje în atitudini si momente ale miscarii foarte diferite, partea aeriana este un ansamblu sculptural/arhitectonic cu o putere de sugestie impresionanta, în vreme ce partea ascunsa, subpamanteana, creeaza spatii functionale, sali de expozitie, de conferinte, de proiectie etc.
Privite împreuna, cele doua calote formeaza o sfera, un întreg perfect, o imagine a Pamantului si, prin extensie, a Cosmosului însusi.
Marea Unire este, astfel, vazuta ca un moment al desavarsirii, al împlinirii istorice, geografice si simbolice, iar sfera este metafora desavarsita a unei asemenea aspiratii si, în plan artistic, a unei asemenea viziuni.
Realizarea acestui ansamblu monumental ar putea constitui un moment fara egal în arta romaneasca de for public, dar, în acelasi timp, ar marca, în mod exemplar, si o noua varsta a constiintei noastre de sine.