La Galeria de Artă Senso din Bucureşti (Bd. Unirii nr. 15) este deschisă expoziţia de grafică „Alma Redlinger – Arborele vieţii“. Aflată la o vârstă venerabilă (pe 8 martie a împlinit nouăzeci şi unu de ani), Alma Redlinger este una dintre importantele plasticiene ale avangardei româneşti, formată la şcoala lui M.H. Maxy. De-a lungul timpului, artista a abordat în lucrările sale limbajele specifice acestui curent ce s-a manifestat odată cu începutul secolului trecut. Astfel, Alma Redlinger a reuşit să conceptualizeze elementele cubismului, fovismului, expresionismului, constructivismului în lucrări în care desenul este primordial.
Expoziţia deschisă la Galeria Senso nu se vrea o retrospectivă, deşi sunt incluse în ea lucrări din perioade diferite ale plasticienei. Astfel, întâlnim desenele în cărbune O femeie frumoasă, realizat în 1942, Bărbat cu căciulă (1955), Bărbat cu căciulă de astrahan (1957) sau Femeie cu basma, Topalu (1960). Aceste desene se remarcă prin linii precise şi surprinderea profunzimii chipului redat. După perioada respectivă, desenul Almei Redlinger începe să se esenţializeze, capătă un grad înalt de tehnicitate, dar şi o luminozitate aparte. În desenele expuse, fie că sunt peisaje – Casa cu ochi verzi, Tescani, acuarelă 1981, sau Peisaj urban, tuş/ acuarelă, 1974, ori Casa Van Gogh, la Eforie Sud, acuarelă, 2012 –, fie că sunt portrete – Portret femeie cu basma, Năruja, acuarelă, 1966, sau Fetiţă cu cercel, Sulina, acuarelă, 1963 –, irump, prin culoare şi forţa liniilor, o seninătate şi o solaritate care te fac să uiţi urâtul existenţei cotidiene. Un loc aparte în cadrul expoziţiei îl au portretele realizate anul trecut, multe dintre ele prin tehnică mixtă. De notat este şi poeticitatea titlurilor acestor desene – O nouă zi, Dezordine, Canapeaua roz, Rochia albastră etc. –, în care portretul joacă rolul principal. Liniile sunt sigure, armonioase, culoarea nefăcând altceva decât să pună în evidenţă psihologia personajului. În genere, personajele Almei Redlinger sunt femei surprinse în diverse ipostaze, fie citind ziarul (Ziarul), fie meditând şi încercând să-şi introspecteze sinele (Inspiraţie), fie stând pe o canapea, ascultând poveşti (La poveşti). Nudurile artistei vădesc o feminitate puternică, dar şi o forţă expresivă prin dinamica liniilor, prin siajul psihologic al ipostazierii.
Desenul care dă titlul expoziţiei – Arborele vieţii, Târgovişte, este o acuarelă realizată în 1978, care vorbeşte despre puterea regenerativă a artistei. Petele de culoare, griul împletit cu albastrul, cu maroul, liniile, aparent în dezordine, dar care au o recompunere interioară, ne duc cu gândul la acea axis mundi pe care se sprijină sufletul uman. Legătura dintre văzut şi nevăzut trece prin trupul acestui arbore, într-o perpetuă regăsire a sinelui.
În fapt, Alma Redlinger este o conceptuală, lăsând libertatea liniei sau a culorii să explodeze numai când ea vrea. Nimic nu este întâmplător în creaţia sa, întinsă pe multe decenii. Liniile, punctele, umbrele au fineţea ce amintesc întrucâtva de stampele japoneze. Şi mă gândesc aici la desenele realizate între 1954-1969, dintre care câteva pot fi văzute şi în expoziţia de faţă.
Alături de grafica Almei Redlinger stau şi câteva dintre picturile ei. Sunt pânze care se desfăşoară pe spaţii largi, cultivând cubismul, pictura în pictură. În expoziţia de faţă sunt doar câteva dintre naturile statice. În pânza monumentală Modele în aşteptare, 80/120 cm, realizată în 2014, corpurile femeilor care aşteaptă să fie pictate se recompun din linii şi culoare, iar rafinamentul expresiei se îmbină cu starea permanentă de aşteptare a luminii de a nimici întunericul. Această din urmă caracteristică se regăseşte şi în naturile statice. De o picturalitate deosebită – Floarea soarelui cu masa de pictură, Margarete, Dansul florilor roşii, Colţ de atelier sau Lampa neagră –, naturile statice ale Almei Redlinger irump seninătate, sensibilitate bine temperată, poeticitate a imaginii. Sunt pânze ce ne aduc lumină în suflet şi ne invită la a ne descoperi propria noastră capacitate de a visa.
La organizarea expoziţiei Arborele vieţii, desfăşurată într-un spaţiu expoziţional generos, bine structurată, şi-au adus contribuţia Anca Vlad, preşedinta Fundaţiei Fildas Art, criticul de artă Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanţa şi arhitectul Daria Simion, fiica artistei. Expoziţia urmăreşte cu rigurozitate perioadele artistice, un loc însemnat ocupându-l creaţia din ultimul an. Ceea ce se poate observa este faptul că artista a rămas credincioasă tehnicii sale, potenţând-o cu profunzimea privirii dincolo de realitatea imediată. Pentru că Alma Redlinger înregistrează realul, îl decojeşte de toate impurităţile, îl unifică şi îl re-construieşte pe coordonatele plastice, unde sunt trasate cu supleţe, inteligenţă, siguranţă, liniile ce construiesc peisaje, portrete, naturi statice. Pentru artistă, culorile nu sunt subordonate desenului, ci ele convieţuiesc într-o armonie perfectă. Multe dintre portrete, dar şi dintre naturile statice sunt realizate fie într-o perspectivă plonjată, fie într-o etalare în plan. Sunt unghiuri de abordare destul de greu de realizat, dar pe care artista reuşeşte să le rezolve cu multă plasticitate, expresivitate şi impetuozitate a culorii.
Alma Redlinger este una dintre plasticienele de o longevitate creatoare rar întâlnită. La la cei nouăzeci şi unu de ani se aşază zi de zi în faţa pânzei pentru a da viaţă fie unui mănunchi de flori, fie unui portret (modele fiindu-i rudele), fie unei căni sau unei lămpi de citit. Pentru artistă, fiecare unghi al camerei unde lucrează poate însemna o sursă de inspiraţie. Este viaţa trăită clipă de clipă, în linişte şi lumină, în înţelegerea tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte. Cu fiecare tablou pe care îl creează, Alma Redlinger ne demonstrează că se poate trăi însetat de frumos într-o Capitală plină de contraste şi de umbre.
Expoziţia este deschisă până pe 28 martie.
