Casele scriitorilor (VI)
Datorita lui Ion Creanga, Ticaul Iasilor – sau „Valea Plângerii“, cum îi mai zicea el – avea sa-i inspire poetului Mihai Ursachi, locuitor si el al aceluiasi spatiu, memorabila metafora „mahalaua celesta“. Revenit în Ticau din peregrinarile sale americane, ce au durat vreo zece ani, autorul „Poemului de purpura“ a trait – dupa propria-i marturisire – un sentiment al înaltarii si al reîntoarcerii într-un mit originar.
„Bojdeuca de casuta“, cum o mai numea Creanga, a fost construita în prima jumatate a secolului al XIX-lea. Creanga s-a mutat aici în 1872, dupa ce a fost raspopit si a parasit manastirea Golia. S-a instalat într-una din cele doua camere ale casutei. În cealalta statea Ecaterina (Tinca) Vartic, care avea sa-i fie alaturi pâna la moarte. În 1876, ei l-au gazduit pe Eminescu la bojdeuca 6 luni, timp în care s-a cimentat o prietenie intrata nu doar în istoria literara, ci si în mitologia româneasca. Cerdacul din spatele bojdeucii cu vedere asupra dealurilor Ciric si Sorogari era locul preferat de reverie si taifas al celor doi mari prieteni. Privelistea, „cerul plin de minunatii“ constituiau un vast decor care-i stimula si în care îsi povesteau „atâtea lucruri frumoase… frumoase…“
O scrisoare din 1884 a lui Creanga trimisa lui Eminescu la Bucuresti o atesta o data în plus:
„Badie Mihai, ai plecat si mata din Iasi lasând în sufletul meu multa scârba si amareala…Aceasta epistolie ti-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreuna, unde mata, uitându-te pe cerul plin de minunatii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase… Badie Mihai, nu pot sa uit acele nopti albe, când hoinaream prin Ciric si Aroneanu, fara pic de gânduri rele, dar în dragostea cea mare pentru Iasul nostru uitat si parasit de toti. Si, dimineata, când ne întorceam la cuibar, blagosloviti de aghiazma cea fara de prihana si atât iertatoare a Tincai, care ne primea cu alai, parca cine stie ce nelegiuire am facut si noi. Si-as scrie mai multisor, însa a venit Enachescu si trebuie sa plec cu dânsul la Tipografie. Sanatate si voie buna, Ionica“.
Este una din cele 29 de „epistolii“ ce ne-au ramas de la Creanga, o pagina din „romanul“ unei prietenii intrate în legenda.
Bojdeuca e casa în care Ion Creanga a scris „Amintirile din copilarie“ si inegalabilele „Povesti“, practic întreaga sa mare opera. În 1918, ce trebuia sa fie anul unor mult visate întemeieri pentru toti românii, (dar, în paranteza fie spus, a urmat un sir lung de ratari), Bojdeuca din Ticau, refacuta, a capatat statutul de muzeu memorial, primul din România. El a fost înfiintat la initiativa unui comitet din care au facut parte, între altii, dr. N. Leon, rectorul Universitatii, dr. N. Racovita, primarul Iasilor, G.T. Kirileanu, bibiliotecarul Casei Regale, presedintele comitetului fiind profesorul A.C. Cuza. Dintre contribuabili, pe primul loc se înscria Banca Nationala, cu suma de 5.000 lei. Urmau Primaria, Elevii Scolii Normale „Vasile Lupu“ (1 433,90 lei), Nicolae Iorga (1 000 lei), A.C.Cuza, G.T. Kirileanu, N. Leon, Iacob Negruzzi, V.G. Mortun, Regimentul 25 prin maiorul Zelea Codreanu, alte institutii, asezaminte, personalitati, cu contributii mai mari sau mai modeste, dar toate importante.
Rememorez succint, pe baza documentelor, momente ale festivitatii din ziua de 15 aprilie 1918, când a avut loc inaugurarea. A cuvântat mai întâi preotul G.I. Niculea:
„Pentru bojdeuca lui Creanga, faptul reconstituirii casutei scriitorului si a asezarii în ea a unui muzeu, care sa cuprinda tot ce a scris si produs Creanga, capata o importanta si mai mare, deoarece la mine în popor, în Ticaul de Sus, bojdeuca lui Creanga va deveni de azi înainte cel mai mare monument popular, întrucât aici a vietuit si a scris cel mai mare scriitor în graiul poporului nostru“.
În discursul sau, A.C. Cuza situa evenimentul sub semnul afirmarii cultului eroilor, invocând modelul european al caselor-muzeu, în primul rând al celei de la Weimar a lui Goethe, iar dr. N. Leon contura ambianta cosmica si morala a locului:
„Deasupra acestor dealuri pluteste Geniul orasului Iasi, care a inspirat pe Creanga, pe Eminescu, pe Conta si pe toti poetii si cugetatorii nostri. Acest geniu se gaseste pretutindeni, în neîntrecutul joc frumos de umbre si lumini, care se desfasoara deasupra orasului Iasi si a împrejurimilor sale, cât si în razele de jaratic ale soarelui când apune“.
Sunt multe alte documente în fondul constituit cu aproape o suta de ani în urma, fond îmbogatit apoi pe parcursul multor decenii. As aminti doar doua dintre ele: „Darea de seama a Comitetului Iesan pentru reconstituirea Bojdeucii“ si „Procesul verbal“. Dar, vorbind de Casa-muzeu Creanga si de patrimoniul acesteia, din pacate trebuie sa ne aducem iarasi aminte de pierderea pentru totdeauna a unei mari parti din manuscrisele creatorului „Amintirilor din copilarie“. Tinca Vartic, femeie simpla, a pastrat dupa moartea lui Creanga toate obiectele ce au apartinut acestuia: masa de lucru, ceasul, lampa, ochelarii, nisiparnita, un medalion cu toti junimistii, hartile întocmite de Creanga pentru manualele de geografie si altele, toate aflate azi la Bojdeuca-muzeu, dar manuscrisele le-a daruit lui Eduard Gruber. Dupa moartea acestuia, au ajuns la un bacan care îsi vindea produsele în hârtiile pe care se aflau asternute „Amintirile“, „Povestile“ si alte scrieri. O întâmplare norocoasa a facut ca un elev al lui Creanga, scriitor el însusi, e vorba de Emil Gârleanu, sa fie într-o buna zi clientul inocentului bacan. Acesta i-a împachetat maslinele într-o fila pe care se asternea scrisul inconfundabil al genialului povestitor si al marelui sau învatator. Culmea, era chiar textul original al „Amintirilor“. Si astfel s-a mai putut salva fie si putinul ce mai ramasese dupa ce bacanul vânduse multe masline si brânza în hârtiile sfintite de condeiul lui Ion Creanga.
În Bojdeuca, totul evoca atmosfera epocii si universul scriitorului de acum peste 120 de ani ( atâtia se vor împlini în decembrie de la moartea sa, survenita, ca si a lui Eminescu, în 1889, cel mai nefast an din istoria literaturii si culturii noastre). Pot fi vazute cuptorul si hornul asemanatoare celor din casa parinteasca de la Humulesti, traditionala masuta de lemn cu trei picioare, icoana – amintire scumpa de la mama lui Nica a lui Stefan a Petrei – Smaranda Creanga, alte obiecte originale care creeaza o puternica impresie numerosilor vizitatori, români si straini, de toate vârstele. În una din cele doua camere, cea din stânga – masa de lucru cu pagini scrise de mâna lui Creanga, lampa, tocul, calimara, nisiparnita, scrinul, mica biblioteca, portretul scriitorului, cel mai bun pe care îl avem din timpul vietii sale, semnat de un pictor despre care nu se stie aproape nimic, Vasile Musnitanu (tot el a pictat si portretul Tincai Vartic), si alte piese muzeistice de inestimabila valoare.
În cladirea de alaturi, ridicata în anii ’80, când s-au efectuat si ample lucrari de consolidare, întrucât exista pericolul unor alunecari de teren ce puteau provoca distrugerea bojdeucii, se afla expozitia permanenta „Viata si opera lui Ion Creanga“. Vizitatorului sau cercetatorului li se ofera astfel posibilitatea de a cunoaste documente din amintitul fond alcatuit la înfiintarea muzeului literar, alte marturii, si de a consulta editii ale operei lui Creanga, exegeze, studii monografice orânduite într-o cuprinzatoare biblioteca. Construite dupa planul arhitectului Virgiliu Onofrei, noua cladire si amfiteatrul în aer liber, ce gazduieste spectacole de teatru pentru copii (cu predilectie dramatizari din opera lui Creanga), evocari, recitaluri, festivitati de decernare a premiilor la concursurile anuale organizate de Muzeul Literaturii Române din Iasi, au fost inaugurate în iunie 1989.
Muzeul literar Ion Creanga, de fapt un complex memorial-cultural, este cel mai vizitat muzeu din capitala Moldovei si, potrivit estimarilor specialistilor în domeniu, cea mai vizitata casa muzeu din România. Din punctul de vedere al interesului de care se bucura, al numarului de vizitatori, si nu numai, doar Casa Ion Creanga de la Humulesti si Teiul lui Eminescu din Gradina Copou se mai pot compara cu muzeul de la Bojdeuca din „mahalaua celesta“ a Iasilor.