În virtutea faptului ca vom avea un epilog, cu totul neasteptat, cu totul în afara oricarei logici, la ceea ce Katyn a însemnat de fapt, ma simt dator sa însailez si un prolog..
Arma e de productie germana, dar cel ce apasa pe tragaci este un rus, un vajnic tovaras al glorioasei Armate Rosii care executa orbeste ordinele venite de la Moscova… Vorbesc aici nu despre faptul istoric în sine, ci despre secventele unui film, complet interzis pâna mai ieri în Rusia si care a siderat milioane de spectatori din marea tara vecina de la Rasarit.
Si asta pentru ca de-a lungul atâtor decenii ei cunoscusera numai versiunea sovietica, aceea conform careia executiile în masa, teribilele gropi comune, exterminarea programata a unei întregi generatii fusesera înfaptuite de catre nazisti. Asta aparea clar, negru pe alb, în toate cartile de scoala si istoriile oficiale. La începutul lui aprilie din acest an, pe canalul cultural al televiziunii de stat ruse s-a putut vedea, în sfîrsit, filmul „Katyn“ al celebrului regizor polonez Andrzej Wajda, pelicula interzisa de trei ani de zile, de când a aparut, în toate cinematografele Federatiei Ruse. Faptul ca Stalin, direct sau indirect, a comis nenumarate crime teribile era de acum bine cunoscut. Dar pentru omul de rând din Rusia, sa vada pe micul ecran, în intimitatea case lui, ofiteri ai legendarei Armate Rosii ordonând pedepse de categoria întai pentru mii de persoane harazite sa moara toate în acelasi oribil scenariu: un glonte în ceafa pentru fiecare – a constituit un veritabil soc. Cum nu mai putin socant, rusinos si umilititor a fost sa vada demnitari sovietici alaturi de oficialitati naziste planuind dezmembrarea Poloniei, înainte ca „tovarasia de drum“ ratificata de pactul secret Molotov-Riebbentrop sa se destrame, odata cu invadarea Uniunii Sovietice de catre germani…
E limpede ca ridicarea cenzurii asupra filmului lui Wajda venise de undeva de foarte de sus si nu e întâmplator ca s-a petrecut exact în ziua când premierul rus Putin a dat opiniei publice detaliile vizitei sale la Katyn pentru inaugurarea monumentului ridicat în memoria celor 21. 857 de victime, la comemorarea a 70 de ani de la teribilul masacru, în compania omologului sau polonez Donald Tusk (ulterior, la inaugurare urma sa participe presedintele Poloniei, Lech Kaczynski, si nu întreprinzatorul prim-ministru Tusk).
Era, oricum, un semn de dezghet între cele doua tari vecine înca separate de ranchiuni istorice mai vechi si reciproca suspiciune…
Adevarul despre Katyn fusese binecunoscut în Occident de câteva decenii bune, dar aproape total ignorat în Rusia. El reprezinta unul dintre cele mai barbare si sângeroase crime ale celui de-al Doilea Razboi Mondial. În deplin acord cu Germania nazista, la începutul anului 1940 Uniunea Sovietica ocupa partea estica a Poloniei. O armata nepregatita pentru razboi, dar gata sa se sacrifice pentru Polonia, a înfruntat cu infanteria si cavaleria traditionala katiusele si tancurile sovietice. Invazia face aproape 25 de mii de victime. Mii de ofiteri polonezi au fost deportati în lagarele de concentrare din sudul localitatii Smolensk. Asta nu era întâmplator: prin lege, ofiterii polonezi trebuiau sa aiba studii superioare si sa apartina clasei nobile sau intelectuale – o categorie pe care sovieticii planuiau sa o decapiteze, sa extermine toata floarea armatei si societatii poloneze.
Genocidul a avut loc între 3 aprilie si 19 mai, 1940. Nu s-a facut pauza decât pe 1 Mai, pentru a sarbatori – cât cinism! – Ziua Internationala a Muncii. Prizonierii erau transportati în transe, dusi într-o cazarma unde li se verificau cu grija datele anagrafice, apoi erau încarcerati în celule speciale unde erau executati, fara exceptie, cu un glonte tras în ceafa. Pentru ca zgomotul împuscaturilor s-ar fi putut auzi chiar de la mare distanta, în tot timpul operatiunii niste inutile motoare acopereau sonoritatea gloantelor. Armele folosite pentru executie erau toate Walther Pkk, pistolul de predilectie al armatei naziste… Cadavrele erau apoi transportate la gropile comune, deja sapate.
Dupa denuntarea Pactului Molotov-Riebbentrop si invadarea Uniunii Sovietice, nazistii au fost cei care au descoperit gropile comune de la Katyn si au lansat o campanie puternica împotriva crimelor comunismului, filmând cadavrele dezgropate si cerând insistent interventia Crucii Rosii Internationale. Ironia sortii a facut ca nimeni sa nu-i creada pe cei ce, la rîndul lor, proliferau genocidul la Auschwitz, Treblinka si Birkenau. Astfel ca, dupa razboi, a fost foarte simplu pentru o comisie de ancheta stalinista sa atribuie crimele de la Katyn nazistilor: în fond toate gloantele fusesera trase dintr-o arma aflata în arsenalul armatei germane!
Cu toate comentariile si acuzatiile din „lumea libera“, Moscova si-a sustinut teoria oficiala asupra Katynului pîna în 1989, când Mihail Gorbaciov a admis, pentru prima data, responsabilitatea armatei sovietice pentru genocidul de la Katyn, remarcând însa totodata ca nu existau probe clare ca se primisera ordine explicite de la Moscova pentru exterminarea prizonierilor. Istoricul dizident – mai târziu Consilier al lui Gorbaciov – Roy Medveev pune lipsa acestor documente pe seama faptului ca, în cazurile crimelor sale cele mai importante, Stalin alegea cel mai eficient si greu de depistat mod de comunicare: tacerea!
În aprilie 2010, o noua speranta de a face pace cu trecutul între Rusia si Polonia si de a aduce Katynul la momentul adevarului înfloreste, iar întâlnirea oficialilor rusi cu cei polonezi, chiar la locul masacrului, unde s-a ridicat un monument, da noi sperante pentru o mai buna relatie între Polonia si puternicul ei vecin care a contribuit la nu mai putin de cinci împartiri ale ei.
Pe 10 aprilie, avionul care îi transporta la locul comemorarii pe presedintele Poloniei, Lech Kaczynski, pe sotia sa, pe ministrul de externe, precum si toata floarea armatei si guvernului polonez, se prabuseste într-o padure de lânga Smolensk, o padure, tot ca aceea de la Katyn.
97 de morti.
Fuesese ceata, doar asta stim pâna acum!
Multe si necunoscute mai sunt caile Domnului, ma gândesc. Si, probabil, ale Necuratului, la fel!
„Multe si necunoscute mai sunt caile Domnului, ma gândesc. Si, probabil, ale Necuratului, la fel!” Da just, Dar se poate spus altfel: ironie crude a istoriei, dovadà cà în politicà si deci ceea ce este politic trecutà care se chiamà istorie n-are nici o legaturà cu etica… dar stim asta de demult. De ce sunt uitate lectiile lui Machiavel, Hobbes, Clausewitz, Schmitt, Arendt. Sutem prea mult hraniti pînà la greatà de moralisti de doi bani fiindcà istoria ca un sir indelungat de razboaie a fàcut de pàmîntul nostrul un urias citirim… si nu s-a sfîrsit…
Comentariile sunt închise.