Sari la conținut
Autor: CATALIN OLARU
Apărut în nr. 314

Karma police: „True Grit“ de Joel si Ethan Coen

    Daca in „A Serious Man“, precedentul lor film, fratii Coen vorbeau in esenta despre inertie (mai exact despre felul cum inteligenta, experienta si bunul simt inhiba actiunea, cu rezultate dezastruoase pentru eroul hamletian), de data aceasta, tema dezvoltata de cei doi este initiativa, având drept motor principal tocmai inteligenta si experienta. Crezul protagonistei, expus in deschiderea filmului si respectat pe tot parcursul lui, e ca totul se plateste, intr-un fel sau altul. Acest respect pentru dreptate mai degraba decât dragostea parinteasca o mâna pe Mattie Ross (Hailee Steinfeld) intr-o aventura având drept pretext razbunarea tatalui. De-a lungul acestei calatorii, regula lui „totul se plateste“ se va repeta de fiecare data când o granita legala, morala sau cutumiara va fi incalcata. In unele cazuri, faptasii se aleg doar cu un avertisment (bratul pe care Mattie il pierde, la capatul calatoriei); de cele mai multe ori, pedeapsa e capitala, de o violenta proportionala cu transgresiunea care a impus-o.
    Protomarketing
    In aceasta fabula cu subtext moral, caii se vând, apoi se cumpara inapoi, mortii se vând, apoi se cumpara si ei inapoi iar contractele se scriu, se rup si se refac ca si cum nimic nu s-ar fi intâmplat. Totul e o negociere care se termina cu o tranzactie, in ceea ce pare a fi o sageata la adresa a ceea ce America inca nu era, dar avea sa devina. Pe vremea când doua saloons erau deja o corporatie, Mattie câstiga de fiecare data aceste confruntari. Tânara de 14 ani cunoaste legea ca si cum ar fi doctor in drept si jongleaza cu tehnicile negocierii ca si cum ea insasi le-ar fi scris. Cei cu care negociaza sunt dezarmati in fata unui asemenea adversar, neputându-l combate dintr-un motiv cât se poate de simplu: engleza pe care o vorbesc ei si engleza pe care o vorbeste ea sunt doua limbi diferite.
    Aici e umorul lui „True Grit“. Nu doar in personajele episodice care parca sunt din alt film (calaretul imbracat intr-o piele de urs, de pilda), ci in inadecvarea generala a insusi personajului principal. In Vestul Salbatic, o tânara de 14 ani utilizeaza regulile negocierii moderne inainte ca acestea sa fi fost inventate. In acelasi Vest Salbatic, aceeasi tânara de 14 ani invoca legi si avocati pentru ca termenii unui contract sa fie respectati. Culmea, Mattie reuseste sa-i faca pe doi barbati in toata firea sa o urmeze, iar acestia ii stau alaturi pâna când scopul ei este atins.
    Initial, aceste trei situatii paradoxale dau nastere la scene savuroase. Dupa o vreme, aceasta iesire permanenta din diegeza incepe sa deranjeze. Sigur ca trebuia sa pricepem ca totul se plateste, dar de ce s-or fi oprit fratii Coen doar la Vestul Salbatic? La fel de bine ar fi putut propune o intriga din timpul celei de-a Doua Republici Franceze sau una care se petrece in Roma Antica. Un senator roman care, in timp ce isi extrage un pumnal dintre coaste, mediteaza asupra propriei sale conditii in termenii comunicarii strategice moderne nu ar fi fost mai putin nepotrivit decât un criminal american de secol XIX care tocmai a fost impuscat si care constata ca „trebuie sa-si reevalueze situatia“.
    Western tern
    „The wicked flee when none pursueth“, „necredinciosul fuge când nimeni nu-l goneste“, acest motto biblic care deschide filmul nu e deloc o alegere rea pentru „True Grit“ – avem o gramada de wicked, a caror unica grija e sa se sustraga raspunderii legale sau morale, si o eroina care se incapatâneaza, in ciuda oricarei evidente, sa mearga pe calea acestui pursuit. In acelasi timp, e un motto care se potriveste la fel de bine oricarui alt western. Sigur ca „True Grit“ e un western cu o femeie. Sigur ca e un western in care eroul e o eroina si are 14 ani. Sigur ca e un western in care peroratiile depasesc numeric impuscaturile, iar temele acestora sunt dreptul si etica. Dar filmul ramâne in esenta un western in care personajele (unele) si replicile (nu toate) au fost doar un pic schimbate.
    Decorul e acelasi, indienii si serifii sunt aceiasi, dezvoltarea intrigii e aceeasi – un nelegiuit comite o crima, oamenii legii se sesizeaza (greu, dar se sesizeaza), ii dau de urma si il pedepsesc. Toate acestea dau un western atipic, dar care nu revolutioneaza genul, un action movie mediocru si un film de autor slab, toate trei lipsite de principalul ingredient de pe eticheta: grit-ul.