Sari la conținut
Autor: MIHAI IOVĂNEL
Apărut în nr. 461

Istoria literară a viitorului

    Ne apropiem de ceva vreme de sfârşitul istoriei literare aşa cum o ştim.
    Asta se leagă de două lucruri aparent contradictorii: istoria literară trebuie să renunţe, pe de o parte, la pretenţia exhaustivităţii, iar pe de altă parte, trebuie să înveţe să gestioneze un concept de exhaustivitate la care până acum n-a avut acces.
    Procentul de cărţi pe hârtie care mai intră în biblioteci este mic raportat la întreg (până şi în România, cu o piaţa editorială deloc gargantuescă, s-a renunţat la obligativitatea depozitului legal); de altfel bibliotecile sunt global în extincţie sau în implozie, nefiind capabile să supravieţuiască şi nici să gestioneze volumul în creătere exponenţială de tipărituri. Totodată, nici un soi de bibliotecă nu a învăţat să arhiveze fenomenul foarte volatil al literaturii digitale care există doar pe net (reviste online, bloguri, cărţi electronice anonime comercializate cu zecile de mii de Amazon, chiar Facebook-ul, datorită căruia aforismul păşeşte din nou pe Pământ).
    Pe de altă parte însă, niciodată un istoric literar nu a avut acces – global şi instantaneu – la atâta informaţie câtă a fost produsă prin digitalizarea unui număr enorm de cărţi, care devin accesibile printr-o simplă căutare Google. Totul se află acolo – dar, inform şi plin de zgomot, nu devine util decât celui care ştie să pună întrebări bune.
    În fine, sar direct la partea de speculaţie: cum vor arăta istoricii literari ai viitorului? Îmi imaginez câteva facţiuni.
    O bună parte dintre ei se va ocupa exclusiv de prezent, dat fiind că acesta va fi atât de complex încât va depăşi în complexitate perioade lungi, dar găunoase, precum „Antichitatea“ sau „Evul Mediu“.
    Alţii – arheologii – vor săpa după cache-uri din negura timpurilor: câţiva biţi din creativitatea lui Ionuţ Chiva, risipiţi generos pe solul prăfos al Facebook-ului la începutul secolului al XXI-lea şi consideraţi multă vreme pierduţi pentru totdeauna, se vor tranzacţiona pe sume fabuloase.
    Mulţi istorici literari vor fi orientaţi către scopuri comerciale: de pildă, analizarea aforismelor publicate timp de o săptămână pe Twitter poate revela că mulţimile îşi doresc cu disperare pastă de dinţi cu aromă de banane.
    Nu în ultimul rând, o categorie se va ocupa cu evaluarea mostrelor biologice lăsate de Marii Scriitori, trăgând o punte cu adevărat ştiinţifică între eprubetă şi inspiraţie. „Influenţa mătreţei asupra poemelor lungi în romantism“: ce bestseller va fi acela!