Inventarea tenisului (72)

Lider al unei formatii de muzica rock, colectionar si patron al unei galerii de arta sic in inima New York-ului, cap de familie si, din nou, tata fericit, cetatean având conturi bancare ce numarau câteva milioane de dolari, John McEnroe parea a fi depasit fara trauma perioada de aclimatizare de dupa incheierea carierei de tenismen activ. Din fericire, Bad Boy nu a pus capat dintr-odata unei cariere exceptionale, caci, cam la fel ca orice alt jucator profesionist, el a cunoscut un proces regresional, un interval al „despartirii“ de marea performanta. Nu a existat o ruptura si din acest motiv suferinta a fost mai usor de suportat. Insa prea comod nu i-a fost americanului, atât de obisnuit cu gloria, publicitatea si adularea publicului.
O sansa enorma a avut Big Mac atunci când i s-a propus sa comenteze tenis. Nu s-a aruncat cu capul inainte si a avut inteligenta sa-si struneasca temperamentul. Pâna la urma, poate ca a fost doar un gest de respect fata de sine insusi, o masura de a-si onora blazonul si cartea de vizita. Contrar atitudinii si comportamentului de pe terenul de tenis, McEnroe, in calitate de comentator sportiv pentru televiziune, a adoptat o strategie complet diferita. A lasat inspiratia, polemica, alegerea de ultim moment la o parte, informându-se in prealabil cu o acribie ce i-a surprins pe multi, dar mai cu seama pe el insusi. Angoasat ca ar putea gresi, ca ar putea livra informatii false, trunchiate ori injust interpretate publicului, Johnny se pregatea cu mult timp inaintea partidelor pe care le avea de comentat.
Fisele lui erau adevarate modele in materie, iar analizele si profilurile tenismenilor ale caror meciuri le comenta deveneau paradigme demne de urmat. Fireste, in focul comentariului, unul care urma desfasurarea exploziva a partidei, se mai intâmpla sa-l ia apa pe rebelul roscovan. Insa chiar si atunci se cenzura rapid, tacând umoristic câteva secunde sau cerându-si pur si simplu scuze in direct. Cât priveste calitatea spuselor sale, ea era dincolo de orice indoiala. Mac se bizuia pe o enorma experienta traita direct, la nivelul cel mai inalt posibil al tenisului profesionist. Mai mult, el chiar scrisese istorie in sportul alb prin recordurile, stilul si retorica exprimarii sale pe teren. De aici si multe formulari memorabile, expresii bune sa figureze in orice antologie a cuvintelor de duh.
Exista, ce-i drept, o distinctie importanta, caci John se cam ferea de vorbele neaose atunci când „cuvânta“ pentru televiziune, in schimb, la nivelul interviurilor si al articolelor de presa, se dovedea extrem de liber. Iata doar o asemenea formula, care cu siguranta ca va strabate vremea: „Am mai mult talent in degetul mic al mâinii stângi decât Ivan Lendl in toata nesfârsita lui carcasa!“. Totusi, asemenea „iesiri“ verbale erau mult mai rare decât in epoca in care Bad Boy tinea capul de afis al turbulentelor din circuitul ATP.
Ulterior, McEnroe a inceput sa joace in competitiile rezervate veteranilor, organizati intr-un circuit asemanator celui mare, profesionist. Si pentru ca orgoliul nu-i scazuse deloc, nu admitea sa piarda, de unde si o nesfârsita serie de victorii, chiar si in fata unor tenismeni mai tineri decât el, retrasi de curând din ATP. Mi-amintesc de o partida contra lui Pat Rafter, mai tânar cu treisprezece ani decât iancheul newyorchez, care, in plus, evolua si in fata publicului australian, la Adelaide. „Cangurul“ nu a avut nicio sansa in fata vulpoiului de John, iar americanul l-a umilit pe mult mai junele sau adversar, facând un tenis de un cinism rar.
Credeti insa ca Mac s-a calmat, jucând la categoria „veterani“? In nici un caz, certurile cu arbitrii facând cumva parte din arsenalul si fisa postului sau. Doar ca astazi McEnroe stie ca publicul, in general compus din old boys ai anilor 1980, asta doreste: un John urlând, turbulent si recalcitrant. Asa ca, reflex, el intra in pielea personajului care a fost cândva. E madlena lui Proust, inmuiata nu in ceai, ci in foarte multi dolari.
Cam atât despre ultimul mare star al tenisului masculin mondial. Restul tine de alta poveste…