Inventarea tenisului (14)

În 1874 este depusa la Oficiul londonez pentru brevete si inventii o cerere vizând omologarea unui nou sport: cricketul. Este un joc ce poate fi practicat deopotriva de barbati si femei. Este un sport care se generalizeaza rapid si care ajunge sa cunoasca un succes neverosimil pe peluzele atât de numeroase în insulele britanice din era victoriana. Cum sa ne explicam aceasta amplificare spectaculoasa de stare? Destul de simplu: cricketul este simplu de jucat, iar ustensilele sale (ciocan, picheti, mingi si arcuri) încap într-o eleganta ladita din lemn, pe al carui capac, la interior, este lipita eticheta cu reguli. Nimic mai facil…
Gelos pe triumful magnific si rapid al noului joc de societate, un fost soldat în armata Imperiului Britanic, veteran al Regimentului Întâi de Dragoni din India, pre numele sau Walter Clopton Wingfield, fura din zbor ideea acestei comoditati fermecatoare si începe travaliul pentru renasterea aristocraticului jeu de paume de la curtea monarhilor francezi de dinainte de Revolutie. Cucerit de simplitatea conceptului de kit si nazuind sa reconverteasca jocul cu palma, asfixiat între peretii salii de courte paume, într-o competitie în aer liber, maiorul Wingfield transforma cufarul portabil din lemn într-un sac din piele (stramosul termobag-ului de astazi), iar ustensilele noului sport sunt rachetele din lemn, stâlpii fileului, plasa, mingile si liniile albe mobile.
Ca si în cazul cricketului, regulile, mai extinse decât în cazul lui jeu de paume, dar suficient de concentrate ca sa poata fi tiparite pe o coala de hârtie, sunt prinse pe capacul interior al cutiei în care este introdus sacul de piele. Ca reflectare a democratiei sociale in statu nascendi în lumea britanica, dar si ca raspuns la agreabilul relativism din cricket, noul joc este deschis deopotriva domnilor si doamnelor. Începutul este facut…
Dar oare cum sa se numeasca acest joc, aparent nou, în realitate foarte vechi? Maiorul Wingfield nu este omul care sa debordeze de inspiratie. De formatie cazona, cu o spoiala de educatie clasicista, el ezita între neaosul lawn tennis, inteligibil pentru oricine si care se refera la „jocul cu mingea disputat pe gazon“, si mult mai sofisticatul termen de sphaeristike, provenit din limba elina, care înseamna, efectiv, „teren pentru jocul cu mingea“. Parca pentru a-si face singur viata grea, onorabilul fost ofiter al Imperiului mai adauga înca un termen, unul care sa reflecte înca si mai apasat valenta democratica a sportului pe care cu mândrie sustine ca l-a inventat: women’s tennis.
În cele din urma, probabil presat de fantasmele sale de originalitate si de reminiscentele de dascalie oxbridge, Walter Clopton Wingfield alege cuvântul elin. Posteritatea nu-i va da dreptate, el intrând în istorie gratie inspiratiei de a relua sub auspicii moderne stravechiul joc francez cu palma si mai putin datorita pretiozitatii denominatiunii sale. Oricum, fapt este ca la începuturile lui, jocul de tenis se disputa pe un teren paralelipipedic, strangulat la mijloc, cumva în forma unei clepsidre, iar punerea mingii în joc trebuia efectuata de dincolo de linia de fund, undeva într-un spatiu pionier al careului de primire…
Tenisul se nascuse…