Sari la conținut
Autor: ***
Apărut în nr. 496
2014-12-04

In memoriam Cornelia Maria Savu

    „cerul e gol să lăsăm urme“ spune cel răzvrătit când moartea i se urcă la cap bâjbâind pe scăriţa de oase ca un copil autist.
    (din poemul Parousia)

    Cornelia Maria Savu (4 septembrie 1954, Vatra Dornei, judeţul Suceava) a fost poetă şi jurnalistă. Fiica Veronicăi Savu (născută Tabarcea) şi a lui Nicolae Savu, militar de carieră, a urmat liceul la Vatra Dornei (1969-1973) şi Facultatea de Filologie, secţia română-engleză, la Universitatea din Bucureşti, absolvind în 1977. A fost profesoară în oraşul natal (1977-1989), apoi director adjunct la Editura Ion Creangă, redactor, şef de departament, editorialist, editor senior la cotidianul Curierul naţional, redactor la revista Cultura (din 2004).
    A debutat cu versuri în România literară (1971) şi editorial cu placheta Totem în alb (prefaţã de Nicolae Balotã, 1973), premiată de Uniunea Scriitorilor. A scris articole de critică literară şi culturală în Pagini bucovinene, Luceafărul, Amfiteatru, Ateneu, Convorbiri literare, Bucovina literară, Vatra etc., în 1996 fiind
    premiată pentru jurnalism cultural de Uniunea Scriitorilor. Alte premii: Premiul „Nicolae Labiş„ pentru poezie, Premiul pentru jurnalism cultural al Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editorilor din România (APLER), Premiul pentru jurnalism cultural al revistei Tomis, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer conferit de preşedintele României, Premiul de poezie al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul Roman cu sertare (2005).
    A mai publicat volumele Uraniu, forme şi oameni de zăpadă (1978), Emblema (1980), Aventuri fără anestezie (1983), Semne de viaţă (1987).

     

    ingeborg Şi paul
     – fragmente –

    9
    ţi-ai  pus ochelarii pe prima treaptă a scărilor
    care duc la apa îndiguită.
    cu ochii larg deschişi ai început să cobori
    după ce ţi-ai scos pantofii.
    ştiai că drumul va fi uşor, legănat de alge
    şi pânza broaştei.
    ai prins cu mâna dreaptă lanţul balustradă
    rece şi umed.
    înaintai cu ochii larg deschişi
    ca două globuri de gheaţă
    în care au şi început să lucească valurile verzi,
    îndemnând la călătorie printre lucruri opuse
    şi fără urmări.
    degetele ţi s-au încleştat pe balustradă când apa
    ţi-a trecut peste frunte şi-ai văzut câmpia neagră
    cu orizontul înfipt în ochii încă larg deschişi. atât.
    din camera de hotel făcută scrum ar trebui să te văd
    cum înaintezi pe câmpia pe care-am păşit şi eu
    când m-am trezit
    din rufele somnului în prima dimineaţă după.
    cum ne-am închipuit în scrisul nostru
    şi cum nu se-ntâmplă.
    când amesteci poezia cu moartea
    scoţi la vânzare bunurile mântuirii
    şi nebunia-i monedă de schimb…

    10 (epilog)
    să nu trăieşti uşor să nu scrii uşor să nu mori uşor.
    Dumnezeu este indescifrabil. apă şi scrum cât vezi
    cu ochii au povestit despre noi îngerii păzitori
    înainte de naştere. două grămăjoare de oase în
    odaia cu ierburi aromatice. deasupra lor moartea se
    face ghem ca un câine de pază.

    doamna 0 e vârful triunghiului pe care-l îmbrăcăm
    în rochie otrăvită în fiecare dimineaţă. îngerii
    păzitori au îmbrâncit un diavol în pielea câinelui.

    iei creierul în palme, obiectul perfect în care-şi
    descarcă dumnezeu mânia şi scrii. despre oameni
    ştim că se nasc, le este frică şi mor.

    ne-am culcat uşor în scrisul nostru ca-ntr-un sicriu de
    plop, uşor, pornit în derivă pe râul amniotic

    (din volumul Roman cu sertare, 2005)

     

    cornelia maria savucornelia maria savu2