Vara 2011, la Roma. Un festival al românilor din diaspora. Si un grup folk din tara. De la acesti muzicieni am auzit prima data despre Ilie de la scularie. Era extrem de cald, era extrem de multa lume, aparatele audio nu functionau perfect si formatia era foarte zgomotoasa. Din cântecul lor n-am auzit mai mult decat refrenul. Si din acest refren, conceptul.
„Ilie de la scularie“ este un concept. Pentru toti cei care au trait în România de dinainte de ‘90, acest concept ascunde o buna parte a istoriei si a sociologiei tarii. Personal, eu cred ca el trece si peste timp si granite. Dupa ce sculariile s-au desfiintat cum s-au desfiintat, Ilie bântuie prin lume. Cauta de lucru, gaseste-nu gaseste, da sa stea în emigratie si da sa se întoarca. Cu aceeasi habauceala în care era el tinut si pe vremea „sculariilor“ natale.
Nu stiam cine e tatal conceptului. Si nici nu auzeam bine cuvintele cântecului. Asa ca, stârnita pâna la perplexitate de frumusetea formularii, am început sa-mi imaginez despre ce ar putea cânta baietii aceia. Dupa spectacol m-am dus si i-am întrebat de text. Mi-au spus ca e al lui Adrian Paunescu. Cu prima ocazie am luat cartea de versuri. Poemul lui m-a satisfacut mai putin decât imaginatia cu care am brodat eu atunci, pe marginea unui concept, care, recunosc, este urias si a toate graitor. Pâna într-acolo încât se înconjoara si de haloul nascator de interpretari polisemantice. (Umberto Eco:“Opera deschisa“).
Pentru mine, deci, în noaptea sufocanta si usor halucinanta a concertului de la Roma, Ilie umbla prin lume. Si cum lumea e mare si ofera multe surpirze, iata ca la un colt se-ntâlneste cu Dumnezeu. Si Dumnezeu, curios din fire si bucuros sa stea de vorba cu oamenii, îi pune celui din fata lui (cu bascul tras pâna la sprâncene si cu vreo doi dinti de tabla, cine nu si-l mai aduce aminte?) întrebari. Dumnezeu deci, îl trage la filozofie. Si vrea sa afle ce crede el despre lume, ce crede el despre fericire, cum vede el ca ar trebui asezate lucrurile, ca sa fie bine. La care baiatul nostru ridica din umeri speriat. Fâstâcit si cu ochii-n pamânt, nu poate fi miscat dintr-un singur raspuns: Eu… despre fericire? Pai cum sa pot eu… stiti, eu sunt Ilie de la scularie. Eu… despre cum merg treburile pe lumea asta… pai de unde sa stiu eu, eu, stii marite doamne, eu… sunt Ilie de la scularie. Si cum sa fie lumea… pai… eu… eu sunt Ilie de la scularie.
*
Ma gândesc mult la baiatul asta, pe care l-am brodat eu într-o noapte la Roma, cladind pe conceptul lui Paunescu.
Îl am în vedere la fiecare comunicat oficial, la fiecare buletin de stiri. National. Si mai ales international.
O fi plagiat Ponta, n-o fi palgiat? Pai puneti textele un sfert de ora pe ecran la televizor si-o sa înteleaga si Ilie de la scularie daca da sau ba.
Este el întrebat la referendum cine si cum respecta sau trage-n piept Constitutia?
I se arata lui iarasi în cale unii care vor sa stie cum vede el lucrurile, el, Ilie de la scularie? Ca-l face pe el mai fericit faptul ca are prin strainatate mai multe sau mai putine sectii de votare? Pai cum sa se pronunte el despre fericire, el, Ilie de la scularie? Vrea cineva sa traga pe baza votului lui concluzii cum sa se aseze de-acum încolo lumea? Pai ce stie el despre lume, el, Ilie de la scularie?
Despre lume nu mai stiu nimic nici cei care stau toata ziua, ca niste condamnati, cu ochii pe televizor si prin ziare si se numesc analisti politici. Cei care vad ca în Podisul Golan se fac miscari ciudate, ca Siria, tezaur de monumente ale Antichitatii, se vrea stearsa de pe fata pamântului, ca marii raspunzatori de pacea lumii umbla de colo–colo, ba sa-i convinga pe rusi, ba sa-i convinga pe chinezi, ba… sa-l felicite pe Simon Perez cu prilejul zilei de nastere.
Despre mersul lumii nu mai înteleg nimic nici cei care de vreo douazeci de ani stau cu ochii pe Irak si pe Iran, uite bomba, nu e bomba, cei care vad cum sub nasul lor se sinucid sau sunt sinucisi pe aceasta tema marii oameni de stiinta, cei care citesc cum mamutii bancari americani sunt descoperiti ca sustin comertul de droguri si terorismul. Despre lume nu mai înteleg nimic nici cei care instaleaza rachete americane la Deveselu, sau, la fel de americane, în Golful Persic, ca nu cumva sa-i casune vreunuia de pe-acolo sa bombardeze America. Ma tem ca despre mersul lumii nu mai pot sa se pronunte nici marii ei analisti, cei care au gasit un termen atât de eufemistic pentru aceasta atât de mizera urzeala de interese, anume: „suveranitatea transnationala“.
*
Si se întâlneste Dumnezeu într-o noapte calda, la un colt al pamântului asta mare si frumos, cu Ilie de la scularie.
„Ma, se zborseste la el, ai destule sectii de votare, sau vrei mai multe?“