Sherlock Holmes
Imagineaza-ti ca ai din nou 12 ani. 12 ani in secolul 21. Si n-ai citit niciodata povestirile semnate de Sir Arthur Conan Doyle, iar de Sherlock Holmes ai auzit in treacat, asa, din intâmplare.
Iti imaginezi, da? Nu stii nimic despre el. Si deodata vine Guy Ritchie si te invata el cum sta treaba…
Un Sherlock cu muschi
Recunosc ca am vazut un singur film regizat de Mr. Ritchie si anume unul absolut neinteresant („Swept Away“) in care evolua (acum) fosta si faimoasa sa sotie, Madonna. Pe urma, din comoditate si lipsa de curiozitate, am refuzat sa mai vad si altceva.
Pâna când am aflat ca Robert Downey Jr. si Jude Law au fost alesi sa-i portretizeze pe eroii copilariei mele. Cu sau fara Guy Ritchie, nu trebuia sa ratez asta.
Si bine am facut!
Dar, ca sa reluam, draga cititorule, daca te vei hotari sa mergi la film, te rog sa o faci fara sa te gândesti ca vei descoperi o biografie, nu, departe de adevar, iar daca l-ai vazut deja si esti dezamagit tocmai din aceasta cauza, tin sa te anunt ca esti un pic (si iarta-ma ca sunt atât de directa)… incuiat!
Sherlock Holmes-ul lui Guy Ritchie (Robert Downey Jr.) este musculos, are pipa, „cânta la vioara la trei dimineata“ (dupa cum ii reprosa Watson când ii spunea ca nu-i reproseaza niciodata nimic) si umbla mult prea murdar pentru un… englez.
De asemenea, si-o cam „ia in bot“, este foarte franc in ceea ce priveste consumul de narcotice si alcool (adica nu se ascunde spunând ca este in „perioada de reculegere“) si devine agresiv când nu are un caz.
Sherlock Holmes-ul lui Guy Ritchie este si indragostit. De o fata rea si iscusita (Rachel Mc Adams) care il are la degetul mic si il manevreaza dupa bunul plac, ca sa nu mai amintim ca il leaga gol cu catusele de pat. Si nu, nu era vorba despre o fantezie.
Sherlock Holmes-ul lui Guy Ritchie suporta efecte speciale si un montaj foarte cool. De fapt, Sherlock Holmes-ul d-lui Ritchie e cool. La fel si Watson (Jude Law), care acum decide sa se aseze la casa lui si sa paraseasca resedinta de la binecunoscuta adresa, 221B Baker Street, dar este desigur impiedicat sa o faca mai repede, deoarece intervine un mister nerezolvat care il macina.
Cazul Lordului Blackwood, un asasin dement care se presupune ca practica magia neagra si a reusit sa invie din morti „in a treia zi“, inspaimânta Londra si ii pune pe jar pe cei doi „frati de suflet“, care freamata de nerabdare sa rezolve ecuatia necunoscuta.
Cel mai neortodox
Daca il accepti pe acest Sherlock Holmes, un pic mai modern decât cel de care ai auzit, sau decât cel pe care il cunosti din cartile lui Sir A. C. Doyle, te asigur ca vei avea parte de foarte multa distractie de buna calitate.
Ca structura si gradatie, scenariul (bazat de fapt pe pe o povestire scrisa de Lionel Wigram, care a preluat personajele lui Doyle) este fara cusur, iar dialogurile sunt amuzante si bine scrise, atmosfera de film noir, intr-o Londra din vremea când faimosul Tower Bridge este inca in constructie, ajutând si înfrumusetând povestea.
Desi era de asteptat ca Robert Downey Jr. si Jude Law sa duca o lupta pentru cine sa straluceasca mai mult, nu s-a intâmplat asa, Law asumându-si foarte bine rolul secundar si demonstrând ca e un Watson remarcabil, ponderat, cu simtul umorului si foarte devotat.
Stiu ca printre cei care au intrat in pielea celebrului detectiv se numara si Roger Moore, Peter Cook sau Christopher Plummer, dar insist ca Robert Downey Jr., cu aerul lui „deranjat“ si „cicatricele“ lasate de viata dezordonata pe care a dus-o o lunga perioada de vreme, este cel mai bun Sherlock Holmes de pâna acum.
Si nu pentru ca e „bine lucrat“ si ciudat si sexy si usor distrus de viata, ci pentru ca e constient de toate acestea si le foloseste cu inteligenta si sarm si, Dumnezeule, pentru ca stie sa fie atât de amuzant! In special când isi ia bataie…
Asadar, acest „Sherlock Holmes“, al naibii de comercial, care abunda in efecte speciale si scene de actiune, fiind si cel mai neortodox dintre toate (s-au realizat in jur de o suta de ecranizari), nu poate decât sa te fascineze.