„Dictionarul general al limbii române“ al lui Vasile Breban este un dictionar cu totul laudabil, din mai multe puncte de vedere. „Dictionarul“ este efectiv – cum i-ar spune Constantin Noica –, un „instrument“ de lucru. Între alte calitati, una este si linia discreta, implicita, de ierarhizare a diverselor sensuri pe care un acelasi cuvânt – aici, cuvântul „grad“ – le poate avea, le are.
În oricare „Dictionar“ exista o „democratie lingvistica“, în sensul ca toate cuvintele sunt egale în calitatea lor de cuvinte. Pe plan pur lingvistic, cuvântul „stapân“ este egal cu cuvântul „sclav“, iar „împaratul“ este egal cu „proletarul“. Sinonimele, însa, sunt prin definitie si partiale si inegale, iar în acest sens, se poate cristaliza si linia subtire, subtila, de ierarhizare, despre care vorbeam. În acest al doilea sens – ierarhia este complementara egalitatii –, Tudor Arghezi ar putea spune ca folosind „Dictionarul“ lui Vasile Breban, îl putem traduce pe Eminescu „din româneste în româneste“. Nu exista în acest „Dictionar“ o contradictie între „democratia lingvistica“ si „ierarhia“ despre care vorbeam înainte. „Democratia“ este prezenta la nivel pur lexical, caci toate cuvintele sunt cuvinte, fapt subliniat si de expresia imperativa, valabila oricând si mai ales azi: „Fapte, nu vorbe!“. „Ierarhia“ este prezenta la nivelul diversilor referenti pe care un acelasi cuvânt îi are, îi poate avea.
Ne intereseaza tema înscrisa în titlul acestui text: Gradul-gradualitatea. Iau „Dictionarul“ si îl deschid la cuvântul „grad“. Aflu ca acest cuvânt are nici mai mult, nici mai putin decât 7 sensuri, întelesuri. Ma gândesc, desigur, si la Geneza, dar ma gândesc mai ales la faptul ca o Matrice teoretica, pe care am elaborat-o cu mai multa vreme în urma, are si ea 7 niveluri. Sensurile cuvântului „grad“din „Dictionarul“ lui Vasile Breban si nivelurile Matricii nu se suprapun perfect, sau mecanic, dar ele sunt „consonante“, cum ar spune Odobleja. Dar eu nu cunosteam „Dictionarul“ lui Vasile Breban când elaboram Matricea, iar dânsul nu avea de unde sa cunoasca Matricea teoretica. Nu este alta explicatie decât ca cele doua demersuri – unul lingvistic, altul conceptual, ambele fiind reflexive – s-au desfasurat în paralel, ceea ce ar putea însemna si ca virtual ele se sprijina reciproc. Ar mai putea însemna si ca ambele au la baza simtul comun al limbii si bunul simt al gândirii.
1. Primul sens al cuvântului „grad“ este generic si el corespunde „conceptului“ din gândirea filosofica. Gradul este o „Unitate de masura a unor marimi fizice (temperatura, densitate)“. Deci „gradul“ vizeaza dimensiunea pur cantitativa a Existentei. Oricâte determinatii ar avea Existenta, ele au si o dimensiune cantitativa, care tine de extensiune, nu de intensiune, cum le numesc logicienii.
În încercarea de a elabora un limbaj conceptual propriu limbii române, Dimitrie Cantemir numeste aceasta dimensiune pur extensiva prin cuvântul „estime“, cuvânt analizat si de catre Constantin Noica. „Estimea“ vine de la „este“, iar acesta este varianta etern prezenta a verbului „a fi“, luat la modul infinitiv. În limbajul actual, noi facem diferenta dintre „a evalua“-„evaluare“ si „a estima“-„estimare“. Ambele verbe au un numitor comun, pentru ca ele implica aprecierea a ceva sau altceva. Dar, între ele apare si o diferenta de accent, întrucât evaluarea este mai ales calitativa, iar estimarea este mai ales cantitativa, cea din urma implicând gradul si gradele.
2. Al doilea sens al cuvântului „grad“ iese din domeniul fizic (al Fizicii) si trece în domeniul Geometriei. Aici „gradul“ este o „Unitate de masura a unghiurilor, a latitudinii si longitudinii“. Daca am iesit din Fizica, înseamna ca prin Geometrie suntem înscrisi virtual pe calea Metafizicii. În „Stiinta Logicii“, Hegel analizeaza cantitatea în forma ei pura. Marimea acesteia este, în traducerea lui D.D. Rosca, exprimata prin cuvântul „câtime“, care vine de la întrebarea „cât?“. „Câtul“ este si rezultatul aritmetic al împartirii, operatie care lucreaza cu numerele exacte (1, 2, 3,…. X), chiar însotite de zecimale fiind ele (0,123, 0,456….Y). Daca un „cât“ aritmetic nu este exact, numarul rezultat din împartire este „irational“. La rândul ei, câtimea este o suma integrata a gradelor, variabila ea, variabile ele, toate fiind exprimabile prin numere, fie ele „rationale“, fie „irationale“, sau combinate.
3. Primele doua sensuri ale „gradului“ vizeaza ceea ce Metafizica numeste entitati, fie ele fizice sau geometrice, sau de alta natura. Cu al treilea sens, se trece de la entitati la relatiile dintre entitati, iar aici si acum „Dictionarul“ ne spune ca „gradul“ este „Valoarea relativa a unei marimi în raport cu o valoare referentiala“. Se da ca exemplu „proportia de alcool dintr-o bautura“. Daca „Dictionarul“ ar fi actualizat, s-ar putea da ca exemple: proportia de apa dintr-o bautura spirtoasa, proportia de carne de cal dintr-un kilogram de „carne de vaca“, sau proportiile asociate cu democratia votarii (tipurile de „majoritate“ si, mai ales, „problematica“ spinoasa a cvorumului).
Deci, nu numai entitatile, ci si relatiile dintre entitati au un grad, care este proportia. Aristotel a definit proportia ca egalitate a doua raporturi cu termeni inegali si da ca exemplu proportia matematica în care 6 /3 = 8 /4. Aici, cele doua câturi aritmetice sunt egale (2), numaratorii (6 si 8), respectiv numitorii (3 si 4) sunt inegali, fiecare în parte. Plecând chiar de aici, deci de la proportia aristotelica, Marx defineste echitate sociala ca fiind o realizare a egalitatii în conditii de inegalitate (non-egalitate). Cu doctrine ne-elaborate, sau vag elborate, atât social-democratii nostri, cât si liberalii (tot ai nostri) confunda adesea egalitatea cu echitatea.
4. Cu al patrulea lui înteles, cuvântul „grad“ iese din regimurile ontologic si logico-epistemic si intra în regim praxiologic, întrucât „gradul“ este o „Diviziune pe scara unui instrument de masura“. Gradele sunt date ca realitati în sfera Existentei, dar omul trebuie sa le masoare, pentru a se putea adapta la conditiile vietii. Peste o anumita temperatura sau sub o anumita temperatura, viata nu mai este cu putinta. Masura are si o semnificatie calitativa, cum este Masura aristotelica, definita ca „loc de mijloc“ între doua extreme, „prea multul“ si „prea putinul“. Dar în „Dictionar“ este vorba tot de masura cantitativa, care este masurata cu instrumentele de masurare: termometrul, în cazul temperaturii, metrul cu diviziunile lui, în cazul spatiului, ceasul, cu minutarul si secundarul lui, în cazul timpului. Este instructiv faptul ca acele de ceasornic sunt numite si „limbi“; deci Timpul ne „vorbeste“ prin „limbile ceasului“.
5. A cincea semnificatie se înscrie pe nivelul axiologic, iar acesta implica valoarea si ierarhia, ambele fiind repudiate în actualul Post-modernism. Aici, acelasi cuvânt „grad“ înseamna „treapta, nivel, stadiu“. Inclusiv alegerea si distributia celor trei cuvinte sinonime este bine gândita de catre autor; caci „treapta“ se înscrie pe plan vertical (ideea de „scara“), „nivelul“ se înscrie pe plan orizontal (când este atins), iar „stadiul“ cumuleaza ambele planuri. Sa zicem ca este instructiva aici proximitatea (inclusiv fonica) dintre cuvintele „scara“ si „scala“. Se da aici ca exemplu, „gradul de rudenie“, care poate fi mai mic sau mai mare, respectiv, mai îndepartat sau mai apropiat. Unde apare cuvântul „mai“, în sens comparativ, este prezenta valoarea si gradul acesteia. Într-un text anterior am analizat zicatorile, semnificative si aici: „Mai binele este dusmanul binelui“ si „E rau cu rau, dar este mai rau fara rau“.
6. Cea de a sasea semnificatie pastreaza tacit semnificatia axiologica precedenta (valoarea si ierarhia), dar se înscrie pe plan sociologic. În sens larg si sintetic, Sociologia vizeaza grupurile sociale si relatiile dintre aceste grupuri (ca echivalent particular, la scara sociala, al entitatilor si al relatiilor dintre entitati) . Aici „gradul“ este definit ca „Treapta în ierarhia administrativa, în cadrul unei anumite functii“ si ca „Treapta în ierarhia militara“. Este continuta aici tacit ideea de „rol social“. Aici pot interveni, ca procese cu sens opus, „gradarea“ (promovarea) si degradarea, adica „drumul în sus“ si „drumul în jos“, cum le-ar putea spune Heraclit.
7. A saptea si ultima semnificatie este cea gramaticala, întrucât Gramatica însasi vorbeste despre „gradele de comparatie“, care pot fi de trei feluri: de superioritate, de inferioritate si de egalitate. În primele doua grade de comparatie este continut acelasi „mai“, însotit de adverbe (repede-încet) sau de adjective opuse (frumos-urât), valorile fiind „bi-polare“ (Tudor Vianu). În cel de al treilea grad este continut egalitaristul „tot atât de“. Fiind vorba aici de un „Dictionar“, intra în el doar materialul pur lexical, deci nu intra aici si comparatia, înteleasa ca figura de stil.
În Matricea conceptuala pe care am elaborat-o, primul nivel este nivelul lingvistic sau pur gramatical. L-am numit „Nivelul zero“, întrucât este punctul de plecare al oricarei analize a unui text, de orice natura ar fi acesta (literara, politica, juridica etc.). Am preluat si ideea lui Roland Barthes, care vorbeste despre „scriitura“ si despre „nivelul zero“ al acesteia. Tot în Matricea noastra, Nivelul 7 este „Nivelul stilistic“, dar acesta este o reluare a „Nivelului zero“, din perspectiva Stilisticii. Altfel spus, este vorba de o aceeasi entitate, vazuta din doua perspective, prima fiind pur gramaticala, a doua fiind stilistica. Astfel încât în matricea implicita (tacita) a „Dictionarului“ lipseste un singur nivel, prezent în Matricea conceptuala: „Nivelul psihologic“.
Ideea de grad-gradualitate este foarte importanta în general, dar ea este o idee „vitala“ atunci când este pusa în joc o tema cu titlul „Traditie si reforma“. Aceasta tema face obiectul unei Conferinte internationale – „Conferinta Lumen 2013“ –, care va avea loc la Bucuresti, în 7-8 noiembrie.
Autor: Tudor CatineanuApărut în nr. 425