Dacă Björn Borg a fost considerat drept primul star al tenisului şi cel dint#i jucător care a iniţiat mondenitatea în sportul alb, nu e mai puţin adevărat că „ursul“ suedez avea să treacă, pe bună dreptate, drept un redutabil cuceritor de inimi sensibile. Zeci de mii de tinere de pe toate meridianele au lăcrimat sincer, vis#nd să petreacă o seară şi, cine ştie, chiar o noapte romantică, în compania blondului cu plete c#rlionţate din Stockholm. Celebrele groupies, ahtiate după proximitatea cu vedetele masculine din tenis, nu pregetau să practice un nelimitat comerţ sexual cu tenismenii, iar aceştia, în marea lor majoritate, nu aveau nici un motiv să refuze tentanta ofertă. Rom#nul Ilie Năstase a fost şi el un redutabil galant, deşi aparţinea unei alte generaţii. O sumară analiză ne arată însă că nici un campion nu a fost at#t de fermecător precum italianul Adriano Panatta.
Romanul, bărbat de o frumuseţe clasică, părea un efeb maturizat pe nepusă masă, dar care păstra acel aer de o juvenilă inocenţă în faţa căruia nici o domnişoară sau doamnă nu putea rezista. Cu privirea pierdută în tării, eman#nd din toată fiinţa o langoare nedisimulată, Adriano părea că alunecă pe l#ngă oameni şi lucruri, fiind interesat de tot ceea ce nu are greutate păm#ntească. Nu ştiu c#t de metafizic era elegantul italian, după cum e dificil de aproximat c#t de intelectual îşi permitea (sau ar fi putut) să fie, însă e cert că misterul ce-l învăluia, precum şi sexualitatea difuză care-l antura aidoma unei aure indicibile făceau ca femeile de orice v#rstă să devină victime fericite ale unui amor de o seară.
Dar Panatta era şi un extraordinar jucător de tenis, iar acest fapt se cuvine apreciat la justa lui valoare istorică, deoarece în ţara în care Nicola Pietrangeli fusese întronat profet nu era deloc o plimbare prin ploaia de primăvară să „creşti“ ca tenismen la umbra marelui mit. Pe urmele lui Pietrangeli, de două ori campion la Roland Garros, în 1959 şi 1960, dar şi iubit al actriţei Claudia Cardinale, Adriano trebuie nu numai să cucerească lumea turneelor de tenis prin victorii semnificative, dar şi să devină eroul unor episoade amoroase care să smulgă suspinele doamnelor şi să-i entuziasmeze p#nă la delir pe neobosiţii paparazzi…
Frumosul şi talentatul roman izbucneşte în tenisul mare în 1975, c#nd îl elimină la Roland Garros pe turbulentul Năstase, pierz#nd apoi la viitorul campion parizian, suedezul Borg, nu fără a-i smulge vikingului un set. Toamna, în sala de la Stockholm, latino lover triumfă surprinzător, lăs#nd în urmă jucători prestigioşi, ca Arthur Ashe şi Jimmy Connors, în condiţiile în care suprafaţa lui de predilecţie era zgura. El se califică în Mastersul sf#rşitului de an, desfăşurat tot în capitala Suediei, fiind al optulea calificat în urma rezultatelor din circuitul ATP şi începe sezonul 1976 de pe poziţia 14. Tenisul lui Adriano este frumos, generos şi seren, eleganţa fiind termenul cel mai potrivit pentru a rezuma stilul romanului. Totuşi, deşi nu are dec#t douăzeci şi cinci de ani, Panatta plăteşte un greu tribut gurmanderiei peninsulare, de care suferă în exces. Nasty îl tachina adeseori strig#ndu-l, după cum îşi aminteşte Patrick Proisy, fie „Macaroni“, fie „Pattata“! Lipsit progresiv de necesara supleţe, italianul are probleme în meciurile rapide sau lungi, c#nd kilogramele excedentare îl împiedicau să-şi concretizeze talentul.
1976 avea să fie un an special, singurul în care Panatta şi-a dat adevărata măsură a valorii şi potenţialului de care dispunea. El pregăteşte sezonul antren#ndu-se la Formia, unde era sediul Olimpic al lotului italian de atletism. Mai mult, apelează la kinetoterapeutul lui Pietro Menea, recordmen mondial la 200 de metri! Ţine un regim alimentar care-l ajută să slăbească, energiz#ndu-şi trupul. Rezultatele se văd rapid, căci Adriano capătă rezistenţă şi-şi ameliorează viteza de deplasare. În primul tur la Foro Italico, contra australianului Kim Warwick, frumosul roman ajunge să fie condus cu cinci la unu în setul trei, dar el salvează unsprezece mingi de meci şi c#ştigă în tie-break! În sferturi de finală, c#nd îl înfruntă pe Harold Solomon din Statele Unite, Panatta conduce cu patru la zero în setul decisiv, dar suferă de o cădere fizică bizară, ajung#nd să fie condus cu cinci la patru… noroc cu abandonul americanului, se pare şi el epuizat! În finală, noul erou al tenisului italian îl învinge în patru seturi pe marele specialist al zgurei, argentinianul Guillermo Vilas, provoc#nd isteria publicului roman. Prezent la festivitatea de premiere, tatăl său, de origine proletară, bodiguard la Tennis Club Parioli, un loc al bogătanilor romani, îl str#nge în braţe cu lacrimi în ochi. Revanşa de clasă avusese loc…
La Roland Garros, deşi printre favoriţi, Panatta dispută un meci epic chiar în primul tur, în compania cehoslovacului Pavel Hutka, un ins bizar care, deşi jucător de m#na dreaptă, serveşte cu braţul st#ng. Ajunşi în setul al cincilea, cei doi sunt la capătul puterilor: esticul conduce cu zece la nouă, este 30-40 pe serviciul italianului şi acesta atacă la fileu. Hutka îl pasează cu reverul în cos, lovitură ca şi c#ştigătoare, dar Panatta plonjează ca un portar de fotbal, agăţ#nd mingea şi făc#nd punctul în aplauzele publicului tetanizat. El c#ştigă cu 12 la 10 un meci ce părea pierdut. În sferturi, Adriano Panatta îl învinge pe deţinătorul trofeului, Björn Borg, în patru manşe, provoc#nd marea surpriză. De fapt, ca să respectăm adevărul istoric, Panatta este singurul om care l-a învins pe Borg la Roland Garros, şi încă de două ori, prima oară în 1973! În semifinală el îl bate pe iancheul Eddie Dibbs, apoi, în finală, îl domină din nou pe Solomon, victorie în patru seturi.
Anul se încheie cu triumful Italiei în finala Cupei Davis, la Santiago de Chile, după ce „macaronarii“ eliminaseră succesiv Suedia şi Australia. Pentru latino-americani, finala este pe viaţă şi pe moarte. Pinochet, s#ngerosul dictator, a trasat ca sarcină sacră victoria contra europenilor. Dar nici Panatta, nici Barrazutti nu-i iau în serios pe chilieni. După prima zi este doi la zero în favoarea italienilor. Iar la dublu, echipa Panatta-Bertolucci îngenunchează unul dintre cele mai valoroase dubluri din lume, Fillol-Cornejo, aduc#nd Salatiera de argint la Roma. Fericirea frumosului tenismen este imensă, doar că 1976 a fost o poveste de genul lui „o dată ca niciodată“.
Dacă saga lui Adriano Panatta s-ar fi încheiat la Santiago, totul ar fi fost ca într-o legendă toscană. Ce a urmat nu mai contează, nici faptul că n-a mai c#ştigat nimic important, nici faptul că s-a îngrăşat la loc. Frumuseţea zeului a fost înfr#ntă de patima pentru paste şi pizza…