În „Cultura“ (nr. 19, 6 iunie a.c.), un distins profesor scrie despre „Breban în context“. În parte îsi autociteaza un articol publicat în „Convorbiri literare“ („Victime si vinovati: spre o abordare pluridimensionala“, nr. 11, 2012), din care extrage, la un moment dat, urmatorul pasaj: „Mie mi se pare fascinant modul în care Doinas se metamorfozeaza treptat din victima în actor cu veleitati de presiune politica: cel putin asa ne spune o lectura obiectiva, care din pacate nu este si cea a autorului «demascarilor», un doctorand pe cât de harnic, pe atât de reductionist si monocrom“. Nu-l numesc pe distinsul meu preopinent, din simplul motiv ca nici Domnia Sa nu doreste sa polemizeze cu subsemnatul, eu fiind respectivul doctorand. Mai bine zis eram (sunt doctor în filologie din 14 martie a.c.).
Ma deranjeaza ocultarea identitatii în disputele de idei. Îi recomand, totusi, pentru verificarea observatiilor mele, sa mearga la C.N.S.A.S., sa solicite dosarele pe numele lui Doinas (de urmarire informativa, penal si de retea, carora li se adauga un fond documentar) si sa gaseasca scenariile dorite de Domnia Sa. Câta vreme vorbim, unii citind si cautând, altii din auzite, sporovaim. Nu polemizam. Problema Doinas vizeaza un câmp mai larg al dezbaterilor. Convoaca la sfada hagiografii si criticii. Or, prima lectie deprinsa de la G. Calinescu este sa chestionez biografia si opera scriitorilor.
Relatiile lui Doinas cu Securitatea sunt materie de istorie literarã. Din punctul meu de vedere, cercetarea fondurilor C.N.S.A.S. este indispensabila tocmai pentru asigurarea „pluridimensionalitatii“. Ocultând aceste lucruri, devenim automat cenzori. Aratându-le, comentându-le, scotând interpretari despre profilul uman, nu „demascam“, ci explicam niste mecanisme politice, psihologice, artistice. Imaginea rezultata astfel este „monocroma“ – gri adica. Doinas a fost diplomat si cu Securitatea, si cu breasla scriitoriceasca, rostind totdeauna ceea ce se astepta fiecare. A jucat la doua capete, ramânând fidel sie însusi. Nu a fost nici bun, nici rau. Cea mai pertinenta definire a acestui gen de informator a facut-o Ion Ioanid într-un interviu realizat de Sanda Anghelescu, publicat din „România literara“ (nr. 25, 1999): „Dupa eliberare, i-am întâlnit pe câtiva dintre ai nostri si, cu uimire am aflat ca «turnatorii», ostracizati pe vremuri de noi, fusesera între timp admisi. Când mi-am exprimat nedumerirea, mi s-a raspuns: «stim ca-i turnator, da’i baiat bun, pe noi nu ne toarna». Aparuse între timp, în cei doisprezece ani, notiunea de «turnator al casei», care «se poarta bine» cu grupul din care face parte. Ca, de! «nici lupul nu manânca lânga vizuina!»“.
Asa s-a comportat si Doinas dupa ce le-a confirmat ofiterilor de Securitate ca
I. Negoitescu a fost legionar (nu stiu daca le-a confirmat si participarea la rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941), proba suficienta ca prietenul sau dioscur sa ajunga la închisoare si sa se întoarca de acolo, asemenea lui Doinas, în ipostaza de informator, sub numele conspirativ „George Ion“. Si, daca nu îl convinge afirmatia mea precedenta, s-ar cuveni sa citeasca articolul lui Stefanita Regman din „Viata româneasca“ (nr. 1-2, 2013, pp. 85-105, „Cornel Regman si „lucratorii“ lui: perioada 1959-1967“). Or, cum nici Stefanita Regman nu accepta întru totul documentele parcurse, pe motiv ca sunt dactilografiate (reamintesc obiceiul ca, la iesirea din reteaua informativa, mapa cu notele olografe sa fie arsa, în termen de 5 ani, pastrându-se totusi copii batute la masina), simt nevoia sa fac o completare. Dupa o nota înaintata de agentul „Crisan“ (7 mai 1959) despre Cornel Regman, ofiterul responsabil de supravegherea criticului – cpt. Florescu Ion – dorea ca „Andrei Golfin“ (numele conspirativ al lui Doinas) sa ofere o caracterizare a „obiectivului“. Prudent, Stefanita Regman semnaleaza faptul ca nu dispune de respectivul act solicitat: „Caracterizarea lui «Golfin», daca va fi existat, nu se gaseste în documentele care mi-au fost puse la dispozitie“ (nota 5, p. 88).
Dar o fisa de acest tip întâlnim în dosarul de retea al lui Doinas (R 874, vol. 1, f. 62-65), redactata pe 23 decembrie 1959 („Nota: lista persoanelor pe care le cunosc“, scrisa cu cerneala albastra, olografa). Nu stim daca e prima, dar nu e si singura în care Doinas le vorbeste securistilor despre Cornel Regman (cealalta este nedatata, f. 74): „CORNEL REGMAN si sotia, ZORINA: el e redactor la revista «L.(imba) româna»; ea e inspectoare la Min. Învatamântului. El a fost în «Cercul literar»; exclus din Partid pentru ca a facut stagiul militar la Marele Stat Major în timpul razboiului. Critic literar. Om cinstit, devotat regimului (cinste ideologica, dara, n.m., G.N). Se plânge mereu de persecutii din partea lui M. Beniuc, ca urmare a unor intrigi ale lui E. A. Baconsky. Pot discuta orice cu el (i.e. astept directive în scopurile necesare Dvs., n.m., G.N)“. Asemenea rapoarte de rutina erau oferite periodic pentru a vedea în ce masura informatorii aveau utilitate, în special daca luam în cosiderare amanuntul – ignorat, neacceptat, neînteles –, ca atunci, în perioada comunista, orice (!) atitudine capata, în optica Puterii, conotatie politica. În acest registru as încadra „harnicia“ lui Doinas în a mentiona fiecare nume, indiferent de rezonanta: „POMPILIU NEMOIANU, student la engleza. Cunostinta cu totul întâmplatoare. L-am întâlnit de câteva ori pe strada si acasa la mine; se intereseaza ce scriu. Utemist, student fruntas la învatatura si munca patriotica“ (23. XII. 1959, f. 64). În 1957, în arest, Doinas declarase la primele interogatorii ca îl stia de putin pe Marcel Petrisor si ca s-au întâlnit fortuit pe strada sau în apropierea redactiei revistei „Teatrul“.
Condamnarea suferita pentru „omisiune de denunt“ îi aratase ca Securitatea afla tot.
Autor: GEORGE NEAGOEApărut în nr. 425