Sari la conținut
Autor: MAGDALENA VÎRDOL
Apărut în nr. 530

Direct din realitate

    Am primit această recomandare în urmă cu câteva luni de la un prieten, cu menţiunea că este un film cu gangsteri sau mafioţi, mai precis. Numele filmului nu mi-a spus nimic, şi nici nu am fost curioasă să caut detalii despre peliculă, nefiind fan al genului. La insistenţele lui, am decis să dau un simplu search pe google după numele Donnie Brasco.
    Am fost plăcut surprinsă când am văzut că protagonistul filmului este unul dintre actorii mei preferaţi şi anume: Johny Depp. Întreaga distribuţie este, de altfel, una de excepţie, alături de Depp jucând mari actori precum Al Pacino, Anne Heche, Michael Madsen, James Russo sau Paul Giamatti. Aşadar, dacă sunteţi amatori ai genului dramă-poliţist, cu siguranţă veţi fi plăcut surprinşi de filmul lui Mike Newell.
    Donnie Brasco a avut premiera în 1997, iar în 1998 a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru Cel mai bun scenariu adaptat. Ecranizarea de excepţie este bazată pe fapte reale şi spune povestea faimosului Joseph D. Pistone, agentul FBI infiltrat în mafia anilor ’70 din New York. Odată pătruns în familia mafiotă
    Bonanno, una din cele cinci familii ale mafiei, Pistone va opera sub numele de Donnie Brasco, cu porecla „bijutierul“. Ascunzându-şi adevăratul scop, Donnie începe să frecventeze locuri obscure unde ştie că-i va întâlni pe membrii grupului mafiot. Astfel, ajunge să îl cunoască pe Lefty Ruggiero (pe numele real Benjamin Ruggiero), membru al familiei Bonnano. Desigur, în faţa tuturor, ofeţerul FBI căruia vrea să pară un simplu bijutier. Lefty îşi dă seama că tânărul Don ar avea mult potenţial şi decide să îl prezinte celorlalţi membri, care sunt sceptici cu privire la relaţia celor doi.
    Donnie Brasco are o soţie şi trei fetiţe pe care le iubeşte enorm cărora, însă, nu poate să le spună unde lucrează întrucât ar încălca normele federaţiei. Nu-i rămâne decât să le părăsească în numele justiţiei şi să devină un aşa-zis gangster. Atitudinea lui secretoasă şi ignorantă o face pe soţia sa, Maggie, să intenteze proces de divorţ, afectată de lipsa lui Donnie cu zilele de acasă, fără să  ofere vreo explicaţie concretă.
    Petrecând mult timp alături de Lefty, unul dintre cei pe care trebuia să îi predea poliţiei, Donnie Brasco ajunge să se împrietenească cu acesta. Crede că situaţia este sub control, dar Donnie este furat de peisajul din lumea mafiotă. Implicându-se prea mult, sub acoperire, este la un pas de a cădea victimă a  dublei identităţi. Protagonistul filmului trebuie să îşi dovedească loialitatea absolută în faţa membrilor Familiei, iar prin prietenia sa cu Lefty, care părea  veriga cea mai slabă, reuşeşte să îi câştige încrederea şi lui Dominick Napolitano, supranumit Sonny Black, reprezentantul Familiei Bonanno în Brooklyn. După numeroase peripeţii împreună, Lefty îşi exprimă respectul şi simpatia faţă de Donnie Brasco, pe care îl vede exact ca pe o proiecţie a persoanei sale în tinereţe. Neavând nici acesta o situaţie roz acasă, trăind împreună cu o soţie care vrea să îl părăsească şi cu un fiu toxicoman care sfârşeşte în spital, Lefty îşi concentrează întreaga atenţie asupra lui Donnie pe care îl ia sub aripa sa. Deşi membrii clanului îşi dau seama că cineva îi sapă din interior, Donnie se află în dilema de a ieşi din clan, ceea ce ar fi însemnat pedepsirea lui Lefty sau de a-l turna pe acesta din urmă, care ar fi ajuns la puşcărie. Asistăm la o poveste emoţionantă, deşi încărcată de urmăriri şi gloanţe. Dar pelicula este mai mult decât un film cu mafioţi, intrigi şi controverse, pentru că Donnie Brasco reuşeşte o portretizare extraordinară a relaţiilor dintre oameni bazate pe încredere şi trădare.
    Cum am amintit, modelul, adevăratul Joe Pistone trăieşte şi în ziua de azi ascuns sub o altă identitate. Inedit este faptul că producatorul principal al filmului Donnie Brasco, Lou DiGiamo, l-a cunoscut pe adevăratul Joe Pistone încă de pe băncile liceului. El voia să îl convingă pe genialul Pistone să scrie o carte despre experienţa sa, dar ulterior s-a făcut filmul. Pentru a conferi credibilitate propriului personaj, Johnny Depp a avut mai multe întâlniri cu însuşi Pistone în timpul filmărilor, iar Anne Heche, interpreta soţiei celebrului agent FBI dedublat în gangster de profesie, a stat de vorbă cu adevarata nevastă a mafiotului, Maggie.

    film1