Din nou in agora: Hypatia, Galilei si Socrate

In prima instanta, dupa ce am vazut filmul Agora nu am vrut sa scriu nimic despre el. Este un film trist, a carui actiune, contrar tuturor laudelor aduse, poate fi rezumata astfel: Pagânii ii ucid pe crestini, crestinii ii ucid pe pagâni, evreii ii ucid pe crestini, crestinii ii ucid pe evrei pentru ca la final crestinii sa o ucida pe Hypatia, reprezentanta a incercarii de cunoastere a universului (as fi vrut sa spun prin ratiune, dar nu ar fi corect, caci filosofii neoplatonicieni, de tipul ei, erau cel putin la fel de mistici ca si crestinii, in ciuda pasiunilor stiintifice care nu erau atât de curate metodologic pe cât ni se prezinta). Ordinea uciderilor nu este una ideologizata, ci este una potrivit cronologiei filmului. Deci, este un film despre cum ratiunea nu e in stare sa faca fata violentei, despre cum argumentele nu pot invinge pasiunile, de orice tip ar fi ele, bune sau rele.
Hypatia vs Galilei
Mesajul general este unul profund ingrijorator, despre soarta cunoasterii si a celor ce indraznesc sa se aventureze pe aceasta cale. In plus, chiar daca se vrea doar un film anticrestin, „Agora“ dovedeste, prin modul in care trateaza toate religiile prezente, ca pune semnul egal intre cult religios si violenta la care trebuie sa te astepti de la orice cult. Pe acest fundal, Hypatia este eroina ideala, matematician, astronom, filosof, intr-o epoca in care femeile nu erau educate, e frumoasa, virgina si omorâta in mod barbar.
Pentru femeile cu pasiuni stiintifice identificarea este automanta si empatia e asigurata. Prima tentatie este sa plângi soarta Hypatiei si sa ii acuzi pe crestini, a doua e sa plângi soarta femeii in societatea dominant masculina (crestina sau nu, caci si cea a grecilor era caracterizata de lipsa totala de interes pentru cazul femeilor), a treia tentatie este sa plângi soarta omului de stiinta sau a gânditorului in fata intolerantei religioase. As putea propune o ridicare a nivelului de abstractiune: filmul poate sa fie si despre soarta cruda a omului de stiinta intr-o societate care nu numai ca nu il intelege, ci il si descurajeaza in activitatea sa, ba chiar il pedepseste, cu osânde ce variaza de la excluderea din societate pâna la ucidere.
Poate ca unii dintre cei ce au vizionat filmul pun semnul egal intre Hypatia si Galilei. Ar fi vrut insa Hypatia sa fie tratata la fel de bine cum a fost Galilei (singura pedeapsa pe care acesta a primit-o a fost sa spuna niste rugaciuni in fiecare zi pâna la sfârsitul vietii, si oricum aceasta pedeapsa a fost transferata uneia dintre fiicele lui Galilei, calugarita intr-o congregatie). Pe lânga acesta, Hypatia chiar este o eroina, care a murit pentru ideile in care credea; data fiind dezvoltarea astronomiei la acel moment, cel mai probabil ideile „vinovate“ au fost cele filosofice si nu cele stiintifice, ce nu erau suficient de avansate pentru a sustine heliocentrismul in care pare sa creada Hypatia.
Hypatia vs Socrate
Ideologia din spatele „Agorei“ este foarte clara, pelicula fiind explicit anticrestina. E adevarat ca crestinii trebuie sa dea seama de momente de violenta din istoria lor, dar nu imi aduc aminte de nici un text sau film care sa critice democratia ateniana pentru ca l-a ucis pe Socrate. Marele Socrate ramâne un erou, dar democratia nu isi pierde statutul de model din cauza acestei crime care nu mi se pare mai putin condamnabila decât uciderea Hypatiei. In cazul când conditiile politice care duc la uciderea filosofilor, adica a celor ce au curajul sa gândeasca altfel, sunt rele, ar trebui sa condamnam democratia ateniana ca pe cel mai crunt regim totalitar.
Ne regasim din nou in agora, acest spatiu predilect al dezbaterii si al dialogului. Sa fie o ironie a istoriei faptul ca aceste intruniri in agora se termina cu uciderea filosofilor? Sa intelegem ca agora, in care exista respect pentru celalalt si pentru ideile sale, este un spatiu utopic? Ca ratiunea nu poate fi respectata si ca ea nu poate constitui, asa cum vor intelectualii, calea catre universalizare si conventie? Ca filosofii si oamenii de stiinta, adica cei ce opteaza pentru cautarea adevarului si nu sunt gata sa accepte opiniile prestabilite, sunt totdeauna marginalizati, pâna la excluderea fizica din comunitate?
Instinctul gloatei
Ceea ce ma deranjeaza in mod special la teza filmului Agora este un tip de rationament care pare corect la prima vedere, dar care, la o privire in profunzime, este incomplet si prin urmare gresit. Se ia o situatie reala, o situatie demna de plâns, se cauta vinovatul in acel caz special si se universalizeaza rezultatul. Crestinii au ucis-o pe Hypatia, intr-adevar, dar este un caz izolat din doua motive diferite:
1. In majoritatea cazurilor crestinii apara filosofia greaca, majoritatea episcopilor din acea perioada trecusera prin scoli filosofice in genul celei conduse de Hypatia si folosesc cunostintele obtinute acolo in scrierile lor teologice. Synesius din Cirene, care apare in film, Grigorie de Nazians, Grigorie de Nyssa, parinti ai bisericii din secolul IV sunt doar câteva exemple dintre cele mai cunoscute.
2. De obicei detinatorii majoritatii tind sa ii oprime in diferite forme pe cei in minoritate, or, filosofii si/sau oamenii de stiinta nu au cum sa fie altfel decât in minoritate. E mult mai usor imaginabila o comunitate in care heterosexualii sunt o infima minoritate si reproducerea se face in vitro, pentru majoritatea homosexuala, decât o comunitate formata in majoritatea ei din gânditori.
Nu sustin ca mi-as dori ca aceasta categorie socio-intelectuala sa constituie majoritatea, acest lucru nu ar fi posibil decât prin niste inginerii sociale demne de practici specifice URSS. Ceea ce vreau sa subliniez este ca fiind intotdeuna in minoritate, o minoritate ce nu tine de regiunea geografica sau de timpul istoric, filosofii vor fi supusi presiunii majoritatii. Majoritatea este stabilita numeric si nu dupa argumente, prin urmare un filosof nu poate face parte dintr-o majoritate decât printr-un joc al hazardului, in cazul in care intâmplator parerile sale argumentate au acelasi continut cu parerile comun acceptate de o comunitate. Aceste relatii de putere dintre majoritate si minoritate, care au dus in trecut la violenta, se incearca azi sa fie neutralizate prin toleranta.
Minoritatea unui singur individ
Toleranta, la rândul ei, poate duce la excese, asa cum se manifesta ea in multiculturalism. Trebuie sa fim atenti cu preferintele si cu optiunile celorlalti pâna la aneantizarea propriilor optiuni – aceasta este logica multiculturalismului. Este foarte interesant ca ea nu se poate insa aplica si minoritatii intelectuale.
Minoritatile etnice, minoritatile rasiale, minoritatile sexuale, minoritatile religioase se definesc pe ele insele ca un grup, ca o comunitate, iar identitatea individului ce apartine acestor comunitati este definita de insasi apartenenta la comunitate. Filosoful se defineste pe sine ca iubitor de intelepciune si nu ca membru in comunitatea inteleptilor. Aceasta comunitate poate sa fie inexistenta, pentru un stoic, de exemplu, este posibil sa nu existe nici macar un singur intelept, asta nu schimba cu nimic idealul etic de a atinge viata netulburata de pasiuni.
Idealul merita mentinut, chiar daca nu exista nici macar un singur individ care sa il implineasca. Prin urmare, spre deosebire de comunitatea Amish sau de comunitatea evreiasca, definite prin practici si traditii ale grupului ce dau identitatea indivizilor, gânditorii constituie o minoritate aparte, care nu se defineste ca grup. Mai corect ar fi spus ca fiecare individ din categoria etico-profesionala a filosofilor/oamenilor de stiinta se defineste ca o minoritate aparte, fiind totdeauna o victima posibila. Acesta este un adevar, dar el nu trebuie absolutizat, altfel dam apa la moara celor care nu fac altceva decât sa apeleze la suferinta de a nu fi intelesi pentru a isi justifica propriile esecuri.

Câteva elemente de
neconcordanta istorica
Partile despre stiinta din film sunt foarte frumos realizate si ramân in imaginatia celor ce au incercat deja sa le inteleaga, dar experimentele prezentate in „Agora“ sunt mult mai recente, orbitele circulare au fost descoperite de Kepler si experimentul cu punctul fix si caderea unui corp dintr-un vapor in miscare este realizat de Galilei si apare in scrierile lui Descartes, ceea ce face sa fim cu aproximativ 10 secole in avans. E un decalaj pe care un istoric al stiintei nu are cum sa il accepte.
Cât despre distrugerea Bibliotecii din Alexandria, redata impresionant de scenele in care papirusurile zboara si camera le filmeaza de undeva de sus, interpretarea potrivit careia biblioteca ar fi distrusa in timpul luptelor dintre crestini si pagâni nu este decât una dintre cele 4 variante vehiculate de istorici – cea mai raspândita este aceea ca Biblioteca din Alexandria a fost distrusa de arabi, dupa celebrul sofism potrivit caruia, prin confruntarea cu Coranul, cartile din biblioteca sunt fie inutile, fie eretice si deci periculoase.