În acest an, evenimentele muzeale s-au îngrămădit, parcă mai mult decât oricând, la mijlocul lunii mai. Muzeele s-au întrecut în a oferi vernisaje, conferinţe, concerte şi alte manifestări pentru public, încă de joi, 15 mai. Joia, de altfel, a devenit, ca peste tot în Europa, ziua preferată pentru vernisaje, înainte ca locuitorii oraşelor să plece spre staţiunile de odihnă, încă de vineri, de la prânz. De data aceasta, muzeele nu au luat pauză, nici vineri, 16 mai, şi nici sâmbătă, 17 mai, când a avut loc miraculosul eveniment al Nopţii Europene a Muzeelor. Duminica de 18 mai, când s-a nimerit să se sărbătorească Ziua Internaţională a Muzeelor (în acest an, cu tema Legăturile create de colecţiile muzeelor), a trecut aproape neobservată. Colectivele muzeelor erau deja stoarse de oboseala din ajun, când s-au străduit să ofere tot ce aveau mai bun pentru un public avid de experienţe muzeale.
Noaptea Europeană a Muzeelor a ajuns, în 2014, la cea de a 10-a ediţie. Nu am să reiau aici consideraţii din alte articole publicate în Cultura, în legătură cu motivele succesului extraordinar pe care acest eveniment – la inventarea căruia un rol major l-a avut mai vechiul nostru prieten, fostul ambasador al Franţei la Bucureşti, Henri Paul – l-a cunoscut în întreaga Europă. Cred că ar fi necesară, mai întâi, o scurtă analiză asupra a ceea ce s-a întâmplat în România. Ar trebui spus că foarte multe dintre muzeele orăşeneşti din România au luat parte la eveniment. Numai în Bucureşti au fost numărate 35 de locuri diferite (muzee, colecţii, expoziţii) deschise după apusul soarelui. Dar numărul muzeelor care au participat din întreaga ţară este destul de greu de calculat, pentru că se adaugă cele din Alexandria, Târgu Mureş, Râmnicu Sărat, Slobozia, Iaşi, Sinaia, Hârlău, Ruginoasa, Târgovişte, Sibiu, Ploieşti, Oradea, Deva, Hunedoara, Târgu Jiu, Târgu Cărbuneşti, Giurgiu, Galaţi, Sfântu Gheorghe, Bran, Constanţa, Caransebeş, Reşiţa, Botoşani, Baia Mare, Oneşti, Bacău, Piteşti, Câmpulung, Arad, Aiud, Alba Iulia, Ciucea, Turda, Timişoara, Cluj – Napoca ş.a.m.d., şi, în fiecare dintre aceste oraşe, practic toate muzeele şi colecţiile au luat parte la noaptea de sărbătoare. Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ şi Muzeul Judeţean Sălaj şi-au sărbătorit chiar Zilele anuale cu acest prilej. (În ceea ce priveşte Muzeul Satului, aniversarea inaugurării sale în ziua de 17 mai este discutabilă, pentru că, este adevărat, în 17 mai 1936 a avut loc deschiderea sa pentru public, însă adevărata sa inaugurare a fost înregistrată cu o săptămână mai devreme, la 10 mai 1936, care, la acea vreme, era, pe bună dreptate, Sărbătoarea Naţională a României.)
Numărul muzeelor participante a constituit un record pentru România. Se pare că aproape fiecare instituţie muzeală din ţară a înţeles rostul şi impactul acestui eveniment european. Din păcate, numărul total al vizitatorilor a fost ceva mai mic decât în 2013, în pofida unui număr mai mare de muzee participante. Desigur, există explicaţii conjuncturale: Muzeul „Antipa“, în lipsa celebrei şi controversatei expoziţii The Human Body, a înregistrat mai puţini vizitatori. Muzeul ţăranului, în schimb, şi-a dublat numărul de persoane care i-au călcat pragul. A contat, în foarte mare măsură, programul concret oferit de fiecare muzeu în parte. Pe de altă parte, publicul pare să-şi mai fi potolit setea de a bifa pe parcursul unei nopţi întregi toate muzeele deschise. Unii dintre vizitatori par să fi înţeles că va mai exista o Noapte Europeană a Muzeelor şi la anul. Publicul n-a mai alergat, la fel ca în anii trecuţi, de la un muzeu la altul, ca să prindă toate evenimentele posibile, înţelegând că acest lucru este, fizic, imposibil, şi că nu ar mai înţelege nimic din ce se întâmplă într-un loc anume.
Pe de altă parte, pentru mulţi dintre muzeografi a apărut blazarea. Se pare că mulţi dintre ei ştiu deja ce au de făcut, cunosc reţeta succesului, aşa încât nu mai este nevoie să se obosească pentru a imagina foarte multe lucruri noi. E suficient să ţii publicul la uşă, pentru 10 minute, pentru a forma o coadă respectabilă în faţa muzeului, pe care să o fotografiezi şi să o incluzi în raportul anual de evaluare.
Totuşi, această blazare nu a afectat imaginaţia tuturor muzeografilor. Este vorba doar despre un fel de oboseală, pe care o resimte oricine, atunci când trebuie să repete acelaşi ritual, în fiecare an. Dar tipurile de manifestări au fost dintre cele mai diverse şi trebuie să remarc, aici, în bună măsură, contribuţia birourilor şi secţiilor de marketing şi relaţii publice, care au ştiut să exploateze toate oportunităţile oferite de expoziţiile realizate de muzeografi. Evenimentul a fost mai mediatizat ca oricând în trecut, ajungându-se ca mai multe posturi de radio şi televiziune să transmită în direct dezbateri şi intervenţii dedicate problematicilor muzeale.
În fine, trebuie înţeles faptul că numărul celor dornici să viziteze muzee (cu sau fără prilejul Nopţii Europene) este, fatalmente, limitat. Este limpede că cine a văzut anul trecut Columna lui Traian (copia de la Muzeul Naţional de Istorie a României) nu va mai fi la fel de dornic să o revadă şi anul acesta. Din aceste motive, muzeele trebuie să inventeze mereu ceva nou. Competiţia, în 2014, a fost mai acerbă decât în anii trecuţi – în ceea ce priveşte numărul de muzee participante – dar, în schimb, oferta evenimentelor a fost ceva mai slabă. Pe de altă parte, publicul care în anii trecuţi alerga bezmetic de la muzeu la muzeu, sperând să le vadă pe toate pe parcursul unei singure nopţi, a devenit ceva mai selectiv, alegând doar locuri în care nu a mai fost sau în care erau anunţate evenimente speciale. Dorinţa de a vedea un muzeu doar pentru a bifa un loc pe hartă a cedat în faţa oboselii acumulate, publicul înţelegând ceea ce este evident: va mai fi o ediţie a Nopţii şi la anul!
Cu alte cuvinte, Noaptea Europeană a Muzeelor a devenit un fenomen mai „aşezat“; a mai pierdut ceva din nebunia din anii trecuţi, dar ceea ce este important este că a inclus mult mai multe muzee, făcând astfel ca oferta să fie mult mai mare, mai ales în micile oraşe din provincie, în care nu se întâmpla mai nimic, până acum. Acesta este probabil cel mai mare câştig al anului 2014: nu faptul că numărul muzeelor şi colecţiilor participante din Bucureşti a trecut de 30 (cu alte cuvinte, s-a dublat, în doar trei ani), ci că muzeele din provincie par să se fi trezit din letargie, pentru a oferi ceva unui public încă neobişnuit să le calce pragurile.
Rezumând, putem spune că, dincolo de circuitele muzeale organizate în 25 de unităţi administrativ–teritoriale (Bucureşti şi alte 24 de judeţe), s-a făcut simţit faptul că, de când frâiele organizării, la nivel naţional, au fost preluate de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, care a reuşit să obţină o minimă finanţare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional şi să mobilizeze şi câţiva voluntari, evenimentul, la nivel naţional, a devenit mult mai coerent şi a atins o arie geografică din ce în ce mai largă. Este rodul unei munci migăloase, desfăşurate, cu atenţie, de echipa condusă de Dragoş Neamu, Diana Dochia şi Angelica Iacob, al unei promovări tenace, neobosite, şi este de sperat că, dacă lucrurile vor merge aşa în continuare, direcţia imprimată la nivel naţional Nopţii Europene, în 2014, va continua şi în anii următori, spre beneficiul publicului din întreaga ţară şi nu doar din câteva judeţe privilegiate. Fără îndoială, muzeele care nu au participat până acum vor trebui să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor logistice, care, de altfel, le-au şi împiedicat să se alăture evenimentului european: cum să oferi recuperări personalului care lucrează pe timpul nopţii, din ce buget să asiguri organizarea unui mic eveniment care să atragă publicul – în afara expoziţiei permanente – şi cum să asiguri transportul salariaţilor acasă, la terminarea programului.
Regretul meu este că muzeografii par să fi uitat complet de Ziua Internaţională a Muzeelor – fapt datorat, poate, şi unei mai slabe promovări din partea Comitetului Naţional Român ICOM –, astfel încât ziua de 18 mai nu a mai fost marcată prin nici un eveniment special. A fost doar amintită în comunicate de presă şi prin afişe. Probabil că, anul viitor, când Ziua Internaţională va cădea într-o luni, va fi şi mai rău, muzeele fiind de regulă închise.
Până atunci ne mai aşteaptă Noaptea Albă a Galeriilor, la care, faţă de anii trecuţi, în 2014, vor participa ceva mai multe muzee. Începe să devină din ce în ce mai interesant!
Autor: Virgil Ştefan NIŢULESCUApărut în nr. 469