Uniunea Europeana va avea un buget de austeritate pe urmatorii sapte ani, 2014-2020. Asa cum a vrut Berlinul doamnei Merkel. Va avea un buget diminuat. Asa cum a vrut Londra domnului Cameron. Un buget care nu se va atinge de subventiile colosale pentru agricultura de care beneficiaza de decenii Franta. Asa cum a dorit Parisul domnului Hollande. Ceilalti membri ai Uniunii Europene sunt nemultumiti, unii mai mult, altii mai putin. Doar Bucurestiul domnului Basescu este resemnat, satisfacut chiar, pentru ca, la urma urmei, nu i s-a refuzat nimic din ceea ce a cerut. Nu a cerut nimic.
Un compromis este posibil numai daca asigura conservarea avantajelor
Dupa summit-ul ratat din noiembrie 2012, Franta si Germania ne-au spus ca trebuie evitata iritarea Marii Britanii si protejata ideea de unitate. Perfect. Premierul Cameron a profitat de întelegere pentru a lansa în fata compatriotilor lui euro-sceptici proiectul unui referendum în privinta ramânerii Marii Britanii în Uniunea Europeana. Voi relua câteva rânduri din comentariul pe marginea acelui summit ca sa se vada ca protagonistii neîntelegerilor nu aveau de ce sa le regrete pentru ca, de fapt, le luasera în calcul. „Un esec cât o victorie. Asa trebuie înteleasa nereusita aprobarii bugetului Uniunii Europene pe perioada 2014-2020. Nu am nici cea mai mica îndoiala ca la viitoarea reuniune, prevazuta pentru ianuarie-februarie 2013, Consiliul European va gasi calea de întelegere. Si chiar daca nu o va gasi, exista formula alternativa a aprobarii anuale a bugetului. Acum nu s-a dorit aprobarea. Suntem în plina criza si macar un mic spectacol pentru contribuabili trebuia dat, mai ales ca în unele state vor avea loc în curând alegeri. Respingerea bugetului nu are, în aceasta etapa, mare greutate pentru viitorul Uniunii. Lipsa de convergenta politica necesara unor angajamente financiare pe termen lung se va dovedi o miscare tactica inteligenta în calmarea disputelor iscate între „egoismele nationale. Pe acest fond unii cer, altii nu dau. Fiecare are dreptatea lui.“ („Salvatoarea tactica a esecului“, „Cultura“, 6 dec. 2012). Neputinta aprobarii unui buget multianual pe masura imperativelor de acum ale Uniunii Europene a fost escamotata si vânduta drept compromis istoric pentru ca, desi diminuat, bugetul asigura în continuare conservarea avantajelor statelor mari. La vârf, în Uniunea Europeana, devine din ce în ce mai evident ca orice compromis este posibil atâta vreme cât nu se soldeaza cu pierderea avantajelor acestor state. De aici si dificultatea de a considera bugetul pe 2014-2020 ca fundament al consolidarii constructiei europene în viitor. Cu adevarat suntem în fata unui esec greu de definit. Dificultatea este si mai mare când constatam ca se revine la discursuri despre interesul national.
Ce ar mai trebui sa întelegem prin federalizarea Europei
Raspunsul tuturor, exceptie face cel bine nuantat al Londrei, este favorabil unei constructii articulate solid a Uniunii Europene. Confruntati cu criza adusa de peste Ocean în ultimii cinci ani, mai degraba scuturati decât fascinati de efectele globalizarii, de la o vreme, liderii europeni reintroduc în formula federalizarii Europei dimensiunea nationala. Batalia pentru bugetul pe 2014-2020 confirma aceasta observatie. Ar fi nedrept sa se spuna ca marile puteri europene nu au facut unele sacrificii pentru prezervarea viitorului Uniunii. Unele dintre masuri au asigurat convergenta bugetara necesara pentru a se raspunde cu forte proprii atacurilor împotriva euro, altele pentru a stabiliza sistemul bancar comunitar. Dar aceasta nu ne împiedica sa observam ca structura bugetului sau precaritatea fondurilor au nemultumit statele din ceea ce se contureaza a fi categoria a doua de membri. Uniunea va merge, mai departe, cu doua viteze, cei slabi sunt condamnati sa mai astepte egalizarea sanselor. Asa stând lucrurile, nemultumirile sau divergentele vor apasa pe viziunea privind viitorul Uniunii Europene. Preferintele pentru reduceri, austeritate si control arata ca democratia a devenit adiacenta intereselor. Faptul ca sunt tot mai multe voci care sustin ca aceste solutii sunt panacee tulbura suplimentar conceptul integrationist european. Ce înteleg Parisul, Berlinul sau Londra prin integrare? Federalism, expresia care circula cu pretentii doctrinare tot mai insistent, nu semnifica acelasi lucru în cele trei capitale. Premierul britanic duce cu sine – si cu placere –, povara conditiei Marii Britanii ca membru special al Uniunii Europene. O conditie pe care economistul de reputatie mondiala Jacques Attali o definea ironic ca paradoxala: „David Cameron aplica celebra maxima a lui Groucho Marx: «Nu voi fi niciodata membru al unui club care m-ar accepta ca membru»“ („L’Express“, 30 ianuarie-5 februarie, 2013). Când David Cameron a anuntat ca va cere un referendum pentru a consulta pe britanici daca mai vor în Uniunea Europeana, adica, mai multa Europa cum ar veni, un ziarist francez si-a titrat articolul: „Pe aici este iesirea!“. Interesant ca la Bruxelles comisarii europeni încep sa se pronunte tot mai des în privinta reformelor necesare Uniunii Europene. Astazi ma opresc la opiniile lui Michel Barnier, comisar european pentru piata interna si servicii tocmai pentru ca introduce în discutie chestiunea interesului national pâna mai ieri blamat. Barnier sustine într-un interviu dat revistei „L’Express“ (numarul citat mai sus, n.n.): „Criza a provocat în rândul popoarelor doua reactii contradictorii. Una de repliere asupra propriilor resurse, alta de unitate pentru a rezista si a se face respectate într-o lume care ne da sperante câteodata, dar nu ne asteapta. Este de datoria liderilor politici sa-si convinga cetatenii ca a fi european nu este o opinie, ci o necesitate vitala, ca apararea interesului national nu mai poate fi numai national. Trebuie explicat celor nelinistiti, înca numerosi, ca avem nevoie de natiuni pentru a combate nationalismul, ca nu visam la o Europa uniforma, ci la o Europa unita“. Este un indiciu ca unele state nu sunt înca dispuse sa renunte la statul national, ca entitate politica si subiect de drept international, din formula unitatii europene de mâine. Bucurestiul avanseaza si el idei despre crearea Statelor Unite ale Europei prin cedarea de suveranitate, dar asta nu înseamna ca cel ce vorbeste stie despre ce vorbeste.
Mai multa democratie
nu ne-ar prisosi
Recitesc afirmatiile lui Barnier si îmi întaresc convingerea ca în politica este greu sa definesti esecul chiar si când experientele sunt evidente. Asa este, cum spune el, a fi european nu este o optiune, ci o necesitate. Dar acum, în 2013, tot el propune mari dezbateri nationale pe tema viitorului Europei. Câti ani au trecut de la adoptarea Tratatului de la Lisabona ca sa ne apucam de o noua constitutie? Desi dezbaterea nu ar fi o zadarnicie, suntem îndreptatiti sa pretindem Bruxelles-ului, înainte de toate, dovada ca aplica, în termenii lui de azi, Tratatul de la Lisabona. Mai pe sleau, sa ne prezinte dovezi de democratie. Felul în care a fost aprobat bugetul pe 2014-2020 nu s-ar gasi, cu siguranta, printre acestea. Ce se va întâmpla daca în plina criza se va recurge la o larga dezbatere nationala privind viitorul Europei? Pentru raspunsul britanicilor, cerut ipocrit de premierul Cameron, nu avem dubii: ei vor alege iesirea din Uniune. Dar care va fi raspunsul zecilor de milioane de someri, si ei votanti, din Spania, Grecia, Italia, Portugalia, chiar si din România? În cazul unui raspuns al românilor asemanator cu cel al britanicilor, nu am nici o îndoiala sa cred ca presedintele de acum al României l-ar supune Curtii Constitutionale si aceasta îl va acomoda cu instructiunile Bruxelles-ului. În stilul de obedienta consacrat. Numai ca problema fracturii Uniunii Europene nu trebuie confundata cu o masluire de birou. În aceasta privinta, merita sa cunoastem ce gândesc expertii britanici despre iesirea tarii lor din Uniunea Europeana. „Ar fi o dubla tragedie, admite saptamânalul economic liberal „The Economist“, publicatie, altfel, destul de rezervata fata de politica Bruxelles-ului. Britanicii vor suferi cu mult mai mult decât îsi imagineaza“. Rezum explicatia publicatiei: întreprinderile britanice care acum au un acces nelimitat la cea mai mare piata din lume vor plati mult mai mult si îsi vor vedea exporturile înjumatatite; va trebui sa re-negocieze acorduri bilaterale si o vor face de pe pozitii slabite, de partener izolat. City (cartierul bancilor din Londra, n.n.), prima piata financiara a Europei, va pierde masiv în profitul Parisului si Frankfurtului“.
Dezbaterile si aprobarea bugetului Uniunii Europene pe 2014-2020 au aratat ca europenii se afla în fata unui esec bine camuflat. Un esec pe care orgoliul micilor victorii si vanitatile nationale ne împiedica sa-l vedem în toata amploarea lui. Daca ar fi numai atât! Sa ne întrebam ce s-ar întâmpla daca s-ar recurge la o analiza a datoriilor statelor membre ale Uniunii Europene. Si, de ce nu, la supunerea concluziilor acesteia unei conferinte pan-europene. O astfel de conferinta ar da dimensiunea reala a democratiei cu care opereaza Bruxelles-ul. Vom constata ca ceva mai multa democratie nu ar prisosi. Pâna la o astfel de conferinta ipotetica, o cale de corectare a bugetului aprobat de Consiliu se afla în mâinile Parlamentului European, mai nou, for cu putere de co-decizie. Atâta numai ca o surpriza placuta din partea acestuia este putin probabila. Parlamentul European nu este institutia creata sa-i faca fericiti pe europeni.
Noi, cei de la marginea lumii
Ma voi opri putin la felul în care a fost tratat esecul negociatorilor nostri trimisi la Bruxelles. Rezultatul, îl repet, a fost o uriasa paguba în contul importantei contributii a statului român la bugetul Uniunii si al drepturilor noastre. Esecul i-a lasat rece pe vinovati. Cum a aparut o voce care ne încredinta ca se putea altfel, cum au trecut la atac avocatii lor confectionând un scepticism interesat: ei si, cu ce ne-am fi ales daca aveam un buget mai mare? Noi suntem la marginea lumii, corupti si balcanici. Nu am fost în stare sa cheltuim bugetul de dinainte, ce pretentii avem pentru cel viitor? Cu Basescu sau fara Basescu tot acolo ajungem.
Adica, tradus în cuvinte simple: ramâneti ce sunteti, încremeniti în proiect (o sintagma care face cariera în mediile dominate de judecati sententioase), pentru ca asa va este fibra voastra de natie predispusa sa fure si sa boceasca precum surdele pe mormânt. N-ar fi o tragedie sa trecem si pe lânga aceasta gogomanie daca reziduurile ei nu ar fi nocive. Din ea multi politicieni îsi hranesc strategia revenirii dupa ce si-au vazut prabusit machiavelismul prin care si-au asigurat un loc în ierarhia puterii. Noi vom reveni, ne spun ei. Voi continuati sa fiti ceea ce vi s-a mai spus cândva ca sunteti: popor de mamaliga, vegetal, ceata de ne-vazatori orbecaind spre undeva.
Scriind, îmi apare în fata „Parabola orbilor“, uluitorul tablou al pictorului flamand Pieter Bruegel cel Batrân. Esecul negociatorilor români la împartirea bugetului Uniunii Europene nu este unul greu de definit, ci unul greu de acceptat.
Autor: GEORGE APOSTOIUApărut în nr. 4112013-02-28