Cititul nu mai e de mult o competenta, ci o nevoie vitala. Fara carti de citit, un public educat nu are hrana pentru minte, topindu-se în plictiseala si apatie. A mânca, a bea, a dormi, a citi, a face miscare sunt repere actuale indispensabile – civilizatorii si urbanizante – în trecut, de prima necesitate, în prezent. Se citeste mult…, dar oare si banal? Nivelul actual de consum este spectaculos, iar suportul de carte digitalizat este un fenomen exploziv si creativ. În tari ca Franta, de exemplu, se vând anual 268 milioane de carti (sursa: Ipsos, 2010), în Marea Britanie 229 milioane (Nielsen Bookscan). (Din România, ultimul loc din Europa la vânzarea de carti, nu avem statistici recent publicate.) Dar cum îsi formeaza un „intelectual“, în sensul traditional european, o parere realista despre lumea în care traieste? În S.U.A., unde consumul de carte este mai mult un mijloc de petrecere a timpului liber, s-au vândut în acelasi an peste doua miliarde de carti în toate formatele (sursa: BookStats). Pe lânga a fi expert în divertisment si spectacol si a fi bine informat, este nevoie de ceva în plus pentru a fi creativ?
Ce se poate face pentru a evita banalizarea evidenta a cititului si scrisului, pentru a nu ne propune, precum Autodidactul lui Jean-Paul Sartre, sa citim toate cartile scrise vreodata? Nimeni nu-si poate asuma sarcina de a citi totul, la viteza actuala de publicare si raspândire a informatiilor si ideilor. Dar cu orice iesire din ritm, se pierde noutatea; timpul e acelasi, dar e resimtit diferit, 24 de ore nu mai sunt azi ce-au fost odata. Simultan, resimtim o nevoie crescânda de a citi, de a cunoaste, de a tine minte, de a ne modela personalitatea, de a crea si progresa – cea mai frumoasa perioada a vietii de adult.
Nici cu scrisul nu stam mai bine. Odata cu globalizarea productiei si distributiei, scrisul a devenit o marfa aproape de masa. Daca ceva nu se modifica, vom ajunge, ca în trecut, cu minutul de „celebritate la televizor pentru fiecare“, ca oricine sa aiba o carte sau macar un articol publicat. Exista peste tot o ascensiune a cartilor de fictiune pentru tineri si pentru adulti, precum si a cartilor spirituale, religioase. În S.U.A., s-au vândut peste 247 milioane de carti de auto-dezvoltare si religioase în 2009 (sursa: „New York Times“). Putem citi sau scrie doar romane sau carti de dezvoltare personala si religioase pentru a evolua?
Clar, emotiile înca se vând. Ele sunt calde, indispensabile, mereu surprinzatoare. Dar, din pacate, nu fac lumea sa avanseze; o întretin, dar n-o ajuta sa se dezvolte. La fel, scrierile confesionale, cele de cultura populara si filosofie a spatiului urban, fictiunea aproape de toate felurile: neînsotite de suportul logicii si al ratiunii, al metodei si analizei, ele se scalda în modul caldut a rutinei, al visarii si imaginatiei nemasurate. Oricât am încerca sa le organizam, emotiile au drumul lor, oricât ne-am stradui, nu le putem tine sub un control activ. Ce putem controla sunt ratiunea, ideile, metaforele care ne guverneaza viata. Lectura cartilor de auto-dezvoltare si a celor spirituale este doar o solutie de moment, un tratament temporar al unui simptom, al unei pierderi. Ele au darul de a întretine boala si chiar de a inventa alta noua, fara ca pacientul sa-si dea seama.
Dar ce e de facut? Cum sa nu mai scriem despre noi însine, despre dragoste si razboi, pericole si locuri imaginare, pentru a ne descoperi si acoperi? La scris nu putem renunta. Exista totusi niste conditii simple pentru a ne pastra calitatea de intelectualitate, de rafinament si a nu accentua intelectualismul si tendintele „la moda“. Fara a selecta coerent, a modela si elimina, a observa si a asculta, fara un simt acut al faptelor social-istorice, stiintifice si estetice, discursul narativ va reprezenta trecutul si nu va reusi sa proiecteze viitorul. Cu alte cuvinte, va omite una dintre cele mai înalte trasaturi ale mintii noastre, anticiparea sau modelul anticipativ al realitatii. Ce e mai rau, nici nu va reusi sa înteleaga viitorul, atunci când acesta va sosi. Fara o dimensiune multi-disciplinara, incluzând rezultatele noilor studii, stiintifice, inter-disciplinare sau aplicate, scriitorul si cititorii nu beneficiaza de rezultatele singurei metode care, pâna în prezent, s-a dovedit eficace în cunoasterea umana. Metoda rationala, stiintifica, dezvoltata initial de stiintele naturale, ne-a ajutat sa ne întelegem evolutia, ducând în mod direct la rezultate de care ne bucuram azi cu totii, fara sa ne dam seama sau fara sa recunoastem; de la celulare la calculatoare si la calatoriile aeriene, terestre sau spatiale. Ea este instrumentul dovedit cel mai bun de a edita imaginea despre realitate pe care ne-o formam prin imaginatie, prin dragostea noastra de poezie si literatura, de teatru si filosofie, de sculptura si pictura, dar care nu lasa speculatia sa o ia înaintea masurii.
Fara un astfel de angajament, limba scrisa, fie ea si bine stapânita, e ca o emotie copilareasca, imprecisa, care nu evolueaza în manifestarile si sentimentele maturitatii. Eroismul, dragostea, transcendenta, disperarea, victoriile si înfrângerile definesc într-adevar viata, dar nu este nevoie sa le descrii si sa le subliniezi în carti obisnuite de fictiune; viata ni le scoate oricum, cu emfaza, în cale. Nu putem scapa cu adevarat si complet de durere citind; o putem, eventual, ameliora. Pentru a face un progres în viata noastra intelectuala, e nevoie de mai mult. Ca sa-ti „formezi“ o parere, ai nevoie de materii diverse, ca un artist sau un pictor care combina materiale si culori, uneori chiar opuse, pentru a obtine opera sau culoarea ideala – aceea care-l va reprezenta si va transmite viziunea lui despre lume devenind o posibila sursa de inspiratie pentru altii. Ca zâmbetul Mona Lisei, verdele lui Veronese sau galbenul lui Van Gogh. Fara talent si fara puterea de a crea chiar si lumi imaginare, dar solide factual, care sa scuture cititorul, ascultatorul sau privitorul din crestet pâna-n talpi, romanul, piesa muzicala, tabloul sau filmul respectiv fac mai mult bine daca ramân în sertar.
Fara concordia interdisciplinaritatii nu ne putem dezvolta armonios intelectual. Si poate ca nimeni nu se mai poate limita la disciplina studiata în facultate. A fi familiar cu ideile, ipotezele si metodele altor discipline este necesar daca vrei sa-ti formezi o imagine coerenta despre lumea de azi. Jocul de-a superstitiile e unul periculos. Popularizata sau nu, stiinta dovedeste o candoare failibila, dar nu absolutista: ea se îndoieste de sine si lasa loc de îmbunatatire oricând. Nu e dogmatica si este extrem de creativa. E suficient sa ne uitam o clipa în jur, la obiectele si instrumentele de care ne folosim.
Da, specializarea ne este mai la îndemâna. Fiind azi în numar excesiv (au fost identificate de Universitatea din Oxford peste patru mii), specialitatile sunt confortabile si aduc succes pe termen scurt. Dar incredibilul volum de cunostinte cu greu mai poate fi gestionat; mai ales, din puful unei singure discipline, riscam sa nu vedem realitatea globala, interdependenta. Nisa va ramâne radacina cunostintelor noastre, dar largindu-se ca un arbore caruia îi cresc ramuri, vom putea zari mai departe. Si vom fi si mai inteligenti. Bine manevrata, interdisciplinaritatea aduce obiectivitate si precizie. De exemplu, studiul conceptelor metaforice dupa care se ghideaza o anumita societate, derivate din gândire si limbaj, aplicate aproape inconstient în actiunile sociale si politice, are implicatii în lingvistica, stiinte cognitive si filosofie. Un amestec bine cântarit si masurat de ratiune si instinct, de logica si emotie, fapte, fenomene si context emotional al câmpului nostru de cunostinte si o atentie de detectiv ne pot aseza cu adevarat comod si intim în galaxia paginilor ramase necitite din istoria, literatura si stiinta lumii.
Daca filosofia a mers singura mii de ani, acum solitudinea îi face rau. Usor, ea iese din tipar, întrucât la usa ei bat atâtea fapte, fenomene si experimente noi! Ce poate fi mai incitant decât a face analiza si critica ideilor stiintifice, a îmbina rafinamentul gândirii filosofice cu reflectia asupra stiintei? Cu ultimele descoperiri din neurobiologie si medicina, dualitatea minte-constiinta aduce impresionante ipoteze de descifrat pentru filosofie. Descoperirile genetice din ultimii saizeci de ani se aplica deja în medicina, agricultura si stiinte juridice, iar lingvistica, stiintele comunicarii si stiintele politice preiau materiale noi din neurologie si psihologie, formând noi paradigme (Lakoff/Johnson). Mai mult, evolutia creierului si mintii noastre e descrisa în termeni tot mai exacti.
Cele câteva mii de ani de speculatii si visare romantica a gândirii omenesti iau sfârsit acum, ori, altfel, mintea noastra se va scufunda în alte valuri de ocultism si scepticism. Deceniile urmatoare vor vedea un si mai mare boom tehnologic, accesul la echipamentele digitale se face tot mai rapid, iar noile instrumente de scris si de citit devin pasionante si incitante (când nu ne dau dependenta). De aceea, cine nu va sti sa descifreze infinitezimal, segmentat, specializat si, în acelasi timp, universal, transdisciplinar noua imagine si noul continut al lumii în care traim, preferând sa refaca pe jos drumul pâna la o mecca imaginara a trecutului va fi lasat în urma de motoarele-sport ale realitatii prezente. E un vaccin pe care trebuie sa ni-l facem cu totii. Nu exista decât o singura formula câstigatoare.
În ianuarie 2013 am initiat un sondaj si am primit raspunsuri de la treizeci de respondenti-prieteni, din diferite domenii (lingvistica, stiinte exacte, inginerie, IT, medicina, economie, drept, psihologie etc.) si tari (România, SUA, Germania, Franta, Belgia) la sase întrebari, enumerate mai jos. El este urmat de prezentele reflectii asupra obiceiurilor legate de lectura si carti. Sondajul vine dupa un studiu individual mai general anterior.
1. Ce te determina sa alegi o carte anume, din atâtea altele?
2. Ce face o carte sa fie buna pentru tine?
3. Mai merita o carte citita pâna la capat? (Sau doar daca nu-i poti ghici finalul/ideea decât la sfârsit?)
4. Cartile vechi sunt mai bune doar pentru ca autorii lor nu mai sunt contemporani? Îi face asta mai întelepti? Daca da, de ce?
5. Preferi carti usoare sau grele?
6. Citesti carti electronice? Da-mi te rog doua motive, fie ca da, fie ca nu.
Pentru a sintetiza preliminar rezultatele sondajului, voi enumera câteva concepte predominante printre raspunsurile primite de la aproape jumatate din cititorii intervievati (46%), legate de carte asa cum o stim, în formatul ei traditional. Prietenia: cartile sunt de cele mai multe ori recomandate de prieteni, devenind, la rândul lor, prietene revizitabile; alteori sunt recomandate chiar de personaje care mentioneaza titluri de carti; din acest segment, reiese ca nu te poti împrieteni cu tabletele de citit. Trairile si sentimentele: lacrimile, râsul, florile, padurea – nu se concep si nu se percep deasupra unui ecran. Banii: desi mai scumpe ca ebook-urile, emotiile noastre sunt mai pretioase. Lantul cauzal al emotiilor si intereselor noastre, ce ne definesc universul personalitatii este, cu alte cuvinte, foarte important si pretuit. Acesti cititori creeaza în general o relatie personala cu cartea clasica, în special cu discursul narativ, în care vad o ocazie cu totul speciala de a se relaxa, destresa, izola, auto-evalua, de a reflecta la propria viata si a medita asupra trecutului – un timp conservator. Ebook-urile sunt vazute, în primul rând, ca insuficient de senzoriale si cu dimensiuni prea mici. În general, condeiul, actul de a scrie sunt respectate, cartile sunt vazute mai mult ca produs al scrierii si lecturii, decât al ideilor inedite. Prin ei, supravietuieste cartea, asa cum am cunoscut-o.
Cealalta jumatate se împarte în doua categorii, distincte ca scop al lecturii, omogene ca moderatie a opiniilor. Primii (30%), sunt atrasi de cartea traditionala, dar nu-i dau nicio sansa, abandonând-o atunci când ea le refuza ceea ce ei doresc mai mult: precizia ideilor, a stilului sau a argumentatiei, o îmbogatire definita ca „utilitate“, sensuri educative si estetice. Ceilalti 16% sunt pasionati de lectura traditionala, dar dau generos o sansa cartii electronice, fiind în general caracterizati de dorinta de a combina cele doua asa-zise lumi si de o anumita înclinatie spre progres. În general, cu totii considera ca nu are rost sa termini cartile care nu duc nicaieri. Ei cauta cartea pentru argumente si informatii concrete, pentru modul în care e utilizat limbajul, pentru stil si acuratetea ideilor. De obicei, acest tip de respondenti repereaza, selecteaza si cumpara cartile în librarie sau prin librariile online, pentru pretul mai mic, rapiditate si, ulterior, pentru ca ele cântaresc putin, oferindu-le libertate de miscare. Lipsa caracterului educativ sau a onestitatii informatiilor duce fara remuscari la abandonarea lecturii. De asemenea, cu vârsta, se renunta, la terminarea cartilor obositoare, preferându-se cartile usoare si apelându-se la autorii vechi doar pentru citate. Câtiva din acesti respondenti au fost de parere si ca, desi autorii vechi nu pot fi considerati mai întelepti decât cei contemporani, scrierile celor care au trecut testul timpului merita si citite, nu doar citate, ei nemaifiind cuprinsi de o asa-zisa febra a publicarii. Aici, de multe ori, nu cuvintele sunt importante, ci ideile, motiv pentru care unele carti nu sunt niciodata terminate. Cartea propriu-zisa nu este reprezentata de lectura (care e doar un fel de coperta a cartii) si ea pare a avea doua scopuri: placerea ochiului si scopul transformator. Ponderea acestor doi factori e variabila, între ei având loc un joc, un dans – între emotie si logica, între simturi si ratiune.
Deci de ce se mai citeste azi? Asa cum reiese din sondaj, în primul rând, pentru a ne destinde, pentru a ne îmbogati si înfrumuseta viata, prin povestirile sau descrierile care ni se dezvaluie din carti, prin actul lecturii care devine o experienta de viata în sine. Acest lucru se realizeaza prin deschidere culturala, alteori si prin mimetism artistic si emotional, cititorii urmând recomandarile prietenilor cu privire la carti si, apoi, admirând sau chiar imitând faptele descrise în ele. Recomandarile prietenilor întaresc acest lant cauzal fara a tine neaparat cont de gusturile personale. Cititorii intervievati mai urmaresc, în al doilea rând, a se cunoaste pe sine, pentru hrana spirituala, acceptând invitatia autorului de a calatori împreuna. Si, în al treilea rând, pentru a studia si a deveni, prin intermediul cartilor, mai eficienti, a descoperi idei noi, limbaje provocatoare. Acestia din urma sunt cei care afirma ca nu se simt atrasi sa termine o carte daca aceasta nu-i pune pe gânduri, ci doar le umple timpul. Din întreg acest contrast reliefat de raspunsuri, cartea iese triumfatoare si uniforma în esenta ei, ea ramânând un prieten indispensabil, amintirea tiparita a copilariei noastre.
Se observa si o anumita distinctie între profesii. Un anumit tip de abordare clasica, chiar fundamentalista, se reflecta din partea cititorilor cu studii umaniste. De obicei, acestia vad gadget-urile (tabletele) ca pe un posibil pericol (desi, de multe ori, înca neexplorat), de peiorativizare a lecturii. Aceasta din urma e vazuta ca o experienta personala: intelectuala (stil sau semnificatie/informatie culturala) si/sau emotionala (trairi). De asemenea, cartile nu sunt un simplu instrument pentru acesti cititori clasici si nici principalul fel la masa zilnica, ci marele desert. Desi majoritatea folosesc telefoane mobile, calculatoare si laptop-uri în viata de zi cu zi, seara, cartile devin principala lor atractie. Ea este placuta, lejera, accesibila si este chiar ajutata sa fie astfel: se citeste de obicei în pat. Un anumit realism decelat din cartile alese contrasteaza cu subiectivismul emotiilor umane. Prilej de interiorizare, cartea atrage, distragând de la exterior. Se cauta confirmarea ca ceea ce traim nu este singular. Este unic, nefiind o ciudatenie. Cartea ne scoate din izolarea serilor. Este prietenul de noapte, oglinda îngaduitoare, calda si prietenoasa a propriilor temeri, frici, dorinte si sperante. Tot ce-i putem da înapoi pentru acest exercitiu este o atingere (sa o tinem fizic în mâna), sa-i privim literele pe hârtie si sa o adulmecam (mirosul hârtiei, esenta ei fizica) – cu alte cuvinte, sa o simtim. Astfel, ea ne apartine si noi îi apartinem. Cartea fizica e proprietatea noastra, pentru ca am ales-o conform interesului si gustului nostru literar, al sensibilitatii noastre umane, deci subiective. Pentru câtiva, ea e chiar moneda de schimb pentru echilibrarea sinelui.
Niciunul dintre respondentii cu studii umaniste nu a facut distinctia între lecturi de fictiune/alte lecturi (de ex. carti si reviste de popularizare a stiintei). Ebooks-urile sunt adesea identificate sau confundate cu cartile în format electronic, pe calculator (de ex. se asteapta sa nu poti rasfoi paginile sau sa poti face adnotari). De cartea electronica, neputându-se atasa în acelasi mod, ea îi constrânge fie la rationalizarea alegerii (prin costurile tabletei/reader-ului, ebook-ului sau audio-book-ului sau pentru ca acestea sunt mai usor de carat), fie la fortarea obiceiului de cititor comod, aflat într-un moment intim, de a-si remodela atentia, puterea de a sintetiza etc. Calitatea cartilor electronice de a fi mai usoare, desi recunoscuta, nu este tocmai apreciata: majoritatea le reproseaza, în acelasi timp, cantitatea prea mare de informatie.
Pe de alta parte, totusi, unii respondenti, desi putini la numar, s-au hotarât sa vada în cartea electronica un prieten, nu un inamic si sa-i acorde cu prima ocazie votul lor financiar, estetic si intelectual, considerând-o un prieten (venit din viitor, nu din trecut) capabil sa ne îmbogateasca ratiunea, sa ne ajute sa progresam, mai degraba decât sa ne mentina adolescenta emotionala. Totusi, nu chiar atât de repede si nu acum.
Acestea sunt concluziile, desprinse cât mai obiectiv posibil. Merita poate sa adaug câteva concluzii personale. Desigur, într-o era în care auto-controlul public si chiar privat ne domina si uneori ne stoarce personalitatea, emotiile noastre au nevoie de o portita de iesire, iar bucuria unei lecturi originale si palpabile ne deschide, se pare, chiar aceasta usa. Cu toate acestea, nu e nevoie sa facem din aceasta usa un prilej de escapada înspre obsesiile noastre din trecut si sensibilitatile prezente. Dimpotriva, ne putem folosi de aceasta usa pentru a scapa de dispozitii inutile si obositoare.
Se pune întrebarea daca nevoia noastra de a vedea în perspectiva, de a întelege lumea si ordinea ei, este educabila. Ne putem educa mintea sa recunoasca informatiile si sa memoreze chiar si în formate mai mici si nesenzoriale? Putem sa renuntam la contactul si contractul fizic cu cartea? Desigur, modul în care renuntam sau transformam un tipar vechi depinde de fiecare. El depinde si de modul în care definim realitatea si de ce anume asteptam de la ea. În orice caz, nimeni nu trebuie sa renunte la lectura cartilor clasice, ci poate doar sa adopte si noul format; e pentru binele nostru, ca sa nu mai vorbim de binele arborilor salvati în acest fel.
Ce se poate face pentru a forma fara a deforma viziunea proprie a unui adolescent, a unei generatii de elevi, a unui prieten sau a unui grup de oameni privind lectura? A recunoaste ca prudenta unei recomandari e necesara în oricare dintre cazuri se bazeaza pe recunoasterea simpla ca orice carte exista ca sa fie descoperita de catre sine, asa cum si sinele se descopera tot de catre sine. E dificil sa te auto-regasesti prin altii, fara riscuri mari. Cartile vor ramâne întotdeauna utile si dorite, ele ne ajuta sa vedem lumea din mai mult unghiuri si de toate avem nevoie. Dar sa nu uitam ca lumea este mai mult ceea ce se vede decât ceea ce ne imaginam noi ca este. Ea are nevoie mai mult de întelegere decât de interpretari metaforice si orice conjectura asupra naturii ei intrinsece o poate denatura. De aceea, a ne situa pe cât posibil în mijlocul acestor cautari, a descoperi mereu nuante este o cale de aur.
Autor: CECILIA GOLUMBEANUApărut în nr. 448